3 definiții pentru căpița
Explicative DEX
căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).
CĂPIȚA (-ițez), CĂPIȚI (-ițesc) vb. tr. 🚜 A strînge fînul în căpițe.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
Regionalisme / arhaisme
căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Intrare: căpița
| verb (VT201) Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
căpițat1 (part.) participiu
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)