Definiția cu ID-ul 901772:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BULUCÍ, bulucesc, vb. IV. 1. Refl. A se aduna grămadă, a se strînge la un loc; a se concentra, a se îngrămădi. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate, și se buluciră în jurul celor doi. DUMITRIU, B. F. 111. Se perindau unii după alții nori cenușii și se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. SADOVEANU, M. C. 149. Oamenii noștri s-au bulucit în trei locuri și așteaptă numai poruncă de la măria-sa; i-or împresura și i-or stropși cu furcile [pe turci]. SADOVEANU, N. P. 193. ♦ Tranz. (Cu privire la ființe; urmat de determinări introduse prin prep. «spre») A îmbulzi, a înghesui. În preajma mănăstirii un vuiet surd creștea și... o mișcare înfrigurată tot mai mult bulucea lumea necunoscută spre sfîntul locaș. SADOVEANU, O.I 525. 2. Tranz. A face pe cineva să înainteze; a împinge, a îndemna, a îmboldi. Luau vitele, turmele, bulucindu-le cu ghioaga. CAMILAR, T. 124.