CĂPESTERIE s. f. v. căpistere.^[1] corectat(ă)

căpester sn vz căpistere

căpestere sf vz căpistere

căpesterie sf vz căpistere

căpistele sf vz căpistere

căpistere sf [At: MAT. FOLK. I, 552 / V: ~pes~, ~pesterie, (înv) ~pester sn, ~ele / Pl: ~ri / E: ml capisterium] (Reg) 1 Covată mică în care se cerne făina sau mălaiul și se frământă aluatul. 2 (Îe) Din capul ~rii Oricât de puțin ai avea. 3 (Îs) ~rile morii Vase în care curge făina (după măcinare). corectat(ă)

CĂPISTERE, căpisteri, s. f. (Regional) Albie mică în care se frămîntă pîinea; copaie, covată. Frămîntată, dospită între timp, coca din căpistere a fost întinsă pe cîrpător și aruncată sub țest. STANCU, D. 84. Plămădesc ca aluatu-n căpistere. ȘEZ. IV 22. – Variantă: căpesterie (DELAVRANCEA, S. 229) s. f.

CĂPISTERE, căpisteri, s. f. (Reg.) Albie, covată mică în care se frămîntă pîinea. [Var.: căpesterie s. f.] – Lat. capisterium.

căpistere f. albie în care se cerne făina și se frământă pâinea. [Lat. CAPISTERIUM].

căpistére f. (lat capisterium, cĭur, vînturătoare). Albia (copaĭa, covata) în care se frămîntă aluatu la brutărie. Fig. A vedea albu’n căpistere, a te asigura de un lucru, a-țĭ vedea dorința realizată. – Și -érie (vest). V. cățînă, moldă, postavă, troacă.

căpistere (reg.) s. f., g.-d. art. căpisterii; pl. căpisteri

căpistere (reg.) s. f., g.-d. art. căpisterii; pl. căpisteri

căpistere s. f., g.-d. art. căpisterii; pl. căpisteri

căpistere, -re.

capistere s. f. – 1. Albie, covată. – 2. Jgheab care duce grîul de la coș la piatra morii. – Mr. căpisteare, megl. căpisteari. Lat. capĭstērium, de la gr. σϰαφηστήριον (Pușcariu 278; REW 1629; Candrea-Dens., 246; DAR); cf. tosc. capistejo, romanicul capischiere, abruz. capistjiera. Țicăloiu, ZRPh., XLI, 590, propune o der. puțin probabilă, de la căpestrele.