CALOIAN (SCALOIAN) (origine necunoscută) Creație populară, poetică, rituală, cîntec în care este invocată o anume zeitate (Caloiene, iene), ca să descuie porțile cerului, dînd drumul ploilor. Această invocare este însoțită de un anumit ritual practicat de copii în vreme de secetă: înmormîntarea și bocirea unei păpuși de lut sau de lemn, înveșmîntată țărănește și împodobită cu flori, care, pusă într-un sicriu, este îngropată pe cîmp, iar după cîteva zile dezgropată și aruncată în bălți, ape. Aria folclorică a caloianului, pe care unii cercetători o situează între practicele magiei și a ritualului cu elemente de spectacol: Muntenia, Oltenia, Dobrogea. Ex. Caloiene, iene, Caloiene, iene, du-te-n cer și cere să deschidă porțile, să sloboadă ploile, să curgă ca gîrlele, zilele și nopțile ca să crească grînele.