capita^[1] vt vz decapita

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe¹ (1-2) Si: a căpiți (1-2).

căpiță² sf [At: LIUBA-IANA, M. / Pl: ~țe / E: srb kapica] Căiță (1).

căpiță¹ sf [At: I. IONESCU, C. 121/19 / V: cop~, copită / Pl: ~țe / E: bg копица] 1 Grămadă (provizorie) de fân, de formă conică și de mărime variabilă. 2 (Pex) Grămadă conică de nutreț sau de cereale. 3 (Mol; rar) Căpățână.

căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țesc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).

copită² sf vz căpiță corectat(ă)

copiță sf vz căpiță

decapita vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~tez, (înv) 3 ~apită / E: fr décapiter] 1-2 (C.i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.

CĂPIȚA (-ițez), CĂPIȚI (-ițesc) vb. tr. 🚜 A strînge fînul în căpițe.

CĂPIȚĂ² (pl. -țe) sf. Băn. 🎩 = SCUFIȚĂ [srb. kapica].

CĂPIȚĂ¹ (pl. -ițe, -iți) sf. 🚜 Grămadă de fîn sau de paie, de formă conică, mai mare decît un purcoiu, dar mai mică decît o claie (🖼 839): ardeau căpițele de fîn, clăile și șirele de grîu, că era tocmai în strînsul bucatelor I. -GH. [comp. blg. kopica].

* DECAPITA (-itez) vb. tr. A tăia capul [fr.].

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă de fîn (mai rar de alte plante de nutreț sau chiar de cereale) de formă conică și de mărime variabilă, după regiuni. Pleoapa soarele-și închide Sus pe-o căpiță de otavă. GOGA, P. 23. Dădură într-o poiană frumoasă, unde era cîteva căpițe de fîn și otavă groasă pe lîngă ele. RETEGANUL, P. I 46. ♦ Grămadă făcută din alte obiecte (avînd formă asemănătoare cu cea a grămezilor de fîn). O căpiță de brînză cu smîntînă. HOGAȘ, M. N. 36. ◊ (În comparații) Ce bucurie, ce răcnet au fost cînd și-au văzut pajura puii săi teferi în cuib și stîrvul dușmanului căpiță la poala muntelui. SBIERA, P. 86. 2. (Rar) Căciulie, căpățînă (de usturoi). Voia la d-voastră... răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi ce stăteau mai departe o căpiță de usturoi și pregătindu-se -a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66. – Variantă: copiță (ODOBESCU, S. I 148) s. f.

CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.

COPIȚĂ s. f. v. căpiță.

DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.

CĂPIȚA vb. I. v. căpiți.

CĂPIȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fîn, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățînă (3). – Bg. kopica (influențat de cap).

DECAPITA vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].

DECAPITA vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc^[1]. (< fr. décapiter)

CĂPIȚĂ ~e f. Grămadă mare și înaltă de fân sau de alte plante de nutreț (sau cereale) în formă de con; stog; claie. /<bulg. kopica

A CĂPIȚI ~esc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță

A DECAPITA ~ez tranz. 1) (condamnați) A executa prin tăierea capului. 2) (bovine) A tăia, înlăturând capul. /<fr. décapiter, lat. decapitare

căpiță f. grămadă mică de fân, de formă conică; fânul se strânge mai întâi în căpițe, acestea în snopi, pe cari secerătorii le înalță în picioare, din cari durează clăi, apoi șire sau stoguri: brăzdele le răstoarnă ’n căpiți, alții le adună AL. [Slav. KOPIȚA, grămadă].

copiță f. V. căpiță: cu copiți de iarbă grasă POP.

decapità v. a tăia capul.

căpíță (Mold. Munt. est), copiță (Olt.) f., pl. e, și copítă (Munt. vest) f., pl. e și țĭ (pol. kopica, dim. d. kopa, claĭe, stog, d. vsl. kupŭ, grămadă, vgerm. kûfe, ngerm. kaufen; bg. sîrb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopícĕa, rus. kopná; ung. kupac și [d. rom.] kapica; ngr. kopádi. V. cupesc). Mold. Grămada provizorie de fîn (înaltă cam cît omu) care la un loc cu altele formează claĭa. Munt. Stog, fîn așezat în ultima formă. Fig. Iron. Hălăcĭugă, păr mare netuns în capu cuĭva.

2) copítă f., pl. copițĭ (Munt. vest) și copíță f., pl. e (Olt.), V. căpiță.

*decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.

+capita (per ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (calcul ~, calculat ~)

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească

decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 decapitează; conj. prez. 1 sg. să decapitez, 3 să decapiteze

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească

decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapitează

căpiță s. f., g.-d. art. căpiței; pl. căpițe

căpiți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițească

decapita vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 sg. și pl. decapitează

căpiță, -țe.

capiță (-țe), s. f. – Grămadă conică de fîn. – Mr. căpiță, copiță. Sl. kopica (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Pușcariu, Lr., 284; Conev 69 și 75); cf. bg. kapica, kopica, kupica, sb. kapica, ceh., pol. kopica „grămadă” și, pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer, Neugr. St., II, 33), alb. kopitsë, mag. kopicz. Schimbarea lui o › a pare a fi prezentat dificultăți așa încît unii filologi au căutat explicația în limbile romanice. Cf. Pascu, I, 57, care pornește de la lat. cappa și se referă la vegl. cappa „claie”. Totuși, pare de preferat explicația prin sl.; este vorba de un der. de la sl. kupiti „a aduna”, cf. pol. kopić „a îngrămădi” și rom. cupie. Pentru fonetism, cf. gata. – Der. căpiție, s. f. (grămadă de trestie).

CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fân.)

CĂPIȚĂ s. v. bonetă, bonețică, pop, scufie, scufiță.

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

căpiță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. POP. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fîn.)

DECAPITA vb. (înv.) a descăpățîna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).

căpiță, căpițe, (căptiță), s.f. Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). ■ Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).

căpiță, căpițe, (căptiță), s.f. – Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, DEX, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).