2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BULUCÍT, -Ă, buluciți, -te, adj. (La pl.; despre oameni) Adunați la un loc, strînși grămadă; îngrămădiți. Se făcea seară și se vedeau pe ferestre, din ce în ce mai mulți, oamenii buluciți în uliță, bărbați și femei, așteptînd să înceapă ședința. DUMITRIU, N. I. 73. ◊ (La sg., despre un grup, o ceată de oameni) Ceata intră în primărie, o umplu, rămase bulucită și sub tindă și la ferestre. DUMITRIU, B. F. 68. Se duse să vadă străjile de la Sărărie și oastea lui, bulucită la fîntîna Păcurarului. SADOVEANU, O. VII 128.

bulucí vr [At: URECHE, ap. LET. I, 118/4 / V: ~ugí / Pzi: -cesc / E: buluc + -i] 1 A se aduna. 2 (D. oaste) A se alinia pe rânduri. 3 (Pex; asr) A se îngrămădi.

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbulzi (1), a se îngrămădi. – Din buluc.

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbulzi (1), a se îngrămădi. – Din buluc.

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. 1. Refl. A se aduna grămadă, a se strînge la un loc; a se concentra, a se îngrămădi. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate, și se buluciră în jurul celor doi. DUMITRIU, B. F. 111. Se perindau unii după alții nori cenușii și se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. SADOVEANU, M. C. 149. Oamenii noștri s-au bulucit în trei locuri și așteaptă numai poruncă de la măria-sa; i-or împresura și i-or stropși cu furcile [pe turci]. SADOVEANU, N. P. 193. ♦ Tranz. (Cu privire la ființe; urmat de determinări introduse prin prep. «spre») A îmbulzi, a înghesui. În preajma mănăstirii un vuiet surd creștea și... o mișcare înfrigurată tot mai mult bulucea lumea necunoscută spre sfîntul locaș. SADOVEANU, O.I 525. 2. Tranz. A face pe cineva să înainteze; a împinge, a îndemna, a îmboldi. Luau vitele, turmele, bulucindu-le cu ghioaga. CAMILAR, T. 124.

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) aduna grămadă, a (se) strânge la un loc; a (se) îngrămădi. – Din buluc.

A SE BULUCÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe) A se aduna buluc; a se îngrămădi în număr mare într-un spațiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se îmbulzi; a se înghesui. /Din buluc

BULUCI vb. (Mold.) A se aduna, a forma bulucuri (despre oști). Petru-Vodă iară s-au bulucit al doile rînd, la Orbic, de s-au lovit cu Ștefan-Vodă. URECHE. Să fie volnici a se bulucire și a se oștire împrotiva tătarilor. M. COSTIN, apud TDRG; cf. N. COSTIN. Etimologie: buluc + suf. -i. Vezi și buluc, buluc-baș. Cf. îngloti (1). verb

bulucì v. Mold. a se strânge la un loc: se buluciră ca oile. [Lit. a se îngloti ca cetele sau bulucurile de ostași].

bulucésc v. tr. (d. buluc 2). Adun, masez: a buluci oastea. V. refl. Oastea s’a bulucit. V. intr.: supt salcie buluceaŭ oile (la umbră). V. stolesc 1.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!bulucí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bulucéște, imperf. 3 sg. se buluceá; conj. prez. 3 să se buluceáscă

bulucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bulucésc, imperf. 3 sg. buluceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buluceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BULUCÍ vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi.

buluci vb. v. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI.

Intrare: bulucit
bulucit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bulucit
  • bulucitul
  • bulucitu‑
  • buluci
  • bulucita
plural
  • buluciți
  • buluciții
  • bulucite
  • bulucitele
genitiv-dativ singular
  • bulucit
  • bulucitului
  • bulucite
  • bulucitei
plural
  • buluciți
  • buluciților
  • bulucite
  • bulucitelor
vocativ singular
plural
Intrare: buluci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buluci
  • bulucire
  • bulucit
  • bulucitu‑
  • bulucind
  • bulucindu‑
singular plural
  • bulucește
  • buluciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bulucesc
(să)
  • bulucesc
  • buluceam
  • bulucii
  • bulucisem
a II-a (tu)
  • bulucești
(să)
  • bulucești
  • buluceai
  • buluciși
  • buluciseși
a III-a (el, ea)
  • bulucește
(să)
  • bulucească
  • bulucea
  • buluci
  • bulucise
plural I (noi)
  • bulucim
(să)
  • bulucim
  • buluceam
  • bulucirăm
  • buluciserăm
  • bulucisem
a II-a (voi)
  • buluciți
(să)
  • buluciți
  • buluceați
  • bulucirăți
  • buluciserăți
  • buluciseți
a III-a (ei, ele)
  • bulucesc
(să)
  • bulucească
  • buluceau
  • buluci
  • buluciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bulucit

  • 1. (la) plural (Despre oameni) Adunați la un loc, strânși grămadă.
    surse: DLRLC sinonime: îngrămădit un exemplu
    exemple
    • Se făcea seară și se vedeau pe ferestre, din ce în ce mai mulți, oamenii buluciți în uliță, bărbați și femei, așteptînd să înceapă ședința. DUMITRIU, N. I. 73.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) singular Despre un grup, o ceată de oameni.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • (la) singular Ceata intră în primărie, o umplu, rămase bulucită și sub tindă și la ferestre. DUMITRIU, B. F. 68.
        surse: DLRLC
      • Se duse să vadă străjile de la Sărărie și oastea lui, bulucită la fîntîna Păcurarului. SADOVEANU, O. VII 128.
        surse: DLRLC

etimologie:

buluci

  • 1. popular A se îmbulzi, a se îngrămădi.
    exemple
    • Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate, și se buluciră în jurul celor doi. DUMITRIU, B. F. 111.
      surse: DLRLC
    • Se perindau unii după alții nori cenușii și se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. SADOVEANU, M. C. 149.
      surse: DLRLC
    • Oamenii noștri s-au bulucit în trei locuri și așteaptă numai poruncă de la măria-sa; i-or împresura și i-or stropși cu furcile [pe turci]. SADOVEANU, N. P. 193.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv Cu privire la ființe; urmat de determinări introduse prin prepoziția «spre»:
      exemple
      • În preajma mănăstirii un vuiet surd creștea și... o mișcare înfrigurată tot mai mult bulucea lumea necunoscută spre sfîntul locaș. SADOVEANU, O. I 525.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A face pe cineva să înainteze.
    exemple
    • Luau vitele, turmele, bulucindu-le cu ghioaga. CAMILAR, T. 124.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • buluc
    surse: DEX '09 DEX '98