cârtire sf [At: CONACHI, P. 261 / Pl: ~ri / E: cârti] 1 Exprimare a nemulțumirii (în absența persoanei în cauză). 2 Protest.

cârtí [At: CORESI, PS. 153 V: căr~, ~tá / Pzi: ~tésc / E: nct] 1 vi (Pop) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici. 2 vi (Pop) A protesta (tot timpul). 3 vt (Pop; c. este omul) A certa. 4 vt (Pop; c. este omul) A defăima. 5 vt (Ban) A sfâșia. 6 vt (Reg) A dori. 7 vt (Reg) A îndemna.

CÎRTÍ, cîrtesc, vb. IV. Intranz. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «împotriva», «contra», «asupra», «pentru» etc.) A-și exprima nemulțumirea prin murmur sau critici, a se plînge, a protesta, a dezaproba. Făcea tot ce i se spunea, de nimic nu cîrtea – nimic nu dorea. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot cîrtească de toate cele. CREANGĂ, P. 4. Începu a cîrti și a se plînge. BĂLCESCU, O. II 218. 2. Tranz. A certa, a mustra, a critica, a cicăli. Au început să-l cam cîrtească pentru daunele ce i-au făcut. SBIERA, P. 10. Dac-o întrebi, dac-o cîrtești, Ea zice c-o bănuiești. TEODORESCU, P. P. 345.

CÎRTÍRE, cîrtiri, s. f. Acțiunea de a cîrti; protest, murmur. Vaietele și cîrtirile poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62.

CÂRTÍ, cârtesc, vb. IV. Intranz. 1. A-și exprima nemulțumirea prin murmure sau critici; a se plânge, a protesta. 2. Tranz. (Rar) A certa, a critica; a cicăli.

A CÂRTÍ ~ésc intranz. A-și manifesta nemulțumirea (bombănind). /Orig. nec.

cârtì v. a-și arăta nemulțumirea bombănind, a face vorbă pentru lucruri de nimica. [Cf. slav. KRŬTENIĬE, grohăit].

cîrtésc v. intr. (vsl. krŭtati, a grohăi, dedus din krŭteniĭe, grohăĭală). Îmĭ arăt nemulțămirea pin vorbe, protestez.

cârtíre (pop.) s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri

cârtíre s. f., g.-d. art. cârtírii; pl. cârtíri

cârtí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 să cârteáscă

cârtí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârtésc, imperf. 3 sg. cârteá; conj. prez. 3 sg. și pl. cârteáscă

CÂRTÍ vb. v. admonesta, certa, ciopârți, critica, crâcni, dăscăli, dojeni, învrăjbi, moraliza, murmura, mustra, plânge, protesta, sfârteca, sfâșia, supăra.

cîrti vb. v. ADMONESTA. CERTA. CIOPÎRȚI. CRITICA. CRÎCNI. DĂSCĂLI. DOJENI. ÎNVRĂJBI. MORALIZA. MURMURA. MUSTRA. PLÎNGE. PROTESTA. SFÎRTECA. SFÎȘIA. SUPĂRA.

cîrtí (cîrtésc, cîrtít), vb. – 1. A bombăni, a bodogăni. – 2. A critica, a lua în tărbacă. – 3. (Banat) A sfîșia, a face bucăți. Sl. Totuși nu apare vb. sl. corespunzător, ci numai s. krŭtĕnije „bodogăneală” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 44); cf. bg. kŭrtjă „a scormoni” și, pentru sensul 3, sb. krtiti „a tortura”. Der. cîrteală, s. f. (faptul de a cîrti); cîrtitor, adj. (care cîrtește); cîrtelnic, adj. (care cîrtește, nemulțumit).

cârtí², cârtesc, vb. intranz. – A se plânge, a protesta, a bombăni, a comenta. – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. krǔtati „a grohăi” (Scriban).

cârtí¹, cârtesc, vb. tranz. – (pop.) 1. A petici, a lipi, a cârpi: „Duce-m-oi la maica-acasă / Opinca să mi-o cârtéască” (Calendar, 1980: 16). 2. (prin extensie) A lovi pe cineva. – Var. a lui cârpi (< sl. krupiti „a petici”, Cihac, DA, DER).

cârtí, cârtesc, vb. tranz. – A petici: „Duce-m-oi la maica-acasă / Opinca să mi-o cârtéască” (Calendar 1980: 16). – Din cârpă (< sl. krŭpa „cârpă”).