2 definiții pentru bună-credință

Articole pe această temă:

BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. (în opoziție cu rea-credință) Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit, onest.

búnă-credínță (onestitate) s. f., art. búna-credínță (dar: buna lui credință), g.-d. art. búnei-credínțe

Intrare: bună-credință
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular bună-credință buna-credință
plural
genitiv-dativ singular bune-credințe bunei-credințe
plural
vocativ singular
plural