BULGĂR, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: bulgăre s. m.] – Et. nec.

bulgăr² sm [At: LB / Pl: ~i / E: mg polgár (meșter)] (Reg; mgm) Primar.

bulgăr¹ sm [At: LB / V: bulg, ~e / Pl: ~i / E: nct] Bucată compactă dintr-o materie solidă (mai ales de pământ).

bulgăr² s.m. v. bulgar.

bulgăr¹ s.m. v. bulgăre.

BULGĂR 👉 BULGĂRE.

BULGĂRE s. m. v. bulgăr.

bulg sm vz bulgăr

bulgăre sm vz bulgăr¹

bulgar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m. (la pl.) Veche populație de origine turcică, așezată la sfîrșitul sec. 7 în regiunea de N-E a Bulgariei actuale, unde, pînă în sec. 9, a fost asimilată de slavi, care i-au luat numele; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. Bulgarii, la a doua venire trecînd în Misia, au rămas într-însa (CANT.). 2 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară de acolo; (la pl. m.) popor care s-a format, care locuiește în Bulgaria; locuitorii Bulgariei. ♦ Spec. Cultivator de legume de naționalitate bulgară. Bulgarii au venit la piață cu verdețuri proaspete. 3 adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor, care se referă la Bulgaria sau la bulgari; originar din Bulgaria; bulgăresc. ♦ (subst. f.) Limba vorbită de bulgari, care face parte din grupul de sud al limbilor slave. • pl. -i, -e. și (înv., reg.) bălgar, bolgar, bulgăr s.m. /<sl. veche блъгарннъ.

bulgăre s.m. Bucată solidă, compactă, dintr-o materie oarecare, mai ales de pămînt. • pl. -i. și bulgăr s.m. /cf. bulg, bulz.

BULGĂRAȘ² sm. dim. BULGĂRE.

BULGĂRE, BULGĂR sm. Bucată compactă (mai adesea de formă sferică) dintr’o materie oare-care (pămînt, ghiață, zăpadă, sare, etc.), cocoloș: începu să sforăie și să arunce bulgării de subt copite DLVR.; Am un bulgăre de aur Joacă pe-o piele de taur TEOD. (ghicitoare despre „soare”).

BULGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: bulgăr s. m.] – Et. nec.

BULGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă, solidă (de obicei de formă sferică) de pămînt sau dintr-o materie oarecare. Văzu de-o parte și de alta, ogoarele negre, printre bulgării cărora ieșeau sulițele verzi ale ierbii. DUMITRIU, B. F. 159. Zvîrrr! de vreo două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. CREANGĂ, A. 49. – Variantă: bulgăr (LESNEA, I. 117, GOGA, P. 40) s. m.

BULGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă, solidă, dintr-o materie oarecare, mai ales de pămînt. [Var.: bulgăr s. m.]

BULGĂRE ~i m. Bucată mare și compactă, de obicei de formă sferică, dintr-un material solid (pământ, zăpadă etc.); bolovan. [Var. bulgăr] /Orig. nec.

bulgăre m. 1. bucată mai mult sau mai puțin rotundă (de pământ, zăpadă, sare, etc.); 2. fig. bulgări de lumină EM. [Singular refăcut din pluralul lui bulg (Tr. bulg de aur POP.), înrudit cu bulugheană și cu bulz].

búlgăre m. (cp. cu bulz). Bulz de pămînt (orĭ și de mămăligă, de unt, de brînză orĭ de altă materie nu prea dură, că atuncĭ se numește bolovan): băĭețiĭ aruncaŭ cu bulgărĭ uniĭ într’alțiĭ. V. boț.

!bulgăr/bulgăre s. m., pl. bulgări

!bulgăre s. m., art. bulgărele; pl. bulgări

bulgăre/bulgăr s. m., pl. bulgări

bulgăre

bulgăre, -ri.

BULGĂR subst. 1. – țig. (16 B I 84). 2. Bulgă, olt. (17 B IV 228) < subst. bulg, variantă la bulgăre (DLR).

Viburnum opulus forma Roseum L. (var. sterile DC.). Varietate care are toate florile sterile, dispuse în umbele sau capitule sferice, mari, albe, ce apar primăvara tîrziu-vara devreme. Datorită inflorescenței sale globuloase și a coloritului este cunoscută sub numele de « Boule de neige» (« Bulgăre de zăpadă ») întîlnit des în parcuri și grădini. Are port scund și frunze pestrițe.

bulgăr, bulgări s. m. 1. (intl.) aur. 2. izolator.

BULGĂRE s. 1. cocoloș, (reg.) bruș, (Transilv. și Ban.) surducă. (Un ~ de pământ.) 2. drob, grunz, (pop.) zgrunț, zgrunțur. (~ de sare.)

BULGĂRE s. 1. cocoloș, (reg.) bruș, (Transilv. și Ban.) surducă. (Un ~ de pămînt.) 2. drob, grunz, (pop.) zgrunț, zgrunțur. (~ de sare.)