C, c, s. m. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pl. și: (1, n.) c-uri]

c sm 1-4 A cincea literă a alfabetului românesc și sunetul sau semnul grafic corespunzător; semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții. etimologie lipsă în original

C sm. 1 A treia literă a alfabetului, a doua din seria consonantelor; purta în alfabetul cirilic numele de „cervu” (ч) și „caco” (к) ¶ 2 Cifră romană însemnînd 100.

C sm. 1 A treia literă a alfabetului, a doua din seria consonantelor; purta în alfabetul cirilic numele de „cervu” (ч) și „caco” (к) ¶ 2 Cifră romană însemnînd 100.

C s. m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă (2) în grupurile ce, ci, oclusivă palatală (2) surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pr.: ce]

C s. m. invar. A patra literă a alfabetului; este o consoană: a) oclusivă velară surdă înainte de vocalele a, o, u, ă, î, înainte de consoane și la sfîrșit de cuvînt; b) semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci; c) oclusivă palatală surdă în grupurile che, chî. – Pronunțat: ce.

C s. m. invar. A patra^[1] literă a alfabetului, numită „ce”, și sunetul corespunzător.

C m. 1. a treia literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 100.

c m. A treĭa literă a alfabetuluĭ latin. O cifră romană care înseamnă „100”. – Litera c la Romanĭ se pronunța numaĭ k, precum, kinghere (nu cingere, ca pe rom. încingere). Pe la sfîrșitu imperĭuluĭ roman, a’nceput să se pronunțe c înainte de e și i, corelativ cu g.

CARBON s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

CĂ conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.^[1]

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culomb] – Din fr. coulomb.

carbon sn [At: I. IONESCU, M. 312/ Pl: (înv) ~uri sn, ~i sm / E: fr carbone, lat carbo, -onis] 1 Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbune, petrol, în gaze etc., iar, în stare elementară, în diamant, în grafit și în cărbunele negru. 2 (Îs) ~14 Izotop radioactiv al carbonului care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. 3 (Șîs) Hârtie ~ Hârtie foarte subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii Si: indigo, (înv) plombagină.

că c [At: COD. VOR. 112/1 / E: ml quod] Introduce propoziții subordonate: 1 Completive Zice că nu știe. 2 Subiective E bine că ai încredere în tine. 3 Atributive Îl obseda ideea că l-ar fi putut ajuta. 4 Cauzale Si: căci, fiindcă. De ce-ai întârziat? C-am fost bolnav. 5 Consecutive Si: de, încât. E așa de mic, că-l paște vaca. 6 Concesive Si: deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, nu poate să înțeleagă. 7 Temporale Si: după ce, când. Acum, că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc. 8 Condiționale Si: dacă. Ce folos că trag acasă, Că n-am nevasta frumoasă. 9 (Pop) Și Să care bărbatul cu sacul și femeia să împrăștie cu poala (că) tot se termină. 10 (Îlav) Nici ~ Nu. 11 (Îlav) Numai ~ Dar, însă. 12 Într-adevăr, așa e Că bine zici dumneata. 13 De ce (nu)!, cum (nu)! Că nu mai vine odată. 14 Doar Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! 15 (Îlav) Cum ~, după ce ~, măcar ~ etc... Pe lângă faptul că După ce că ai întârziat, ești și obraznic. 16 (Îlav) Măcar ~ Chiar dacă.

căci c [At: GCR I, 13/23 / V: (înv) căce, câce, căce, căci, căi / E: că + ce] Introduce propoziții explicative Si: pentru că, deoarece, că, fiindcă, din cauză că, (în întrebări) de ce, oare.

căz c vz că

circa av [At: GHICA, A. 853 / V: (înv) țirca / E: lat circa] Aproximativ.

coulomb sm [At: DN³ / P: cu~ / Pl: ~i / E: fr coulomb] Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de un curent electric constant de 1 amper.

sută [At: COD. VOR². 27^r/10 / Pl: ~te / E: cuvânt autohton, cf vsl съто] 1 nc (Adesea în componența unor numerale cardinale compuse; de obicei precedă substantivul determinat, de care este legat prin prepoziția „de”) Numărul care, în numărătoare, are locul între 99 și 101 Si: sutar (2), sutime. 2 nc (Reg; îe) A-i da (cuiva) o ~ înainte Exprimă convingerea că cel despre care se vorbește este priceput, inteligent Si: (pfm) a-i da (cuiva) o mie înainte. 3 nc (D. dobânzi, procente; precedă un numeral cardinal; îla) La (sau, înv, din) ~ (Care este în raport) proporțional cu o cantitate de o sută de unități. 4-5 nc (Îljv) ~ la (sau în) ~ (Care este) în întregime. 6-7 (Pex; îal) Sigur (1). 8 nc (Fam; îe) Unde s-a dus (sau a mers) mia ducă-se (sau meargă) și ~ Exprimă o pierdere mai mică, după una mai mare. 9 nc (Lpl; adesea prin exagerare) Număr foarte mare, nedeterminat. 10 nc (În legătură cu alte numerale cardinale zeci și sute) Număr aproximativ, nedefinit. 11-12 nc (Îla; îlav) Cu sutele (Care este) în cantitate sau în număr foarte mare Si: cu miile. 13 sf Semn grafic (cifră sau literă) care reprezintă numărul sută (1). 14 Bancnotă cu valoarede o sută de lei Si: (fam) sutar (3). 15 sf (Înv) Secol (1).

țirca av vz circa

CĂ conj. 1 Servește de legătură între două propozițiuni ale căror verbe nu sînt la subjonctiv: știe ~ l-am căutat; tot astfel după o propozițiune eliptică: iată ~ s’a supărat: acum ~ ne-am înțeles ¶ 2 În propozițiuni exclamative: ~ bine zici! ~ mare te-ai mai făcut! ¶ 3 pop. Căci: du-te mai iute, ~ nu-l mai găsești ¶ 4 Intră în formațiunea mai multor locuțiuni conjunctive: cum ~, cu toate ~, măcar ~, pe lîngă ~, fiind ~ (fiindcă), pentru ~, parcă (=pare că), etc. [lat. quod].

CĂ conj. 1 Servește de legătură între două propozițiunii ale căror verbe nu sînt la subjonctiv: știe ~ l-am căutat; tot astfel după o propozițiune eliptică: iată ~ s’a supărat: acum ~ ne-am înțeles ¶ 2 În propozițiuni exclamative: ~ bine zici! mare te-ai mai făcut! ¶ 3 pop. Căci: du-te mai iute, ~ nu-l mai găsești ¶ 4 Intră în formațiunea mai multor locuțiuni conjunctive: cum ~, cu toate ~, măcar ~, pe lîngă ~, fiind ~ (fiindcă), pentru ~, parcă ( = pare că), etc. [lat. quod].

CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

CĂ conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de un curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culomb] – Din fr. coulomb.

CARBON s. n. Metaloid tetravalent foarte răspîndit în natură, fiind componentul de bază al tuturor substanțelor organice; se găsește mai ales în cărbunii de pămînt, în gazele naturale, în petrol, iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. Chimia organică este chimia carbonului. * (Hîrtie) carbon = hîrtie acoperită pe una din fețe cu o substanță chimică colorată.

CĂ conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Midora a jurat că nici n-a vorbit... despre asta. CAMILAR, N. I 22. Și zici că nu dorești nimica? SADOVEANU, O. II 120. Au înțeles cititorii că vorbesc despre artiști. IONESCU-RION, C. 37. Turturica ajunsese la Împăratul-Verde și-l înștiințase că vine și Harap-Alb cu fata Împăratului-Roș. CREANGĂ, P. 277. Știi că m-ai lăsat în locul tău și nu te îndoiești de sîrguința mea. NEGRUZZI, S. I 63. b) (Introduce propoziții subiective; uneori după propoziții eliptice, exclamative) E-al nostru veacul acesta de creșteri!... Dacă nici ăsta nu-i cîntec de dragoste, Care-i? Firește că nu gîngăvitul alint Pe struna ghitarei. CASSIAN, H. 19. Așa-i c-a venit și rîndul meu? CREANGĂ, P. 54. Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. EMINESCU, O. I 95. Prin grădină, pe cărare, Pagubă că-i iarba mare. JARNÍK-BÎRSEANU, 253 c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea. ISPIRESCU, L. 30. d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă, pentru că. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. ISPIRESCU, L. 1. Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Ai să dai samă, doamnă! îmi zise, că lași pre bărbatul tău să ne taie părinții, bărbații și frații. NEGRUZZI S. I 147. Se sfătuiră... Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (După propoziții eliptice imperative) Hai la culcuș, că se face ziuă. CREANGĂ, P. 268. e) (Introduce propoziții consecutive, adesea în corelație cu «așa», «atîta», «prea») Încît, de. Și-i atît de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede. COȘBUC, P. I 74. Nevasta i-a murit; și-apoi i-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri și-n nevoi, Că-n urmă- a-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. Era un senin pe ceri și așa de frumos și cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. CREANGĂ, A. 64. f) (Introduce propoziții concesive; urmat de «și») Deși, cu toate că, măcar că. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa,... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. g) (Introduce propoziții temporale) După ce, cînd. Acum, că ne odihnirăm, pot să-ți povestesc întîmplarea. 2. (Adversativ, în expr.) Numai că = dar, însă... Accept invitația, numai că voi veni singur. 3. (Cu valoare de conjuncție copulativă, de obicei după un condițional) Și în sfîrșit, ce-or fi mai dondănit ei, și cît or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă. CREANGĂ, P. 255. Mergeau nu prea mergeau, Că deodată se opreau Și pe iarbă s-așezau, De ospăț că s-apucau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. ♦ (Popular, mai ales în enumerări, ca un fel de adaos ritmic) Frunză verde de alună, Codrenaș cu voie bună Se urca în deal la stînă, Se urca și chiuia... Toți ciobanii că fugea! ALECSANDRI, P. P. 87. 4. (Precedat de «nici») Nu. Și nici că!-a mai putut ajunge. 5. (Întărind o replică) Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă; asta s-o facem. CREANGĂ, P. 175. ◊ Expr. Ba că chiar! = nici vorbă! da de unde! Poate era niscaiva aur? – Ba că chiar și tu ai gîcit! DRĂGHICI, R. 98. 6. (În fraze exclamative, precedînd o negație, exprimă o părere de rău) De ce (nu)! cum (nu)! A! că nu l-am putut eu ajunge! ▭ Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mînuțele! CREANGĂ, P. 292. ◊ (întărindu-l pe «doar») Calului meu de pe atunci, cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele! – Că doar nu era să trăiască un veac de om. CREANGĂ, P. 193. ◊ (Cu înțeles restrictiv în construcțiile) Nu (sau nici) (doară) că... Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt, Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pămînt. EMINESCU, O. I 147. Nu că mă laud, dar puteți întreba și pe cuconu... Cum, doamne iartă-mă, îi zic? ALECSANDRI, T. I 103. 8. (Intră în formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că, pentru că etc. v. c.

ClRCA adv. Cam, aproximativ, aproape, ca la. Mi s-au trimis circa 4.600 fr. (= franci). GHICA, A. 853.

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate practică de sarcină electrică, egală cu cantitatea de electricitate transportată de un curent constant de un amper într-o secundă. – Pronunțat: cu-.

SUTĂ, sute, num. card. (Adesea precedat de alt numeral, care indică despre cîte sute e vorba) Numărul care își are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu. Pot să-ți descriu, după documente precise, cum a fost viața de aci acum cincizeci, o sută ori două de ani. C. PETRESCU, V. 351. Dar nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. A petrecut zile întregi la capul meu, fără a închide ochii. De-aș trăi o sută de ani, nu voi uita că-i sînt datoare cu viața. ALECSANDRI, T. I 341. Mai bine o pasăre în colivie decît o sută pe gard ( = mai bine mai puțin și sigur decît mult și nesigur). ◊ Loc. adj. (Despre dobînzi, procente) La sută = corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei, unei cantități de o sută de unități. Dobînda se socotește cu atîta la sută. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin, cu totul; p. ext. sigur, fără îndoială. Planul a fost realizat sută la sută. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = un număr mare, nedeterminat. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu, că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. Maică, fericirea mea, Ești bătrînă și nu crezi... Și nici nu vezi Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului... Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute, Și mai mari, și mai mărunte. id. ib. 276. ◊ (Formînd numeralul adverbial corespunzător) Ți-am spus de o sută de ori acest lucru. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. Am scris o sută pe tablă. b) Monedă de o sută. Săracele sutele, Cum mărită mutele!... Lăcomii și eu la sută, Și luai și eu o mută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică.

CARBON s. n. Metaloid foarte răspîndit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice; care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ (Hîrtie-)carbon = hîrtie acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică colorantă, întrebuințată la scoaterea de copii. – Fr. carbone (lat. lit. carbo, -onis).

CĂ conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Și zici că nu dorești nimica? (SADOVEANU). b) (Introduce propoziții subiective) Așa-i c-a venit și rîndul meu? (CREANGĂ). c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gînd că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea (ISPIRESCU). d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă. Hai la culcuș, că se face ziuă (CREANGĂ). e) (Introduce propoziții consecutive) Încît, de. Și-i atît de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede (COȘBUC). f) (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, măcar că. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe (JARNÍK-BÎRSEANU). g) (Introduce propoziții temporale) După ce, cînd. Acum, că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întîmplarea. 2. (Adversativ, în expr.) Numai că = dar, însă. 3. Și. Ce-or mai fi dondănit ei, și cît or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă (CREANGĂ). 4. (În expr.) Nici că = nu. Și nici că l-a mai putut ajunge. 5. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă, asta s-o facem (CREANGĂ). 6. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor (JARNÍK-BÎRSEANU). 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mînuțele (CREANGĂ). ◊ (Cu sens restrictiv) Nu (sau nici) (doară) că... 8. (În formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.

CARBON s.n. Metaloid tetravalent care se găsește în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pămînt etc. ◊ Hîrtie carbon = hîrtie avînd pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, care permite copierea unui text, a unui desen etc. pe mai multe foi. [< fr. carbone, cf. lat. carbo – cărbune].

CIRCA adv. Aproximativ, cam, aproape, cam la. [< lat. circa].

COULOMB s.m. Unitate practică cu care se măsoară sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate transportată de un curent constant de un amper într-o secundă. [Pron. cu-. / < fr. coulomb, cf. Coulomb – fizician francez].

CARBON s. n. metaloid tetravalent în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ♦ hârtie-~ = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, pentru copierea unui text, desen etc. pe mai multe foi; indigo. (< fr. carbone)

CIRCA abr. cca./ adv. aproximativ, cam. (< lat. circa)

COULOMB [CU-] s. m. unitate de măsură a sarcinii electrice, sarcina transportată de un curent continuu și constant de un amper pe secundă. (< fr. coulomb)

scriitor-țăran, -toare/-că s. m. f. țăran[că] ce scrie opere literare ◊ „100 de ani de la nașterea scriitorului-țăran M.K.” Sc. 29 XII 71 p. 4. ◊ „Scriitoare-țărancă” R.l. 14 XI 75 p. 2 ◊ „[La Arad] prima întâlnire a scriitorilor-țărani din România [...] Întâlnirea a reunit 22 scriitori-țărani din 15 județe ale țării.” R.l. 3 X 76 p. 2. ◊ „Recent a avut loc la Arad cea de-a doua întâlnire a scriitorilor-țărani din România.” Cont. 24 XI 78 p. 8; v. și R.l. 11 III 76 p. 2 (din scriitor [-toare] + țăran[că])

CARBON n. Metaloid, foarte răspândit în natură (sub formă de grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pământ și bitumuri) și în bioxidul de carbon, component de bază al tuturor substanțelor organice vegetale și animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis

CĂ conj. I. (cu funcție subordonatoare) 1) (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; căci; pentru că; deoarece. 2) (exprimă un raport consecutiv) Încât; de. 3) (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. El, că-i străin, și tot are grijă... II. (cu funcție coordonatoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Și. Numai porunci, că totul era făcut. 2) (exprimă un raport adversativ) Dar; însă. Va veni, numai că mai târziu. /<lat. quod

CIRCA adv. (atribuie celor spuse o notă de aproximație) Cam vreo; la vreo; aproximativ. ~ trei mii de lei. /<lat. circa

SUTĂ¹ ~e num. card. 1) Nouăzeci plus zece. O ~ de pagini. 2) cu valoare de num. ord. Al sutălea; a suta. /<sl. suto

carbon n. corp simplu solid, cărbune în stare pură.

că conj. 1. servă a împreuna două propozițiuni: crede, că nu pot; 2. exprimă cauza: îți mulțumesc, că mult bine îmi făcuși. [Lat. QUOD].

circa adv. exprimă o aproximațiune: cam, pe la.

sută num. 1. număr ce conține de zece ori zece; 2. număr mare: ți-am spus’o de o sută de ori. [Slav. SŬTO (unicul numeral românesc de origină străină)].

*carbón n. (fr. carbone, cărbune chimic, diferit de charbon, cărbune din natură). Chim. Cărbune chimic pur.

că conj. (lat. quŏd, că [neutru pronumeluĭ qui, care], de unde vine și it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adică). 1) Leagă prop. secundară de cea principală după verbele care arată o declarațiune, o simțire saŭ o stare a sufletuluĭ: cred că este Dumnezeŭ, văd că vine, mă bucur că vine. (La inversiune, se pune virgulă: că e așa, știŭ. Se zice și cum că, ceĭa ce e greoĭ). 2) Arată efectu ca și în cît: a ploŭat așa de mult, că (maĭ elegant și maĭ limpede: în cît) s’a revărsat rîu. 3) Arată cauza ca și căcĭ: ĭartă-mă, că nu maĭ fac. (Locuțiunea pop. dacă dor nu mă tem se exprimă maĭ obișnuit și maĭ lămurit pin că dor nu mă tem). – Feriți-vă de a zice (după fr.) e prima oară că și acuma că îld. e prima oară cînd și acuma cînd.

căcĭ, vechĭ căce. ĭar azĭ, în vorbă, că conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n’am banĭ! (Munt.).

*círca adv. (germ. circa, d. it. și lat. circa). Trans. Aproape, aproximativ, vre-o.

!c¹ (literă^[1]) [cit. če/kî] s. m. / s. n., pl. m. c / n. c-uri

!c² (sunet^[1]) [cit. kî] s. m. / s. n., pl. m. c / n. c-uri

c¹ (literă) [cit. ce / ci] s. m. / s. n., pl. c / c-uri

c² (sunet) [cit. cî] s. m., pl. c

C, c s. m. invar. [cit. ce]

C (pr. ce)

c-ar (în tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (Mi-a spus c-ar dori. = Mi-a spus că ar dori.) corectat(ă)

carbon s. n. (și în: hârtie ~); simb. C

circa adv.; abr. cca/c.

coulomb (unitate de măsură) [ou pron. fr. u] (desp. cou-lomb) s. m., pl. coulombi; simb. C

+doar că¹ adv. + conjcț. (A spus ~ acolo plouă.)

sută¹ (o ~)/sută num. invar.; 100/C (o ~ de dolari, sută la sută simb. 100%; la sută simb. %)

afară că (fam.) loc. conj.

așa că loc. conjcț.

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit)

c-am (tempo rapid) conjcț. + vb. (v-am spus ~ dat)

c-ar (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (mi-a spus c-ar dori)

c-aș (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (nu cred c-aș putea)

carbon s. n.; simb. C

*chit că (fam.) loc. conjcț.

!circa adv.; abr. cca/c.

coulomb [ou pron. u] s. m., pl. coulombi; simb. C

!fiind că (dat ~) loc. conjcț.

hârtie carbon s. f. + s. n.

măcar că loc. conjcț.

*numai că (dar) loc. conjcț. (aș veni, numai că plouă)

*numai că adv. + conjcț. (a spus numai că acolo plouă)

pentru că loc. conjcț.

*precum că loc. conjcț.

sută¹ (o ~)/sută (o sută de dolari, sută la sută) num.; 100/C

așa că loc. conjct.

carbon s. n., simb. C

că conjcț.

circa adv.; abr. cca

coulomb s. m. [cou- pron. fr. cu-], pl. coulombi; simb. C

cu toate că loc. conjcț.

fiind că vb. + conjcț.

hârtie carbon s. f. + s. n.

măcar că loc. conjcț.

pentru că loc. conjcț.

coulomb (cit. culomb)

BIOXID DE CARBON s. v. acid carbonic.

CARBON s. v. indigo.

CĂ conj. 1. (consecutiv) de, încât, (înv. și pop.) cât. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 2. (cauzal) căci, deoarece, fiindcă. (Haidem ~ se face seară.) 3. (adversativ și restrictiv) și. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. (adversativ și restrictiv) v. doar. (~ mi-oi feșteli onoarea.) 5. (adversativ și concesiv) v. deși. (Calul, ~ e cu patru picioare și tot se poticnește.) 6. (temporal) când. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

CĂ conj. v. dacă.

CIRCA adv. v. aproximativ.

HIDRAT DE CARBON s. v. glucidă.

TETRACLORURĂ DE CARBON s. (CHIM.) tetraclormetan.

bioxid de carbon s. v. ACID CARBONIC.

CARBON s. indigo, plombagină, hîrtie-carbon. (~ pentru scoatere de copii.)

CĂ conj. 1. (consecutiv) de, încît, (înv. și pop.) cît. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 2. (cauzal) căci, deoarece, fiindcă. (Haidem ~ se face seară.) 3. (adversativ și restrictiv) și. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. (adversativ și restrictiv) doar. (~ nu mi-oi feșteli onoarea!) 5. (adversativ și concesiv) deși. (Calul, ~ e cu patru picioare, și tot se poticnește.) 6. (temporal) cînd. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

că conj. v. DACĂ.

CIRCA adv. aproape, aproximativ, cam, vreo, (pop.) ca, la, (înv.) pregiur. (Au trecut ~ două secole.)

HIDRAT DE CARBON s. (BIOL.) glucid, zahar.

TETRACLORURĂ DE CARBON s. (CHIM.) tetraclormetan.

că conj. – 1. Căci, fiindcă (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamație sau interogație. – 4. Ce bine ar fi, măcar să (introduce aceleași prop. 2 și 3, al căror prim termen rămîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. „dicendi” sau „sentiendi”. – 6. În limba pop., se folosește adesea ca expletiv. – 7. Cînd, după ce (exprimă o relație temporală). – 8. Dacă (exprimă o relație condițională). – 9. Exprimă o relație de consecință. – 10. Oricît de, chiar dacă (exprimă o relație de opoziție). – 11. Intră în compunerea unor locuțiuni conjuncționale cu sens: a) cauzal: fiindcă, pentru că, din pricină că; b) restrictiv: că doar, numai că, atîtă că. – Mr., megl. că, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Pușcariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. căci.

circa adv. – Aproape, aproximativ. Lat. circa (sec. XIX).

C ora începerii lansării sau debarcării desantului aerian.

c 1. Numele celui de al treilea sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din evul mediu. Începând de la Zarlino, ionianul (v. mod) cu fundamentala C este primul mod; C devine punctul de referință al sistemului (II, 3), tonal și de construire a cercului cvintelor*. În teoriile muzicale anglo-germanice actuale, c este echivalentul lui do*. Popoarele romanice au înlocuit în solmizație* literele prin silabe (C = do). 2. Forma actualei chei* de do, care provine din forma literei C; folosită de la Guido d’Arezzo încoace pentru litera ¢, indica locul notei do pe portativ. 3. Semn de măsură: c indică măsura 4/4; ¢ măsura alla breve*. Forma lor seamănă doar întâmplător cu litera C; ea provine de la semicercul cu care se însemna tempus imperfectum în notația (III, 1) proporțională (v. și musica misurata). 4. Abrevieri: cantus*; cent*; con*; continuo*; capo (v. da capo). V. acord; tonalitate; cifraj; breve (brevis); major; minor.

C s. m. invar. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (semiclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). 2. (MUZ.) a) Notație literală pentru sunetul do; b) Semn de măsură de 4 timpi^[1] și, respectiv (în forma ?), de 2 timpi. 3. Cifră romană cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat între limbajele de asamblare și limbajele de nivel înalt, orientate către aplicație.

°C (METR.) Simbol pentru gradul Celsius.

c 1. (METR.) Simbol pentru elementul de compunere centi-. 2. (FIZ.) Simbol pentru viteza luminii.

CARBON (< fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se găsește în natură, în stare elementară, cristalină (diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pămînt și bitumuri), în unele roci sedimentare (carbonați), în dioxidul de carbon și în toate substanțele organice, combinate cu alte cîteva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Funcționează în combinații în starea de valență 4. Intră în compoziția unor aliaje de mare importanță în tehnică. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (₆¹⁴C^*) = izotop radioactiv al c., care ia naștere în atmosferă; este folosit ca atom marcat (v. și geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare în arheologie. Hîrtie-c. = hîrtie subțire, acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă și folosită la scoaterea de copii după texte; indigo (IV).

RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat între Anglia și Franța pentru terit. franceze stăpânite de dinastia engleză și pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obținut victorii importante în bătăliile de la Crécy (1346) și Poitiers (1356), ocupând o mare parte a terit. Franței. În deceniul 8 al sec. 14, francezii au reușit să recucerească aproape toate terit., dar după bătălia de la Azincourt (1415) au pierdut N Franței și Parisul. Spre sfârșit, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acțiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc și, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Franței, cu excepția portului Calais, pe care l-a mai stăpânit până în 1558.

a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant.

la opt sute și un pol expr. (înv.) elegant.

ori că! expr. și încă cum!

pen’că conj. deoarece, căci