7 intrări

59 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CATÁR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATÁR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos.

catár2 sn [At: LB / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr catarahe, lat catarahus] 1 Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, cu secreție abundentă. 2 (Pex; iuz) Guturai.

catar1 sm [At: DEX2 / Pl: ~i / E: fr cathare] Adept al unei secte creștine din Europa Apuseană în sec. IX-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingea ierarhia catolică și considera proprietatea privată ca un păcat.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. V. guturai.

CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. – Fr. catarrhe (lat. lit. catarrhus).

CATÁR s.n. Inflamație a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoțită de secreție. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].

CATÁR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)

CATÁR ~uri n. Inflamație a mucoasei unui organ, însoțită de secreție abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus

catar n. Med. 1. scurgerea lichidului cauzat prin inflamarea unei membrane mucoase; 2. guturaiu mare.

*catár n., pl. urĭ (lat. catarrhus, d. vgr. katárrus, din katá, în jos, și réo, curg). Med. Guturaĭ tare care se întinde spre gît. V. cataroĭ.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

ACĂȚĂRÁ vb. I v. cățăra.

CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus).Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.

CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.

acățăra vi vz cățăra

catâr [At: GCR I, 304 / V: căt~, ~rc / Pl: ~i / E: tc katyr] 1 sm Animal domestic hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița[1] (Equus mullus) Si: (îrg) mâșcoi. 2 sm (Pfm; pan) Om încăpățânat. 3 sm (Înv; pex) Încălțăminte proastă. 4 sm (Reg) Gheată scâlciată. 5 sm (Reg) Papuc fără toc. 6 sm (Reg) Copac noduros, încâlcit Si: terș. 7 a (Pex; irn) Hibrid.

  1. Rezultatul împerecherii dintre armăsar și măgăriță e puțin diferit de cel al împerecherii dintre măgar și iapă, având o altă denumire (bardou) și o altă încadrare ca specie în nomenclatura binară (Equus hinnus). — Ladislau Strifler

cáțar sm [At: H VII, 482 / Pl: ~i / E: ns cf acățăra] (Ent; reg) Insectă dăunătoare care atacă lăstarii la vița de vie, nedefinită mai îndeaproape.

cățăra vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățera, ~țera, ~ri / Pzi: cațăr și (reg) achețer / E: ctm acăța + bg катержа ce[1]] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).

  1. Etimonul corect ortografiat este катеря се. — Ladislau Strifler

arată toate definițiile

Intrare: catar (adept)
catar2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
plural
  • catari
  • catarii
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
plural
  • catari
  • catarilor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (adj.)
catar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
  • cata
  • catara
plural
  • catari
  • catarii
  • catare
  • catarele
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
  • catare
  • catarei
plural
  • catari
  • catarilor
  • catare
  • catarelor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (simptom)
catar3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
plural
  • cataruri
  • catarurile
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
plural
  • cataruri
  • catarurilor
vocativ singular
plural
Intrare: catâr
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catâr
  • catârul
  • catâru‑
plural
  • catâri
  • catârii
genitiv-dativ singular
  • catâr
  • catârului
plural
  • catâri
  • catârilor
vocativ singular
  • catârule
  • catâre
plural
  • catârilor
Intrare: cațar
cațar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cătâr
cătâr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cățăra
verb (V19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățăra
  • cățărare
  • cățărat
  • cățăratu‑
  • cățărând
  • cățărându‑
singular plural
  • cațără
  • cățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cațăr
(să)
  • cațăr
  • cățăram
  • cățărai
  • cățărasem
a II-a (tu)
  • cațări
(să)
  • cațări
  • cățărai
  • cățărași
  • cățăraseși
a III-a (el, ea)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățăra
  • cățără
  • cățărase
plural I (noi)
  • cățărăm
(să)
  • cățărăm
  • cățăram
  • cățărarăm
  • cățăraserăm
  • cățărasem
a II-a (voi)
  • cățărați
(să)
  • cățărați
  • cățărați
  • cățărarăți
  • cățăraserăți
  • cățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățărau
  • cățăra
  • cățăraseră
verb (V19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acățăra
  • acățărare
  • acățărat
  • acățăratu‑
  • acățărând
  • acățărându‑
singular plural
  • acațără
  • acățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acațăr
(să)
  • acațăr
  • acățăram
  • acățărai
  • acățărasem
a II-a (tu)
  • acațări
(să)
  • acațări
  • acățărai
  • acățărași
  • acățăraseși
a III-a (el, ea)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățăra
  • acățără
  • acățărase
plural I (noi)
  • acățărăm
(să)
  • acățărăm
  • acățăram
  • acățărarăm
  • acățăraserăm
  • acățărasem
a II-a (voi)
  • acățărați
(să)
  • acățărați
  • acățărați
  • acățărarăți
  • acățăraserăți
  • acățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățărau
  • acățăra
  • acățăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

catar (adept) catară

  • 1. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în secolele XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie:

catar (simptom)

  • 1. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: guturai

etimologie:

catâr mullus

  • 1. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ne-am dus călare pe catîri pînă la portul Salonicului. CARAGIALE, P. 68.
      surse: DLRLC
    • Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați. TEODORESCU, P. P. 513.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Om încăpățânat.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cu el nu te poți înțelege, e un catâr.
        surse: DLRLC

etimologie:

cățăra acățăra

  • 1. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aburca sui urca 8 exemple
    exemple
    • A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107.
      surse: DLRLC
    • Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240.
      surse: DLRLC
    • Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341.
      surse: DLRLC
    • Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35.
      surse: DLRLC
    • poetic Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156.
      surse: DLRLC
    • poetic Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344.
      surse: DLRLC
    • poetic Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv neobișnuit Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Iedera se cațără până la streașina casei.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. acăța
    surse: DEX '98 DEX '09