4 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caloian sm [At: H II, 263 / V: ~lian, ~lui~, căl~, călui~ / P: ~lo-ian / E: vsl калѩнь] Obiect de ritual folcloric, în forma unui om de lut, împodobit cu flori, care, pe timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă, ca să aducă ploaie.

CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

CALOIÁN ~iéni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, având chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia. [Sil. -lo-ian] /cf. sl. kalenu

Caloian (Scaloian) m. numele chipului de lut (îmbrăcat țărănește și împodobit cu flori) pe care fetițe de la 5-6 ani îl pun întrun coșciug și-l îngroapă pe câmp, intonând un fel de bocet: Iane, Iane, Caloiane! Această datină se practică în Moldova și în Dobrogea, a treia Marți după Paști. [Probabil nume propriu].

caloĭán m., pl. ĭenĭ (vsl. kalĭenŭ, de lut. Cp. și cu rus. haluĭánŭ, om necĭoplit. V. scaloĭan). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut în formă de om pe care, în Joĭa a treĭa după Paște și cînd e secetă, îl fac copiiĭ la țară, îl pun pe o scîndurică, îl împodobesc cu florĭ și cu cojĭ de oŭă roșiĭ și-ĭ daŭ drumu pe o apă curgătoare bocindu-l cu Ĭene, Ĭene, Coloĭene! în credință că asta va aduce ploaĭe.

CALOIÁN s. n. 1. Obiect de ritual folcloric în forma unei păpuși sau a unui idol de lut împodobit cu flori, pe care, în timp de secetă, țăranii îl îngropau sau îl aruncau în apă, ca să aducă ploaie. 2. Obicei cu același nume, de invocare a ploilor benefice, aducătoare de bogăție. – Cf. sl. kalenŭ „de argilă”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caloián s. m. (sil. -lo-ian)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CALOIÁN s. (pop.) scaloian, mama-ploaie, Muma-Pădurii. (Cu ~ul se invocă ploaia, în credințele populare.)

CALOIAN s. (pop.) scaloian, mama-ploaie, muma-pădurii. (Cu ~ se invoca ploaia, în credințele populare.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caloián (-iéni), s. m. – Păpușă sau idol de lut, pe care țăranii le îngroapă în a treia zi de joi după Paști, pentru a aduce ploaie. Sl. kaljenŭ „de argilă”, datorită materiei prime (Candrea, Noua Revistă Română, II, (1900), p. 94-7; DAR). După vechea tradiție, abandonată, a filologiei romantice, este legat de numele lui Ioan I sau Caloioannes, țar al româno-bulgarilor la începutul sec. XIII. Nu pare probabilă nici legătura pe care o propune Giuglea, Dacor., X, 108, cu alb. llohë „ploaie”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

caloian (< gr. kalos „frumos” și Iani „Ioan”), datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Oamenii bis., pentru a elimina zeul păgân, l-au asimilat cu Ioan Botezătorul, astfel că data c. a fost fixată în proximitatea solstițiului de vară (24 iunie). Obiceiul este practicat de copii, într-o zi fixă (a treia marți sau a patra joi după Paști ori după Rusalii) sau, mai târziu, în orice zi secetoasă. Obiceiul are o terminologie pop. bogată (Ene, Scaloian, Ududoi, Murmuliță de ploiță etc.) și este cunoscut numai în S țării. Manifestare complexă de joc dramatic, cântec și practici rituale. Caloianul este confecționat din lut sau alte materiale, împodobit și îngropat, în cadrul unui ceremonial tradițional (bocire, pomană, masă etc.) apoi, după 3 zile, dezgropat și azvârlit pe o apă curgătoare, după care copiii stropesc cu apă. Textul poetic, o invocație pentru ploaie (v. și paparudă) și urare de belșug, se cântă pe o melopee* cu ambitus (2) redus, profil ascendent, în valori* ritmice egale sau pe melodie de bocet* local, cu formă liberă improvizată*.

CALOIAN (SCALOIAN) (origine necunoscută) Creație populară, poetică, rituală, cîntec în care este invocată o anume zeitate (Caloiene, iene), ca să descuie porțile cerului, dînd drumul ploilor. Această invocare este însoțită de un anumit ritual practicat de copii în vreme de secetă: înmormîntarea și bocirea unei păpuși de lut sau de lemn, înveșmîntată țărănește și împodobită cu flori, care, pusă într-un sicriu, este îngropată pe cîmp, iar după cîteva zile dezgropată și aruncată în bălți, ape. Aria folclorică a caloianului, pe care unii cercetători o situează între practicele magiei și a ritualului cu elemente de spectacol: Muntenia, Oltenia, Dobrogea. Ex. Caloiene, iene, Caloiene, iene, du-te-n cer și cere să deschidă porțile, să sloboadă ploile, să curgă ca gîrlele, zilele și nopțile ca să crească grînele.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IONIȚĂ (CALOIAN), țar vlaho-bulgar (1197-1207). A purtat lupte cu Imp. Bizantin, cucerind însemnate terit. În apr. 1205 l-a înfrânt pe Balduin I, împăratul Imp. Latin de Răsărit, luându-l prizonier.

CALOIANU subst. Numele vine de la sărbătoarea populară „Caloianul” (Ist. Bis. R. I 1957 p. 45),< gr. ϰαλός; „frumos”, Iωάννες cu sensul „Ioan cel Viteaz”, după cum rom. Făt-Frumos înseamnă „Tînărul Viteaz”, epitet purtat de împărații Ioan I Comnenul și Ioniță. 1. Caloian (Dm; R Gr; Sd X, P13; Cat; – fiul lui Mihu (Ț-Rom 103); Caloean (Rel); ca prenume (Vr; Ac Bz); -a b., diac. 1482 (Flor 243 și 13-15 B 173). 2. Căloian (Tec I) Sur VI). 3. Caloinescu, act. 4. Călăian (Sd VI 484), formă vrînceană pentru Caloian (comunicare G. Ivănescu). 5. Căluian (Vra), dar cf. m-ra Căluiu. 6. Călion s. (Șincai III 305). Ene, din refrenul „Ene-Caloene ” nu este un prenume, ci abreviere ca în „Lie-Ciocîrlie”.

Intrare: caloian
  • silabație: -lo-ian
substantiv masculin (M23)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caloian
  • caloianul
  • caloianu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • caloian
  • caloianului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Caloian
Caloian nume propriu
nume propriu (I3)
  • Caloian
Intrare: Caloian
Caloian
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Căloian
Căloian nume propriu
nume propriu (I3)
  • Căloian
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)