7 intrări

57 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

catár2 sn [At: LB / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr catarahe, lat catarahus] 1 Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, cu secreție abundentă. 2 (Pex; iuz) Guturai.

catar1 sm [At: DEX2 / Pl: ~i / E: fr cathare] Adept al unei secte creștine din Europa Apuseană în sec. IX-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingea ierarhia catolică și considera proprietatea privată ca un păcat.

CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos.

CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. V. guturai.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. – Fr. catarrhe (lat. lit. catarrhus).

catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre

catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri

CATÁR s.n. Inflamație a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoțită de secreție. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].

CATÁR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)

CATÁR ~uri n. Inflamație a mucoasei unui organ, însoțită de secreție abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus

catar n. Med. 1. scurgerea lichidului cauzat prin inflamarea unei membrane mucoase; 2. guturaiu mare.

*catár n., pl. urĭ (lat. catarrhus, d. vgr. katárrus, din katá, în jos, și réo, curg). Med. Guturaĭ tare care se întinde spre gît. V. cataroĭ.

acățărá vi vz cățăra

catâr [At: GCR I, 304 / V: căt~, ~rc / Pl: ~i / E: tc katyr] 1 sm Animal domestic hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița[1] (Equus mullus) Si: (îrg) mâșcoi. 2 sm (Pfm; pan) Om încăpățânat. 3 sm (Înv; pex) Încălțăminte proastă. 4 sm (Reg) Gheată scâlciată. 5 sm (Reg) Papuc fără toc. 6 sm (Reg) Copac noduros, încâlcit Si: terș. 7 a (Pex; irn) Hibrid.

  1. Rezultatul împerecherii dintre armăsar și măgăriță e puțin diferit de cel al împerecherii dintre măgar și iapă, având o altă denumire (bardou) și o altă încadrare ca specie în nomenclatura binară (Equus hinnus). — Ladislau Strifler

cáțar sm [At: H VII, 482 / Pl: ~i / E: ns cf acățăra] (Ent; reg) Insectă dăunătoare care atacă lăstarii la vița de vie, nedefinită mai îndeaproape.

arată toate definițiile

Intrare: catar (adept) (adj.)
catar (adept) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
  • cata
  • catara
plural
  • catari
  • catarii
  • catare
  • catarele
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
  • catare
  • catarei
plural
  • catari
  • catarilor
  • catare
  • catarelor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (adept) (s.m.)
catar (adept) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
plural
  • catari
  • catarii
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
plural
  • catari
  • catarilor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (simptom)
catar (simptom) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
plural
  • cataruri
  • catarurile
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
plural
  • cataruri
  • catarurilor
vocativ singular
plural
Intrare: catâr
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catâr
  • catârul
  • catâru‑
plural
  • catâri
  • catârii
genitiv-dativ singular
  • catâr
  • catârului
plural
  • catâri
  • catârilor
vocativ singular
plural
Intrare: cațar
cațar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cătâr
cătâr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cățăra
verb (V19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățăra
  • cățărare
  • cățărat
  • cățăratu‑
  • cățărând
  • cățărându‑
singular plural
  • cațără
  • cățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cațăr
(să)
  • cațăr
  • cățăram
  • cățărai
  • cățărasem
a II-a (tu)
  • cațări
(să)
  • cațări
  • cățărai
  • cățărași
  • cățăraseși
a III-a (el, ea)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățăra
  • cățără
  • cățărase
plural I (noi)
  • cățărăm
(să)
  • cățărăm
  • cățăram
  • cățărarăm
  • cățăraserăm
  • cățărasem
a II-a (voi)
  • cățărați
(să)
  • cățărați
  • cățărați
  • cățărarăți
  • cățăraserăți
  • cățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățărau
  • cățăra
  • cățăraseră
verb (V19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acățăra
  • acățărare
  • acățărat
  • acățăratu‑
  • acățărând
  • acățărându‑
singular plural
  • acațără
  • acățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acațăr
(să)
  • acațăr
  • acățăram
  • acățărai
  • acățărasem
a II-a (tu)
  • acațări
(să)
  • acațări
  • acățărai
  • acățărași
  • acățăraseși
a III-a (el, ea)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățăra
  • acățără
  • acățărase
plural I (noi)
  • acățărăm
(să)
  • acățărăm
  • acățăram
  • acățărarăm
  • acățăraserăm
  • acățărasem
a II-a (voi)
  • acățărați
(să)
  • acățărați
  • acățărați
  • acățărarăți
  • acățăraserăți
  • acățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățărau
  • acățăra
  • acățăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cățăra acățăra

  • 1. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aburca sui urca 8 exemple
    exemple
    • A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107.
      surse: DLRLC
    • Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240.
      surse: DLRLC
    • Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341.
      surse: DLRLC
    • Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35.
      surse: DLRLC
    • poetic Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156.
      surse: DLRLC
    • poetic Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344.
      surse: DLRLC
    • poetic Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv neobișnuit Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Iedera se cațără până la streașina casei.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Cf. acăța
    surse: DEX '98 DEX '09