4 intrări

36 de definiții

din care

Explicative DEX

CAUC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus.

CAUC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus.

CAUC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

CAUC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

cauc2, ~ă a [At: VICIU, GL. / P: ca-uc / Pl: ~uci, ~uce / E: cf năuc] (Reg) Prost.

cauc1 sn [At: LB / P: ca-uc / V: ~că, căuc, cheuc / Pl: ~e / E: lat caucus] (Reg) 1 Vas de lemn (de frasin sau de paltin) ori de metal cu coadă, ca o lingură mare, cu care se scoate apă de băut dintr-un vas mai mare (găleată, doniță, hârdău). 2 Conținutul unui cauc (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 (Reg; îe) În tot șofeiu’ vrei să fie ~ Se zice când cineva e pretențios și leneș. 5 (Zid) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape Vz căuș. 6 (Îrg; îf căuc) Sapă.

cauc3 sn [At: LET. I A. 81 / P: ca-uc / Pl: ~uce[1] / E: tc kavuk] 1 Acoperământ de cap, făcut din pâslă, înalt și rotund, cu fundul lat, purtat de nobilii turci, de boieri, boieroaice și slugile boierești. 2 (Pan) Potcap purtat de călugări și călugărițe. modificată

  1. ~ece~uce Ladislau Strifler

CAUC1 (pl. -ce) sn. Olten. Băn. Trans. = UȘ1, 2 (🖼 992) [lat. caucus].

CAUC2 (pl. -ce) sn. 🎩 1 Căciulă înaltă de postav, de pîslă sau de piele de miel, cu fundul mai lat, purtată odinioară de boieri, de boieriuași și de slugile boierești (🖼 994), mai tîrziu de neguțători și în urmă de călugări si călugărițe: lăsă ~ul pe ochi, ca să nu fie cunoscut de slugile curții (FIL.); întîlni un călugăraș, îi dădu veșmintele ei și-i luă rasa și ~ul lui (DLVR.) 2 Un fel de conciu pe care-l poartă femeile din unele regiuni ale țării: nevestele și-au tuflit și un fel de ~ mănăstiresc, pe care-l acopere tulpanul (IRG.) [tc.].

CAUC2, cauce, s. n. (Rar) Căuș (1). (Poetic) Nori ca niște tauri minați să se adape cu lumină din caucul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 122.

CAUC1, cauce, s. n. 1. Acoperămînt de cap, înalt, rotund, făcut din pîslă, purtat în trecut de boieri și de femei, de boiernași și de cei care îi slujeau. Coana Frosa, în rochie cărămizie cu flori turcești, și cu cauc pe cap. BASSARABESCU, V. 46. La cap cu cauc... se primbla pe dinaintea băieților înarmat c-o vargă lungă. GHICA, S. 51. 2. Potcap purtat de călugări. Întîlni un călugăraș, îi dădu vestmintele ei și ii luă rasa și caucul lui. DELAVRANCEA, S. 258.

CAUC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. (Înv.) Acoperămînt de cap, înalt și rotund, făcut din pîslă, pe care îl purtau unii boieri și femeile. – Tc. kauk.

CAUC2, cauce, s. n. (Rar) Căuș. – Lat. caucus.

CAUC ~ce n. înv. Acoperământ pentru cap confecționat din pâslă, purtat de boieri. /<turc. kavuk

cauc n. căciulă înaltă cu partea de sus lată, purtată înainte de boieri, boierinași și de slugile boierești, mai târziu de neguțători, iar azi de călugări și călugărițe: un cauc oltenesc de hârșie neagră de miel FIL. [Turc. KAVUK].

cauc n. Tr. căuș. [Cf. lat. medieval CAUCUS].

caúc n., pl. e (turc. kauk, și kavuk, căcĭulă înaltă; ngr. kavúki, bg. akauk. V. dălcăuc). Un fel de căcĭulă țeapănă (înaltă și lată în fund) pe care o purtaŭ odinioară boĭeriĭ, apoĭ boĭerinașiĭ și slugile. Comănac, cuculion.

cáuc n., pl. e (lat. caucus, cupă). Vest. Căuș orĭ lingură mare de luat lichide orĭ făină. E un cuv. neauzit de mine, și de aceĭa nu-s sigur de acc. În rev. I. Crg. 2,210, e un ex. fără acc.: ĭa cu caucu apa din găleată. În Univ. 24,4,37; 12,4, e o coresp. din Dolj, unde scrie căúc, și atuncĭ are altă orig. V. chepcea, cĭorbalîc, polonic.

cau sf vz cauc1

uc sn vz cauc1

cheuc sn vz cauc

căúc, V. cáuc.

Ortografice DOOM

!cauc (potcap; vas) (înv., reg.) s. n., pl. cauce

cauc1 (potcap) s. n., pl. cauce

cauc2/cauc2 (vas) s. n., pl. cauce/ cauce

cauc (vas) s. n., pl. cauce

cauc (potcap) s. n., pl. cauce

Etimologice

cauc (-ce), s. n. – Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburucțîmburuș), s-a obținut forma căuș, s. n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellusfr. choisel, choiseau.

cauc (-ce), s. n. – Sapă. Sl. (sb., cr., slov.) kuka, cf. mag. kuka (Cihac, II, 46), probabil contaminat cu cauc „linguroi”.

cauc (-ce), s. n.1. Bonetă veche de fetru, cu fundul rotund. – 2. Potcap caracteristic al preoților ortodocși. Tc. ka(v)uk (Roesler 595; Șeineanu, II, 96; Lokotsch 1137; Meyer 183), cf. alb., sb. kauk, ngr. ϰαβούϰι. – Der. caucgiu, s. m. (fabricant și vînzător de cauce).

Enciclopedice

CAUC subst. 1. Cauca mold. (Sd VI 143). 2. Căucelești s., < caucel, azi Căciulești (C 10 Ștef 12).

Sinonime

CAUC s. v. căuș.

CAUC s. căuș, scafă, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ se scot cerealele din sac.)

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

Regionalisme / arhaisme

cauc3, -ă adj. (reg.) prost, năuc.

uc, căuce, s.n. (reg.) Linguroi; vas de scos apă: „Căucele, lucrate cu migală, dintr-o singură bucată de lemn de paltin, erau folosite pentru băut apă” (Mirescu, 2006: 128). – Lat. caucus (DLRM, MDA).

uc, căuce, s.n. – (reg.) Linguroi; vas de scos apă: „Căucele, lucrate cu migală, dintr-o singură bucată de lemn de paltin, erau folosite pentru băut apă. Prinse în curea sau așezate în traistă, (…) au o formă rotundă la găvan și o arcuire elegantă la coadă, evitându-se linia dreaptă” (Mirescu, 2006: 128). – Lat. caucus (Șăineanu, Densusianu, Pușcariu, DA, cf. DER; DLRM, MDA).

uc, căuce, s.n. – Linguroi; vas de scos apă: „Căucele, lucrate cu migală, dintr-o singură bucată de lemn de paltin, erau folosite pentru băut apă. Prinse în curea sau așezate în traistă, (…) au o formă rotundă la găvan și o arcuire elegantă la coadă, evitându-se linia dreaptă” (Mirescu 2006: 128). – Lat. caucus (Densusianu, Pușcariu, DA cf. DER); Cf. gr. kaukh.

Intrare: Cauc
nume propriu (I3)
  • Cauc
Intrare: cauc (adj.)
cauc3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
  • caucă
  • cauca
plural
  • cauci
  • caucii
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
  • cauce
  • caucei
plural
  • cauci
  • caucilor
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
Intrare: cauc (pălărie)
cauc2 (pălărie) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
plural
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
plural
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
cheuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cauc (vas)
cauc1 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: cauc, cauc
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
plural
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
plural
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
caucă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
căuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cauc, caucesubstantiv neutru

  • 1. Potcap purtat de călugări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întîlni un călugăraș, îi dădu vestmintele ei și îi luă rasa și caucul lui. DELAVRANCEA, S. 258. DLRLC
  • 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Coana Frosa, în rochie cărămizie cu flori turcești, și cu cauc pe cap. BASSARABESCU, V. 46. DLRLC
    • format_quote La cap cu cauc... se primbla pe dinaintea băieților înarmat c-o vargă lungă. GHICA, S. 51. DLRLC
etimologie:

cauc, caucesubstantiv neutru

  • 1. învechit regional Căuș. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: căuș
    • format_quote poetic Nori ca niște tauri mînați să se adape cu lumină din caucul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 122. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.