6 intrări

59 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. V. guturai.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. – Fr. catarrhe (lat. lit. catarrhus).

catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre

catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri

catár s. n., pl. catáruri

catár2 sn [At: LB / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr catarahe, lat catarahus] 1 Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, cu secreție abundentă. 2 (Pex; iuz) Guturai.

catár1 sm [At: DEX2 / Pl: ~íi E: fr cathare] Adept al unei secte creștine din Europa Apuseană în sec. IX-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingea ierarhia catolică și considera proprietatea privată ca un păcat.

CATÁR s.n. Inflamație a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoțită de secreție. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].

CATÁR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)

CATÁR ~uri n. Inflamație a mucoasei unui organ, însoțită de secreție abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus

catar n. Med. 1. scurgerea lichidului cauzat prin inflamarea unei membrane mucoase; 2. guturaiu mare.

*catár n., pl. urĭ (lat. catarrhus, d. vgr. katárrus, din katá, în jos, și réo, curg). Med. Guturaĭ tare care se întinde spre gît. V. cataroĭ.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus).Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

Intrare: catar (adept)
catar (adept) substantiv masculin
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular catar catarul cata catara
plural catari catarii catare catarele
genitiv-dativ singular catar catarului catare catarei
plural catari catarilor catare catarelor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (simptom)
catar (simptom) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular catar catarul
plural cataruri catarurile
genitiv-dativ singular catar catarului
plural cataruri catarurilor
vocativ singular
plural
Intrare: catâr
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular catâr catârul
plural catâri catârii
genitiv-dativ singular catâr catârului
plural catâri catârilor
vocativ singular
plural
Intrare: cațar
cațar
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: cătâr
cătâr
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: cățăra
verb (V19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cățăra cățărare cățărat cățărând singular plural
cațără cățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cațăr (să) cațăr cățăram cățărai cățărasem
a II-a (tu) cațări (să) cațări cățărai cățărași cățăraseși
a III-a (el, ea) cațără (să) cațăre cățăra cățără cățărase
plural I (noi) cățărăm (să) cățărăm cățăram cățărarăm cățăraserăm, cățărasem*
a II-a (voi) cățărați (să) cățărați cățărați cățărarăți cățăraserăți, cățăraseți*
a III-a (ei, ele) cațără (să) cațăre cățărau cățăra cățăraseră
verb (V19.1) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acățăra acățărare acățărat acățărând singular plural
acațără acățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acațăr (să) acațăr acățăram acățărai acățărasem
a II-a (tu) acațări (să) acațări acățărai acățărași acățăraseși
a III-a (el, ea) acațără (să) acațăre acățăra acățără acățărase
plural I (noi) acățărăm (să) acățărăm acățăram acățărarăm acățăraserăm, acățărasem*
a II-a (voi) acățărați (să) acățărați acățărați acățărarăți acățăraserăți, acățăraseți*
a III-a (ei, ele) acațără (să) acațăre acățărau acățăra acățăraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)