CAMARILĂ, camarile, s. f. Grup de favoriți ai unui suveran, care influențează politica statului în interes personal. – Din fr. camarilla.

CĂMARĂ, cămări, s. f. 1. Încăpere mică în care se păstrează alimente. 2. (Înv.) Cameră, odaie. ◊ Cămară domnească = (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova): a) totalitatea veniturilor domniei, provenite din vămi, ocne și impozite indirecte, deosebite de veniturile vistieriei; b) (rar) monetărie. – Probabil lat. *camara în loc de cam(m)ara „cameră”.

camară sf vz cămară

camarilă sf [At: CONTEMPORANUL, nr. 121, 14/11 / Pl: ~le / E: fr camarilla] Curteni din anturajul unui rege sau al unui șef de stat, care influențează politica statului în interesul lor personal.

cămară sf [At: PRAV. MOLD. 55 / V: (reg) cam~ / Pl: ~mări / E: ml camara < ngr ϰαμάρα] 1 (Înv) Cameră (1). 2 (Înv; lpl) Apartament. 3 Cabină (de baie etc.) pe un vapor. 4 Încăpere strâmtă (de închisoare). 5 Cameră mică (de obicei întunecoasă și răcoroasă) în care se păstrează diferite obiecte, mai ales alimente. 6 (Mol) Cameră (cu pat și cuptor) pe lângă casele țărănești în care se locuiește zilnic. 7 (Trs) Cameră (fără sobă) în care se păstrează lucrurile mai scumpe și se primesc oaspeții Si: boltită. 8 (Mun) Încăpere mică despărțită de casă printr-un perete subțire, sau clădită în apropiere, cu vatră, servind la pregătirea mâncării Si: bucătărie de vară, căsuță, taină, vatră. 9 Șandrama clădită dinapoia casei Si: argea, celar, poiată, șopron. 10 (Reg) Măcelărie. 11 (Înv) Nume dat diferitelor încăperi sau apartamente ale palatului domnesc, destinate membrilor familiei sau oaspeților, ținerii diferitelor oficii sau păstrării diferitelor obiecte. 12 (Îs) ~ de taină Biroul cămărașului (9) de izvoade, în care scriau și uricarii și diecii de divan. 13 (Îs) ~ de arme Arsenal. 14 (Înv; de obicei cu determinările „domnească” sau „gospod”) Administrație a veniturilor speciale ale domnitorului (ocne, vămi, dijme etc.), diferite de veniturile vistieriei. 15 (Rar) Monetărie. 16 (În administrația austriacă) Ministerul de finanțe Si: erariu, vistierie, fisc Cf comoară.

*CAMARILĂ (pl. -ile) sf. Ceată de curteni la curtea unui suveran cari influențează toate actele lui [fr. < sp.].

CĂMARĂ (pl. -ări) sf. 1 ‡ Odaie, cameră ¶ 2 La oraș: încăpere mică, răcoroasă, în care se păstrează diferite proviziuni: ea ține cheile de la ~ și de la pivniță ALECS. ¶ 3 La țară: (în Basarabia) odăița în care locuește țăranul zilnic; (la Moți) odaie în care țin lucrurile mai scumpe și se primesc oaspeții; (aiurea) încăpere mică, ocupată mai toată de vatră ¶ 4 🔎 ‡ Visteria domnească, odaia în care se păstra averea Domnului ¶ 5 ‡ 🔎 Administrația veniturilor speciale ale Domnului, care constituiau caseta sa specială ¶ 6 Trans. ‡ Administrația financiară a Statului (austro-ungar) ¶ 7 ‡ Un fel de trăsură închisă, numită și „cuhne” [gr. -bz. χάμαρα].

CĂMĂRUIE, CĂMĂRUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. CĂMARĂ: scobi în pîntecele acelui munte o mulțime de cămări și cămăruțe ISP..

CAMARILĂ, camarile, s. f. Curteni din anturajul unui rege sau al unui șef de stat, care influențează politica statului în interesul lor personal. – Din fr. camarilla.

CĂMARĂ, cămări, s. f. 1. Încăpere mică în care se păstrează alimente. 2. (Înv.) Cameră, odaie. ◊ Cămară domnească = (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova): a) totalitatea veniturilor domniei, provenite din vămi, ocne și impozite indirecte, deosebite de veniturile vistieriei; b) (rar) monetărie. – Probabil lat. *camara în loc de cam(m)ara „cameră” (< gr.).

CAMARILĂ, camarile, s. f. (În regimurile monarhice) Clică de curteni influenți care determină, în interese personale, actele suveranului și treburile statului. După 23 August 1944 toate forțele reacțiunii s-au grupat în jurul regelui. Palatul său s-a transformat în oficiu de spionaj și club, unde el [regele], camarila și partidele istorice, cu ajutorul agenților americani și englezi, urzeau comploturi împotriva statului și poporului romîn. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2546.

CĂMARĂ, cămări, s. f. 1. Odăiță (de obicei întunecoasă și răcoroasă) în care se păstrează alimente. Brînză, smîntînă și ouă proaspete... avea... totdeauna cucoana Mărioara la cămară. HOGAȘ, H. 36. Ea ține cheile de la cămară și de la pivniță. ALECSANDRI, T. I 45. 2. (Învechit și arhaizant) Odaie, cameră. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Frunză verde de negară! Vodă doarme în cămară, Iar boierii, tot furînd, își fac trebile pe rînd! HASDEU, R. V. 23. Mihnea-vodă, adormit. Dormea pe-un pat aurit În cămară-ntunecată, Tot cu șaluri îmbrăcată. ALECSANDRI, P. P. 203. ◊ Cămara domnească = vistieria domnească.

CAMARILĂ, camarile, s. f. Clică de curteni care influențează, din interese personale, actele suveranului și treburile statului. – Fr. camarilla.

CĂMARĂ, cămări, s. f. 1. Odăiță în care se păstrează alimente. 2. (Înv. și arh.) Odaie, cameră. ◊ Cămara domnească = vistieria domnească. – Ngr. kamara.

CAMARILĂ s.f. Clică de curteni care influențează, din interes personal, actele unui suveran. [< sp., fr. camarilla].

CAMARILĂ s. f. clică de curteni care influențează, din interes personal, hotărârile unui suveran. (< fr., sp. camarilla)

CAMARILĂ ~e f. înv. Grup de favoriți din anturajul unui rege care influențau în interes personal politica statului. /<fr. camarilla

CĂMARĂ ~ări f. Încăpere mică (răcoroasă) unde se păstrează alimente. /<ngr. kamara

camarilă f. coterie influentă la Curtea unui Domn, guvern ocult de favoriți.

cămară f. 1. cameră: în cămara ta să vin, să te privesc d’aproape EM.; 2. odinioară, vistierie domnească; 3. (în epoca fanariotă) casseta particulară a Domnului: Constantin Mavrocordat a unit venitul cămarei cu al vistieriei, făcând o singură cassă; 4. încăpere boltită în care se păstrează d’ale mâncării sau băuturii; 5. partea casei țărănești unde se găsește vatra. [Gr. mod. KAMÁRA (= lat. camera)].

camáră, V. cămară.

*camarílă f., pl. e (fr. camarilla, cuv. sp. care înseamnă „cameră mică”, adică „ceată de curtizanĭ influențĭ”, cum era în Spania). Gașcă influentă pe lîngă un suveran, un ministru ș. a. V. cărdășie.

cămáră f., pl. ărĭ (ngr. și vgr. kamára, boltă, de unde și vsl. kamara și turc. kemer. V. cameră, comoară, ghemerlie). Vechĭ. Boltă: cereasca cămară (Con. 256). Cameră, odaĭe. Vistieria domnească. Administrațiunea acesteĭ vistieriĭ. Azĭ. Cameră maĭ mică de păstrat alimentele uneĭ gospodăriĭ: o cămară bogată. – În est camară. V. celar.

CAMARILĂ, camarile, s. f. Grup de curteni din anturajul unui suveran sau al unui șef de stat, care influențează politica statului în interesul lor personal. – Din fr., sp. camarilla (< camara „cameră”), „cabinet particular al regelui”.

camarilă s. f., g.-d. art. camarilei; pl. camarile

cămară s. f., g.-d. art. cămării; pl. cămări

camarilă s. f., g.-d. art. camarilei; pl. camarile

cămară s. f., g.-d. art. cămării; pl. cămări

camarilă s. f., g.-d. art. camarilei; pl. camarile

cămară s. f., g.-d. art. cămării; pl. cămări

cămară, -mări.

cămară (cămări), s. f. – 1. Cameră, odaie. – 2. Încăpere mică în care se păstrează alimentele. – 3. Înv., bogăție personală a domnitorului, avere. – 4. Trăsură în formă de ladă, special constituită pentru a transporta valori. – Mr., megl. cămară. Ngr. ϰάμαρα „boltă”, ϰαμάρα „cameră” (Cihac, II, 487; Meyer 169; Densusianu, Rom., XXXIII, 276), care provine din lat. camara. Der. directă din lat. nu este posibilă. Cf., din gr., tc. kemer, alb. kamëre, sl. kamarĭ, bg. kamara. Der. cămăruță, s. f. (dim. al lui cameră; nișă); cămăraș, s. m. (slujbaș care avea în grijă odăile domnului, la ordinele unui mare cămăraș, administrator al palatului și boier al rangului doi. Marele cămăraș administra cheltuielile palatului, avea monopolul cumpărăturilor, îi supraveghea pe negustorii raia și activitățile breslelor. Păzea modelul greutăților și măsurilor, din care transmitea copii legalizate cu sigiliul domnitorului, în schimbul impozitului numit cotărit. Nu avea loc în sfat; primea ce rămînea din banii de cheltuieli pentru palat, daruri în fiecare an de la cămărași, și jumătate din cota numită răsură de la bresle și mănăstiri; al doilea cămăraș se îngrijea în mod special de îmbrăcămintea domnitorului; cămăraș de izvoade, secretar personal, se îngrijea de corespondență și de actele domnitorului; cămăraș al ocnelor, administrator al minelor de sare; cămărășel, s. m. (cămăraș; locuitor care era scutit de dări, în schimbul obligației de a servi cu propriile arme, în caz de război; se numea așa, deoarece comandantul lui era marele cămăraș); cămărășie, s. f. (funcția de cămăraș; biroul acestuia); cămărășiță, s. f. (nevastă de cămăraș; chelăriță).

CĂMARĂ s. v. cameră, cuhnie, încăpere, odaie.

CĂMARĂ s. (reg.) chelar, (Ban. și Transilv.) șpais. (~ de alimente.)

CĂMARĂ DOMNEASCĂ s. v. tezaur, vistierie.

cămară s. v. CAMERĂ. CUHNIE. ÎNCĂPERE. ODAIE.

CĂMARĂ s. (reg.) chelar, (Ban. și Transilv.) șpais. (~ de alimente.)

cămară domnească s. v. TEZAUR. VISTIERIE.