21 de definiții pentru buluc

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BULUC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Unitate militară tactică având aproximativ efectivul unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük.

buluc [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 16/31 / V: ~ug / Pl: ~uri / E: tc bilik] 1 sn (Mil; iuz) Unitate tactică ce corespundea unei companii de soldați. 2 sn (Pex) Ceată de oameni înarmați. 3-4 sn (Pex; iuz; d. obiecte) Număr sau cantitate mare Si: grămadă. 5 av În masă compactă Si: laolaltă, deodată. 6 sn Gloată.

buluc s.n., adv. 1 s.n. Număr mare de oameni strînși la un loc; droaie, gloată. ♦ Ext. Număr, cantitate mare, grămadă dezordonată de obiecte. Să fie totdeauna buluc de lumînări (DOC.). 2 adv. În masă, în rînduri strînse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. O împușcătură iute... ne-a scos buluc afară (SADOV.). 3 s.n. (milit.; în Ev. Med.) Unitate militară tactică formată din mercenari, corespunzînd aproximativ efectivului unei companii; bulucbășie. Au trimis hatmanul pre oameni aleși... dirept spre bulucul leșilor (DOC.). ♦ Ext. Ceată de oameni înarmați. De oameni răi așa se umpluse țara, cît aieve bulucuri îmbla de prăda (COSTIN). • pl. -uri. și bulug s.n., adv. /<tc. bölük [bilik].

BULUC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük.

BULUC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strînși la un loc; mulțime, grămadă, droaie, gloată. Curgeau [oamenii] pe uliță, o umpleau de umbre negre și de glasuri ce creșteau în strigăte și zarvă. Pe marginile bulucului unii alunecau în șanț. DUMITRIU, B. F. 71. Aruncă și el centura cu. pistolul cum observa că fac toți cei din bulucurile adunate. SADOVEANU, M. C. 107. Cînd a ieșit Coș din bulucul celorlalți sfetnici și a făcut doi pași, împăratul a ridicat fruntea și s-a uitat la el posomorit. SADOVEANU, D. P. 89. ♦ (Adverbial) a) în masă (compactă), în rînduri strînse, cu grămada, cu droaia, grămadă. E mai bine să ne. găsească pe toți buluc. PAS, L. I 17. După rînduiala călăreților osmanlii... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc, că aveau pîlc de zece înainte, care să lumineze calea. SADOVEANU, F. J. 705. Iată-i toți buluc! ALECSANDRI, T. I 98. b) Unul peste altul, toți deodată, năvălind, îmbulzindu-se, înghesuindu-se; p. ext. repede, iute. V. buzna. O împușcătură... ne-a scos buluc afară. SADOVEANU, P. S. 127. Înhăță pe Ana și pe Antonia de după gît și ieși cu amîndouă buluc pe ușă. HOGAȘ, M. N. 42. Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra, ALECSANDRI, P. P. 131. 4 Fig. Belșug. Pe pîrăul care se împînzea la vale din butucul izvorului, înverzea o țesătură de buruiană străină, cu foaia grasă și lucie. SADOVEANU, F. J. 376. 2. (În vechea organizare a armatei din Țările Romînești) Unitate tactică, detașament corespunzînd aproximativ efectivului unei companii de soldați; p. ext. ceată de oameni înarmați. V. pîlc. Cu mare strășnicie a pătruns măria-sa în ordii, cît nimic nu-i putea sta în cale. Iar bulucurile sale de țărani și cazacii de la Nipru îl sprijineau. SADOVEANU, O. I 5.

BULUC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strînși la un loc; gloată, droaie. ♦ (Adverbial) a) În masă, în rînduri strînse, cu grămada. b) Unul peste altul, înghesuindu-se; p. ext. repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările romînești) Unitate tactică corespunzînd aproximativ efectivului unei companii; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Tc. bölük.

BULUC1 adv. 1) În număr foarte mare; în masă; cu grămada. 2) Unul peste altul, înghesuindu-se. /<turc. bölük

BULUC2 ~uri n. 1) Mulțime mare de oameni, strânși la un loc în dezordine; droaie; gloată. 2) (în evul mediu) Unitate militară formată din mercenari, având aproximativ efectivul unei companii. /<turc. bölük

BULUC s.n. (Mold., ȚR) Unitate militară tactică care corespundea aproximativ efectivului unei companii. A: Au mai ieșit steagurile leșești și au mai lovit pe o drîmbă (buluc) de tătari. M. COSTIN. Niceodată toate bulucurile nu încep războiul, ce numai cele den frunte, iară alte bulucuri cu mare tocmală stau de paza celor ce fac războiu. NCL I, 43 ; cf. CANTEMIR, HR.; PSEUDO-AMIRAS; PSEUDO-MUSTE. ♦ Ceată de oameni înarmați. A: De oameni răi așa se umpluse țara, cît aieve bulucuri îmbla de prăda. M. COSTIN; cf. IM 1754, 100v. B: Au încetat din toate focurile și s-au strînsu bulucuri mari pe la toate porțile. IM 1730, 141r. Etimologie: tc. bölük. Vezi și buluc-baș, buluci. substantiv neutru

buluc n. companie de soldați (în oștirea turcească sau în cea pământeană a seimenilor și arnăuților): agii ienicerilor și ai bulucilor BĂLC. [Turc. BULUK, corp de trupe]. ║ adv. Mold. grămadă, unul peste altul: intră buluc în ogradă CR. [Adică în massă compactă (ca un regiment de seimeni sau neferi): termen primitiv militar cu sensul generalizat].

1) bulúc n., pl. urĭ (turc. bölük, detașament, companie; ngr. bulúki, bg. sîrb. bulĭuk, turmă. V. bulubașă). Escadron de arnăuțĭ și de seĭmenĭ în vechea oaste românească orĭ la Turcĭ, Ungurĭ și Leșĭ.

2) bulúc n., pl. urĭ (turc. bolluk, belșug). Mare cantitate, berechet: buluc de lumînărĭ. Adv. În masă compactă, cu grămada, unu peste altu: caliciĭ veneaŭ buluc. Direct, năvălind: venea buluc spre mine. V. busna, ghĭotura, podmol.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buluc (înv.) s. n., pl. bulucuri

+buluc (fam.) adv. (a intra ~)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BULUC s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. droaie, gloată, grămadă, valvârtej. (Se repezeau ~ la el.) 3. s. (IST.) ceată, steag, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ul avea aproximativ efectivul unei companii.)

BULUC s., adv. 1. s. bandă, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, stol (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (~ de oameni.) 2. (adv.) droaie, gloată, grămadă, valvîrtej. (Se repezeau ~ la el.) 3. s. (MIL.) ceată, steag, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ avea aproximativ efectivul unei companii.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buluc (bulucuri), s. n.1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. bölük (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbașe, s. m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibașe, s. m. (conducător de țigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbășel, s. m. (adjunct de căpitan); bulucbășie, s. f. (companie).

Intrare: buluc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buluc
  • bulucul
  • bulucu‑
plural
  • bulucuri
  • bulucurile
genitiv-dativ singular
  • buluc
  • bulucului
plural
  • bulucuri
  • bulucurilor
vocativ singular
plural
bulug
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buluc, bulucurisubstantiv neutru

  • 1. Număr mare de oameni strânși la un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Curgeau [oamenii] pe uliță, o umpleau de umbre negre și de glasuri ce creșteau în strigăte și zarvă. Pe marginile bulucului unii alunecau în șanț. DUMITRIU, B. F. 71. DLRLC
    • format_quote Aruncă și el centura cu pistolul cum observa că fac toți cei din bulucurile adunate. SADOVEANU, M. C. 107. DLRLC
    • format_quote Cînd a ieșit Coș din bulucul celorlalți sfetnici și a făcut doi pași, împăratul a ridicat fruntea și s-a uitat la el posomorît. SADOVEANU, D. P. 89. DLRLC
    • 1.1. (și) adverbial În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote E mai bine să ne găsească pe toți buluc. PAS, L. I 17. DLRLC
      • format_quote După rînduiala călăreților osmanlîi... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc, că aveau pîlc de zece înainte, care să lumineze calea. SADOVEANU, F. J. 705. DLRLC
      • format_quote Iată-i toți buluc! ALECSANDRI, T. I 98. DLRLC
      • format_quote O împușcătură... ne-a scos buluc afară. SADOVEANU, P. S. 127. DLRLC
      • format_quote Înhăță pe Ana și pe Antonia de după gît și ieși cu amîndouă buluc pe ușă. HOGAȘ, M. N. 42. DLRLC
      • format_quote Turcii casa-ncungiura Și-n casă buluc intra. ALECSANDRI, P. P. 131. DLRLC
    • 1.2. figurat Belșug. DLRLC
      sinonime: belșug
      • format_quote Pe pîrăul care se împînzea la vale din bulucul izvorului, înverzea o țesătură de buruiană străină, cu foaia grasă și lucie. SADOVEANU, F. J. 376. DLRLC
  • 2. în Evul Mediu Moldova Țara Românească Unitate militară tactică având aproximativ efectivul unei companii. DEX '09 DLRLC
    sinonime: bulucbășie
    • 2.1. prin extensiune Ceată de oameni înarmați. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cu mare strășnicie a pătruns măria-sa în ordii, cît nimic nu-i putea sta în cale. Iar bulucurile sale de țărani și cazacii de la Nipru îl sprijineau. SADOVEANU, O. I 5. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.