BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau în trecut picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

butuc sm [At: SIMION DASC., ap. LET. I, A 53/32 / V: (Trs) ~tug / Pl: ~uci / E: nct] 1 Buștean (2). 2 Bucată mai mare tăiată dintr-un butuc (1). 3 Bucată groasă de lemn Si: bucium², bilă¹, buturugă, bârnă, bulvan, ciot, gros, pociumb, tumurug. 4 Buștean (1). 5 (Pfm; îe) A trage cuiva ~ul A înșela. 6 (Pfm; îe) A avea slugi din ~uci A fi mândru ca și cum ar fi servit de slugi. 7 (Fig; d. oameni; în comparații) Om scund și gras. 8 (Pfm; îe) A fi gol chilug și gras ~ Se spune despre cineva care a cheltuit tot pe băutură. 9 (Fig; d. oameni; în comparații) Om trândav. 10 (Fig) Om bădăran. 11 (Pfm; îe) A fi din ~ (sau ca ~ul) A fi prost. 12 Tulpina cea groasă a viței-de-vie Si: bucium², muzuc. 13 Bucată groasă de lemn, în mijloc cu o gaură (sau cu două), în care se prindeau picioarele, mâinile sau gâtul prizonierilor ori infractorilor Si: obezi, cătușe, fiare. 14 (Îe) A lega (pe cineva) ~ A lega astfel încât să nu se mai poată mișca Cf burduf cobză, fedeleș. 15 (Îe) A dormi ~ A dormi adânc. 16 Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Si: bucium², bute, buștean, căpățână. 17 Bucată groasă de lemn, pe care se taie lemnele de foc Si: tăietor, trunchi. 18 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. 19 (Înv) Trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 20 Lemnul în care se înțepenește nicovala pe care se bate coasa Si: butucer. 21 Scaun folosit la presele de ulei. 22 Scaunul vârtelniței. 23 Talpa războiului de țesut. 24 Partea superioară a jugului. 25 Unealtă pe care se rad și se sineluiesc pieile. 26 (Reg; îs) ~ul cu găvanele Parte a piuei, în care se pun dimiile Cf: oală, covată, ștează. corectat(ă)

butuc s.m. 1 Bucată (mare) dintr-un trunchi gros de copac tăiat și curățat de crengi; buturugă, (reg.) butură. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri (GAL.). ◊ Expr. A fi ca butucul (sau din butuc) = a fi prost. A fi gol chilug și gras butuc, se spune despre cineva care și-a dat toți banii pe băutură. A avea slugi din butuci = a se fali cu niște slugi inexistente. ◊ Compar. (sugerează ideea de imobilitate, de insensibilitate, de prostie) Cînd venea acasă, noaptea tîrziu, cădea ca butucul (CAM.). ♦ Fig. Om prost și necioplit sau nesimțitor. Ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci (CR.). ◊ Expr. A fi din butuci = a fi din neam prost. 2 Parte a trunchiului unui copac rămasă după tăiere, cu rădăcinile înfipte în pămînt. 3 Bucată groasă de lemn de foc; bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; buturugă. A spart butuci la o magazie cu lemne (PAS). 4 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. ♦ (ist.) Trunchi care servea călăului pentru tăierea capului condamnaților la moarte. ◊ Expr. A(-și) pune capul pe butuc = a) a risca foarte mult; b) a fi gata de orice sacrificiu, a accepta orice pentru cineva sau pentru ceva. Pun capul pe butuc dacă nu voi veni (POP.). 5 Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Strugurii de pe un butuc. 6 (mec.) Partea centrală a unei roți, a unui volant, a unui rotor etc., care servește la montarea acestora pe arbore sau pe osie și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. O roată iese din butuc Și surugiul stă năuc (ALECS.). 7 (în trecut; mai ales la pl.) Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. I-a băgat în butuci și i-a trămis la ocnă (BĂLC.). ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și... îi legase butuc (ALECS.). A pune (pe cineva) în butuc v. pune. 8 Partea superioară a jugului la car. 9 Talpa sau scaunul războiului de țesut. ◊ Expr. A-i trage cuiva butucul = a înșela, a trage pe sfoară pe cineva. Măi, fețișoara împăratului ne-a tras butucul (CR.). ♦ Scaunul vîrtelniței. 10 (mar.) Piesă de metal sau de lemn care leagă două părți ale unui catarg de navă. • pl. -ci. și butug s.m. /etimol. nec.

BUTUC sm. 1 Trunchiu gros de copac tăiat și curățit de crengi, buștean; bucată tăiată dintr’un astfel de trunchiu (🖼 695): izbește sloiuri mari de ghiață și groși ~i de meterezele podului DLVR.; e întrebuințat adesea metaforic, ca imagine a nesimțirei, trîndăviei sau prostiei: ce stai ca un ~ în capră, mangositule? ALECS.; îl pun într’un car cu boi ca pe un ~ nesimțitor CRG.: proverb: la mîncare ca lupul și la lucru ca ~ul ZNN.; a nu fi din ~i ZNN., a nu fi prost: vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din ~i CRG.; cu înțeles adverbial, a dormi ~, a dormi buștean; e beat ~ ZNN.; a lega ~, a lega strîns de tot, a lega cobză ¶ 2 Partea de jos a trunchiului unui copac, care rămîne în pămînt, după ce partea de mai sus a copacului s’a tăiat ¶ 3 🌿 Tulpina cea groasă a viței de vie: via cea tînără se va săpa la rădăcina ~ului ION. ¶ 4 Trunchiu gros de lemn pe care se crapă sau se cioplesc lemnele, tăietor, trunchiu ¶ 5 Trunchiu pe care taie măcelarul carnea ¶ 6 Trunchiu de lemn pe care lucrează rotarul, fierarul, etc., bedreag: au venit cu ele la ~, și, cît bați în pălmi, (picioarele cailor) au și fost potcovite SB.¶ 7 ⛓ Scaunul vîrtelniței și al sucalei: scaunul sau talpa războiului de țesut ¶ 8 O parte a piuei, unde se pun dimiile ¶ 9 Partea din mijlocul roții, în care sînt vîrîte capetele spițelor și prin care trece osia. bucium (👉 🖼 629): ~ul se face din lemn de ulm, pentru că nu se roade lesne de osie ION.; trecem Argeșul, a cărui apă ajunge abia la ~ul roților carelor IRG. ¶ 10 Ceafa jugului ¶ 11 Bucată de lemn de formă cilindrică, scobită pe dinăuntru pe care se rad pieile ¶ 12 ~ de furci, trunchiu de lemn cu crestături în care se bagă coarnele unei furci, ca să se strîmbeze PĂC. ¶ 13 (mai adesea pl.) Instrument de tortură, întrebuințat odinioară, alcătuit dintr’o bucată groasă de lemn cu găuri în care se băgau picioarele sau mîinile făcătorilor de rele sau prizonierilor: i-a băgat în ~i și i-a trămis la ocnă BĂLC.; În temniță mi-e băgat, Cu mîini în ~ băgat TEOD..

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat, curățit de crengi (v. buștean); bucată groasă (noduroasă sau neregulată) de lemn de foc. V. buturugă. Se așeză din nou și mai obosit. Își simțea picioarele ca de plumb. Parcă avea legați de ele butuci grei, ce trebuiau tîrîți o dată cu povara gîndurilor. MIHALE, O. 190. A spart butuci la o magazie cu lemne. PAS, L. I 88. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri. GALACTION, O. I 205. ◊ (Metaforic) Era cu umerii lați... și picioarele groase, butuci de carne albă. DUMITRIU, B. F. 55. ◊ (Ca termen de comparație, arătînd imobilitatea sau insensibilitatea) Cînd venea acasă, noaptea, tîrziu, cădea ca butucul. CAMILAR, N. I 19. Îl pun [pe omul leneș] într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor. CREANGĂ, P. 329. Am să le dau lor un somn ața de greu, că ai să calci pe dinții ca pe butuci și n-au să simțească. ȘEZ. IV 172. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revolianții și... îi legase butuc. ALECSANDRI, T. I 372. A dormi butuc = a dormi adînc. Dorm toți butuc. CARAGIALE, O. I 371. ♦ Partea de jos a unui trunchi, care rămîne cu rădăcinile în pămînt după ce copacul a fost tăiat; buștean. Să arză [moliftul] pin’ la butuc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. 2. Fig. Om nesimțitor, prost și necioplit. I-o veni... vreunul de hac, ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci. CREANGĂ, P. 248. A fi din butuci (sau Ca butucul) = a fi prost, necioplit, bădăran. Harap- Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din butuci. CREANGĂ, P. 219. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Vie cu butuci bătrîni. ▭ E așa de bine pe sub butucii încărcați de struguri, printre foile galbene și rare, că trîntești cartea de sar foile din ea și sorbi bobițele gustoase și pline și dulci, și lași alene să te fure povestea cerului albastru. PĂUN-PINCIO, P. 110. 4. Parte a roții în care intră un capăt al spițelor și prin care trece osia. Flăcăii obosiți de joc, ștergîndu-și boabele de sudoare de pe față, se așezau care pe prispă, care pe butucii și pe proțapu carului de lîngă gard. BUJOR S. 101. O roată iese din butuc, Și surugiul stă năuc. ALECSANDRI, T. 958. 5. Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn de dimensiuni mari, pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Butuc de tăiat lemne pe el. DUMITRIU, B. F. 51. Ne strivesc grumazul pe butuc, Sub fulgerarea bardei de călăi. TOMA, C. V. 236. 6. (Mai adesea la pl.) Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau, în vechime, mîinile, gîtul sau (mai ales) picioarele arestaților și prizonierilor. L-au prins armașii și l-au vîrit în închisoare, cu picioarele în butuc. SADOVEANU, Z. C. 237. Grigore Ghica cu cu oștile celelalte i-a supus [pe seimeni]..., i-a băgat în butuci și i-a trimis la ocnă. BĂLCESCU, O. I 20. Pe lîngă că le turna [țăranilor] boieresc greu, da-i punea cu picioarele și mîinile în butuc; ținîndu-i așa încătușați, poroncea haidăilor de-i zvîntau în bătaie. ȘEZ. IV 17. În temniță mi-e legat, Cu mîini în butuc băgat. TEODORESCU, P. P. 527. Să te duci, bădiță, duci, Pîn-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu minile-n cîtuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A-i trage (cuiva) butucul = a înșela, a trage pe sfoară; a face o șotie. Măi, fetișoara împăratului ne-a tras butucul! CREANGĂ, P. 267.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; bucată groasă de lemn de foc; buștean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adînc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut.

BUTUC ~ci m. 1) Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buștean; buturugă. * A dormi ~ a dormi adânc, fără simțire; a dormi bute; a dormi buștean. A-i trage cuiva ~cul a păcăli pe cineva. 3) Bucată din tulpina unui copac gros, destinat efectuării diferitelor operații (despicatul lemnelor de foc, tăiatul cărnii la măcelarie etc.); trunchi. 4) înv. Trunchi de lemn, prevăzut cu găuri, în care se prindeau mâinile, picioarele și gâtul arestaților și prizonierilor. 5) fig. Om prost și needucat. 6) Partea de jos, mai groasă, a tulpinei viței de vie. 7) Partea centrală a unei roți în care se montează spițele. /Orig. nec.

butuc m. 1. trunchiu de arbore tăiat; 2. trunchiu de arbore încă în pământ: butuc de viță; 3. Mold. căpățâna roții: o roată iese din butuc AL.; 4. patul sau talpa vârtelniței; 5. scaunul de cioplit al rotarului; 6. pl. odinioară un fel de supliciu: bucăți groase de lemn în care se prindeau picioarele sau mâinile vinovatului: cu picioarele ’n butuci și cu mâinile ’n cătuși POP.; a trage cuiva butucul, a păcăli pe cineva: fetișoara împăratului ne-a tras butucul CR.; 7. fig. greoiu, tont. ║ adv. ca un butuc, țeapăn: a dormi, a lega butuc. [Dintr’un primitiv but, trunchiu, care a mai produs derivatele butaciu, butoară, buture].

butúc m. (gep. *buttuk, anglosaxon, buttuc, căpătîi, butuc; engl. buttock, crupă. D. rom. vine rut. butúk, id. Cp. cu bont 2). Buștean, trunchĭ (maĭ mare orĭ maĭ mic, retezat și fără ramurĭ). Restu trunchiuluĭ rămas la pămînt. Bucată de lemn gros: a pune un butuc în foc (V. năclad). Mijlocu roateĭ, în care-s înțepenite spițele și pin care trece osia. Bucată de trunchĭ pe care măcelaru taĭe carnea orĭ pe care se despică lemne orĭ se bate ceva cu ciocanu (Cînd e de fer se numește nicovală). Dibă, lemn gros în care prindeaŭ odinioară picioarele criminalilor și și se întrebuințează și azĭ contra celor îndărătnicĭ. Fig. Om prost orĭ trîndav: ce butuc și acest om! Butuc de viță, trunchĭ de viță: o vie cu o mie de butucĭ. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l înșela, a-l păcăli. A fi din butucĭ, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adînc, greŭ, bumben, buștean, tun. A lega butuc, a lega țeapăn așa în cît să nu se maĭ poată mișca.

butug sm vz butuc

ciutcă-butucă vz ciot-bot

ciutuc-butuc [At: GOROVEI, C. 145 / E: cssr] (Pop; în ghicitori) Compus prozodic ce sugerează un (obiect cu) aspect mai lătăreț, mai solid Si: ciuturel-buturel, ciuturaș-buturaș, ciot-bot.

butug s.m. v. butuc.

BUTUCAȘ sm. dim. BUTUC: ~ul rotunjor, Vede dosul tuturor SB. (ghicitoare despre „prag”).

BUTUCEL sm. dim. BUTUC: Am un ~ rotund Care vîră peri afund GOR. (ghicitoare despre „căciulă”).

butuc s. m., pl. butuci

butuc s. m., pl. butuci

butuc s. m., pl. butuci

BUTUC s. 1. v. buturugă. 2. v. buștean. 3. tăietor, trunchi, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaun de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de măcelărie.) 6. obadă, (reg.) tumurug, (înv.) dibă, gros. (~ de tortură.) 7. (TEHN.) (pop.) căpățână, (reg.) bucium, buștean, bute, creier. (~ la roată.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), tălpi (pl.), (reg.) craci (pl.)., drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stârciog. (~ la sucală, la vârtelniță.)

BUTUC s. v. bucium, ceafă.

butuc s. v. BUCIUM. CEAFĂ.

BUTUC s. 1. buștean, buturugă, ciot, (pop.) bucium, teșitură, (reg.) boancă, buștihan, butură, ciomp, ciuteică, gros, (prin Ban. și Transilv.) bălvan, (Mold.) ciotcă, (Olt.) ciumpan, (prin Mold.) lostopană, (Olt. și Ban.) turugă, tutuc. (Pune un ~ pe foc.) 2. buștean, (înv. și reg.) pociumb. (~ rămas în pămînt după tăierea copacului.) 3. tăietor, trunchi, (rar) tăiș, (reg.) tăiuș, (Transilv. și Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaum de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de măcelărie.) 6. obadă, (reg.) tumurug, (înv.) dibă, gros. (~ de tortură.) 7. (TEHN.) (pop.) căpățînă, (reg.) bucium, buștean, bute, creier. (~ la roată.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), tălpi (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.)

butuc (butuci), s. m. 1. Trunchi, buturugă. 2. Partea de jos a tulpinei viței de vie. 3. Instrument de tortură în care se prindeau picioarele, mîinile și gîtul condamnaților. 4. Partea centrală a roții. 5. Buștean scurt. 6. Calapod de pălărier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butău, butură, buture. < Din lat. *bottum, „bont, fără vîrf” și „bot, obiect rotund”, prin intermediul unei formații diminutivale, ca sat > sătuc, pat > pătuc etc. Coincidența semantică între „rotund” și „trunchi”, cf. fr. bille, billot. Var. provin de la *but, pl. *buturi; de la această ultimă formă s-a refăcut un sing. analogic butur(ă). – Der butai, s. n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucănos (var. botocănos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturugă (var. buturig, buturigă, buturoagă), s. f. (trunchi, ciot), de la butur(ă) + suf. -uc, cf. alternanța butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butușină, s. f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortură). – Credem, prin urmare, că acest cuvînt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai că această opinie nu este împărtășită de filologi, dar nici nu există un acord în legătură cu identitatea cuvintelor menționate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh., XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se referă la o rădăcină but-, fără altă explicație, pe care Densusianu, Hlr., 381, o consideră de origine cumanică (cf. cuman. butak „ramură”) și pe care Tiktin o consideră slavă. Din tc. butak, după Șeineanu, II, 65; și din tc. buduk „cu picioare scurte” (cf. bondoc), după K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Același radical bott- „gros, rotund” revine la Diculescu, 17 și ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanică; butuc ar fi în legătură cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte și butură cu gepidicul *bûtilo.. Această părere, acceptată de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, și Scriban, a fost respinsă de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Același cuvînt este menționat și ca provenind din lat. *buttula (Candrea, Eléments, 2; REW 1389); din lat. imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk „acțiunea de a tăia” (Moldovan, 404); sau din vreo altă limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 320). Butură rămîne fără explicație în DAR, care afirmă, în schimb, că buturugă este „rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butură și tumurug”. – Dacă explicația noastră este corectă, din rom. trebuie să provină rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391). – [1238]

butuc, butuci, s.m. 1. Buturugă: „Ba butuci de prin păduri, / Paie, fânuri din câmpuri” (Gherman, 1938: 18). 2. Obiect ceremonial confecționat dintr-o bucată groasă de lemn, de care se prind curele cu clopoței sferici, folosit în obiceiurile de iarnă: „...ursul joacă în ritmul tobei și al butucului” (Bilțiu, David, 2007: 239). ■ (onom.) Butuc, nume de familie în jud. Maram. – Et. nec. (MDA).

a pune pe butuci expr. a aduce (o mașină, o întreprindere etc.) în stare de nefuncționare; a strica; a falimenta.

a sta ca un butuc expr. a sta nemișcat într-un loc.