14 definiții pentru cauc (pălărie)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cauc1 sn [At: LB / P: ca-uc / V: ~că, căuc, cheuc / Pl: ~e / E: lat caucus] (Reg) 1 Vas de lemn (de frasin sau de paltin) ori de metal cu coadă, ca o lingură mare, cu care se scoate apă de băut dintr-un vas mai mare (găleată, doniță, hârdău). 2 Conținutul unui cauc (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 (Reg; îe) În tot șofeiu’ vrei să fie ~ Se zice când cineva e pretențios și leneș. 5 (Zid) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape Vz căuș. 6 (Îrg; îf căuc) Sapă.

cauc2, ~ă a [At: VICIU, GL. / P: ca-uc / Pl: ~uci, ~uce / E: cf năuc] (Reg) Prost.

cauc3 sn [At: LET. I A. 81 / P: ca-uc / Pl: ~uce[1] / E: tc kavuk] 1 Acoperământ de cap, făcut din pâslă, înalt și rotund, cu fundul lat, purtat de nobilii turci, de boieri, boieroaice și slugile boierești. 2 (Pan) Potcap purtat de călugări și călugărițe. modificată

  1. ~ece~uce Ladislau Strifler

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Acoperămînt de cap, înalt, rotund, făcut din pîslă, purtat în trecut de boieri și de femei, de boiernași și de cei care îi slujeau. Coana Frosa, în rochie cărămizie cu flori turcești, și cu cauc pe cap. BASSARABESCU, V. 46. La cap cu cauc... se primbla pe dinaintea băieților înarmat c-o vargă lungă. GHICA, S. 51. 2. Potcap purtat de călugări. Întîlni un călugăraș, îi dădu vestmintele ei și ii luă rasa și caucul lui. DELAVRANCEA, S. 258.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. (Înv.) Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau unii boieri și femeile. – Tc. kauk.

CAÚC ~ce n. înv. Acoperământ pentru cap confecționat din pâslă, purtat de boieri. /<turc. kavuk

cauc n. căciulă înaltă cu partea de sus lată, purtată înainte de boieri, boierinași și de slugile boierești, mai târziu de neguțători, iar azi de călugări și călugărițe: un cauc oltenesc de hârșie neagră de miel FIL. [Turc. KAVUK].

caúc n., pl. e (turc. kauk, și kavuk, căcĭulă înaltă; ngr. kavúki, bg. akauk. V. dălcăuc). Un fel de căcĭulă țeapănă (înaltă și lată în fund) pe care o purtaŭ odinioară boĭeriĭ, apoĭ boĭerinașiĭ și slugile. Comănac, cuculion.

chepcél sn [At: (a. 1691) MĂRGĂRITARE, ap. Ccr 200 / V: chip~ / Pl: ~e / E: ns cf căpcea, chepcea] 1 (Reg) Cauc. 2 (Pes) Instrument de pescuit, în forma unei linguri foarte mari, învelite în plasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce

cáuc (potcap) s. n., pl. cáuce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caúc (-ce), s. n.1. Bonetă veche de fetru, cu fundul rotund. – 2. Potcap caracteristic al preoților ortodocși. Tc. ka(v)uk (Roesler 595; Șeineanu, II, 96; Lokotsch 1137; Meyer 183), cf. alb., sb. kauk, ngr. ϰαβούϰι. – Der. caucgiu, s. m. (fabricant și vînzător de cauce).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

Intrare: cauc (pălărie)
cauc (pălărie) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
plural
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
plural
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)