bulgar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m. (la pl.) Veche populație de origine turcică, așezată la sfîrșitul sec. 7 în regiunea de N-E a Bulgariei actuale, unde, pînă în sec. 9, a fost asimilată de slavi, care i-au luat numele; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. Bulgarii, la a doua venire trecînd în Misia, au rămas într-însa (CANT.). 2 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară de acolo; (la pl. m.) popor care s-a format, care locuiește în Bulgaria; locuitorii Bulgariei. ♦ Spec. Cultivator de legume de naționalitate bulgară. Bulgarii au venit la piață cu verdețuri proaspete. 3 adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor, care se referă la Bulgaria sau la bulgari; originar din Bulgaria; bulgăresc. ♦ (subst. f.) Limba vorbită de bulgari, care face parte din grupul de sud al limbilor slave. • pl. -i, -e. și (înv., reg.) bălgar, bolgar, bulgăr s.m. /<sl. veche блъгарннъ.