14 definiții pentru cauc (vas)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cauc1 sn [At: LB / P: ca-uc / V: ~că, căuc, cheuc / Pl: ~e / E: lat caucus] (Reg) 1 Vas de lemn (de frasin sau de paltin) ori de metal cu coadă, ca o lingură mare, cu care se scoate apă de băut dintr-un vas mai mare (găleată, doniță, hârdău). 2 Conținutul unui cauc (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 (Reg; îe) În tot șofeiu’ vrei să fie ~ Se zice când cineva e pretențios și leneș. 5 (Zid) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape Vz căuș. 6 (Îrg; îf căuc) Sapă.

cauc2, ~ă a [At: VICIU, GL. / P: ca-uc / Pl: ~uci, ~uce / E: cf năuc] (Reg) Prost.

cauc3 sn [At: LET. I A. 81 / P: ca-uc / Pl: ~uce[1] / E: tc kavuk] 1 Acoperământ de cap, făcut din pâslă, înalt și rotund, cu fundul lat, purtat de nobilii turci, de boieri, boieroaice și slugile boierești. 2 (Pan) Potcap purtat de călugări și călugărițe. modificată

  1. ~ece~uce Ladislau Strifler

CAÚC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus.

CAÚC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus.

CAÚC2, cauce, s. n. (Rar) Căuș (1). (Poetic) Nori ca niște tauri minați să se adape cu lumină din caucul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 122.

CAÚC2, cauce, s. n. (Rar) Căuș. – Lat. caucus.

cauc n. Tr. căuș. [Cf. lat. medieval CAUCUS].

cáuc n., pl. e (lat. caucus, cupă). Vest. Căuș orĭ lingură mare de luat lichide orĭ făină. E un cuv. neauzit de mine, și de aceĭa nu-s sigur de acc. În rev. I. Crg. 2,210, e un ex. fără acc.: ĭa cu caucu apa din găleată. În Univ. 24,4,37; 12,4, e o coresp. din Dolj, unde scrie căúc, și atuncĭ are altă orig. V. chepcea, cĭorbalîc, polonic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cáuc2/caúc2 (vas) s. n., pl. cáuce/ caúce

caúc (vas) s. n., pl. caúce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CAUC s. căuș, scafă, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ se scot cerealele din sac.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caúc (-ce), s. n. – Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburucțîmburuș), s-a obținut forma căuș, s. n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellusfr. choisel, choiseau.

caúc (-ce), s. n. – Sapă. Sl. (sb., cr., slov.) kuka, cf. mag. kuka (Cihac, II, 46), probabil contaminat cu cauc „linguroi”.

Intrare: cauc (vas)
cauc (vas) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
plural
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
plural
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)