butoară sf vz butură

butoare sf vz butură

butor sm vz butură

butur² sm vz butură

butură sf [At: LB / V: (Mun) ~re, ~tur, ~tor, (Ban) ~toară, ~toare / A: butură / Pl: ~ri și ~ re / E: cf butuc] 1 Butuc (2). 2 Buștean (1). 3 (Îf butură) Jgheab de fântână Cf știubei, budâi^[1]. 4 (Îaf) Butuc (12) de viță. 5 (Îaf) Fir de papură. 6 (Îf butură, buture, butoară, butoare) Scorbură. 7 (Îf butoară, butoare; pgn) Gaură. 8 Butonieră (1). corectat(ă)

buture sm vz butură

butur² s.n. v. but¹.

butur¹ s.m. v. butură.

butură s.f. (reg.) 1 Butuc. Sta oropsit p-un buture de stejar (DELAVR.). 2 Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează, fiind considerată sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3 Trunchi scorburos. 4 Butuc de viță-de-vie. Pasăre albă... Pe buturi de viță se puse (POP.). • acc și butură. pl. -i. și butur, buture s.m. /cf. butuc.

buture² s.n. v. but¹.

buture¹ s.m. v. butură.

❍BUTOARĂ, BUTOARE (pl. -ori) sf. Tr. -Carp. 1 Scorbură; trunchiu găurit, copac scorburos: un Țigan își vîrî nasul pre butoară CIAUȘ ¶ 2 Gaură, deschizătură, spărtură: unde sînt butorile și crepăturile întru care moșii ... noștri ... sălășluia? ȚICH. [comp. BUTURĂ].

BUTURĂ (pl. -ri) sf. BUTURE sm. Băn. BUTUR sm. 1 Butuc, buștean, buturugă: lîngă o butură arsă ... vre-o doi inși au sfîrșit de mîncat mălaiul în țăst LUNG.: Drăgan sta p’un buture de stejar DLVR. ¶ 2 Trunchiu scorburos, scorbură BUD..

BUTURE 👉 BUTURĂ.

BUTURE, buturi, s. m. Butuc, buștean, buturugă. Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S.28. Fluture, Fluture, Flutură pe buture. TEODORESCU, P. P. 190.

BUTUR, buturi, s. m. Partea noduroasă din trunchiul unui arbore, rămasă nedespicată. – Din but[uc] + suf. -ur.

BUTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.

BUTURE, buturi, s. m. (Reg.) Butuc (1). – Din but[uc] + suf. -ure.

buture m. scorbură de arbore: buture de stejar. [V. butuc].

bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.

búture m. V. but 1.

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

butură (reg.) s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

butură s. f., g.-d. art. buturii; pl. buturi

BUTURĂ, Valeriu (1910-1989, n. Sălciua, jud. Alba), etnograf român. Studii și cercetări în etnobotanică, instalații tehnice țărănești, agricultura tradițională („Muzeul etnografic al Transilvaniei”, „Etnografia poporului român. Cultura materială”, „Enciclopedie de etnobotanică românească”, „Etnografia Transilvaniei”).

BUȚURA, nume mold. 1. Buțura, boier (17 A IV 52); vecin (17 A V 22); – Ioan (Băl IV) cf. și Bațura, D. (ib.). 2. Buțurea, țig. (17 AV 22); Buțureanu, fam. (Dorohoi). 3. Buțurin (Cat mold II). 4. + -lea: Buțurlea, munt. (BCI XI 95). 5. + -ca: Buțur/ca (17 A IV 507); -că, C. (Isp II²); -can (Sur V).

BUTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.

butură s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. MIȘINĂ. SCORBURĂ.

butur, buturi, s.m. – (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ♦ (onom.) Butur, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din but(uc), prin substituirea finalei + suf. -ur (DLRM).