BULUCIT, -Ă, buluciți, -te, adj. (La pl.; despre oameni) Adunați la un loc, strînși grămadă; îngrămădiți. Se făcea seară și se vedeau pe ferestre, din ce în ce mai mulți, oamenii buluciți în uliță, bărbați și femei, așteptînd să înceapă ședința. DUMITRIU, N. I. 73. ◊ (La sg., despre un grup, o ceată de oameni) Ceata intră în primărie, o umplu, rămase bulucită și sub tindă și la ferestre. DUMITRIU, B. F. 68. Se duse să vadă străjile de la Sărărie și oastea lui, bulucită la fîntîna Păcurarului. SADOVEANU, O. VII 128.