3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bufon [At: NEGRUZZI S. II, 228 / Pl: ~i / E: fr bauffon] 1 sm (Iuz) Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor Si: măscărici, nebun. 2 sm Personaj comic buf3 (3) într-o piesă de teatru. 3 sm (Prt) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc. (sau care este obiect de batjocură într-o societate). 4 a (Rar) Care este comic Si: caraghios, grotesc.

BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic (pitic sau cocoșat), care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf3 într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

BUFÓN1, bufoni, s. m. (În epoca feudală) Personaj comic, îmbrăcat caraghios, care trăia la curtea suveranilor sau a seniorilor pentru a-i distra cu glume, gesturi și grimase grotești; p. ext. persoană care face pe alții să rîdă, spunînd glume, făcînd strîmbături etc. V. măscărici, paiață. La voi în toată vremea au trecere bufonii. NEGRUZZI, S. II 228.

BUFÓN2, -Ă, bufoni, -e, adj. (Rar) Caraghios, comic. Mantia... albă [a lui Eliade] subliniază convenționalul, solemnitatea bufonă cu care rostește frazele. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 12/6.

BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, adj. Caraghios, comic. ♦ (Substantivat, m.; în epoca feudală) Personaj comic întreținut la curțile suveranilor sau ale seniorilor, pentru a provoca râsul prin glume, gesturi etc.; măscărici; p. ext. persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc. – Fr. bouffon (<it.)

BUFÓN s.m. Personaj comic îmbrăcat caraghios, care era ținut la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-și distra stăpânii cu glume, cu strâmbături etc.; măscărici. ♦ Actor care interpretează roluri de un comic exagerat; (p. ext.) om care stârnește râsul cu glumele, faptele sau strâmbăturile sale. // adj. (Rar) Caraghios, comic. [< fr. bouffon, it. buffone].

BUFÓN I. s. m. 1. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici. 2. personaj buf, din teatru. 3. (peior.) om care stârnește râsul prin glume, gesturi caraghioase etc. II. adj. comic, caraghios, grotesc. (< fr. bouffon)

BUFÓN1 ~ă (~i, ~e) rar Care provoacă râsul; pasibil de râs (și de batjocură); caraghios; ridicol. /<fr. bouffon

BUFÓN2 ~i m. 1) Personaj comic, angajat la curțile medievale să distreze un suveran sau un senior; măscărici. 2) fig. Persoană care amuză prin glume sau prin gesturile sale ridicole. /<fr. bouffon

bufon a. și m. caraghios, măscăriciu.

*bufón m. (fr. bouffon, it. buffone, d. buffo, buf). Personagiŭ care te face să rîzĭ, om neserios. Adj. Glumeț, ironic: vorba bufonă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bufón adj. m., s. m., pl. bufóni; adj. f. bufónă, pl. bufóne

bufón s. m., adj. m., pl. bufóni; f. sg. bufónă, pl. bufóne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUFÓN s. măscărici, paiață, (rar) nebun, (înv.) cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreț, soitar, (franțuzism înv.) baladin, (înv., în Mold.) ghiduș. (~ la curtea unui suveran medieval.)

BUFON s. măscărici, paiață, (rar) nebun, (înv.) cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreț, soitar, (franțuzism înv.) baladin, (înv., în Mold.) ghiduș. (~ la curtea unui suveran medieval.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

BUFON (fr. bouffon; it. buffone) 1 Personaj comic, nu lipsit de istețime, la curțile regilor, pe care îi delecta cu purtarea, glumele și reflecțiile lui adesea caustice. 2 Actor interpretînd roluri de un comic grosolan. Existența unor asemenea actori, bufoni populari, este menționată la vechile popoare – persani, egipteni. La greci exista chiar o corporație a bufonilor, folosită de amfitrioni, în timpul banchetelor, de la greci trecînd apoi la romani. Mai tîrziu, bufonii apar ca personaje în creația dramatică (ex. bufonul din Regele Lear de Shakespeare), întruchipare a înțelepciunii poporului, care își îngăduiau, în glumele lor, să spună adevăruri usturătoare, fără teama de pedeapsă. În opera lui Homer, Thersit era bufonul oștirii grecești. Nu arareori în teatrele unde avea loc reprezentarea tragediilor lui Sofocle sau Euripide, bufonii amuzau pe atenieni. De asemenea, la romani, Seneca, Marțial, Suetoniu atestă existența, în epoca imperială, a bufonilor denumiți moriones. În teatrul spaniol bufonul era denumit gracioso, în cel englez, clown. În Franța, începînd cu secolul al V-lea, ei sînt cunoscuți sub denumirea de jongleurs. De asemenea, în cronicele și pravilele noastre este menționată existența, la curțile domnilor români, a unui fel de bufoni, măscărici, care, îmbrăcați în vestminte strident colorate, precedau alaiul domnesc, înveselind mulțimea prin mișcările lor iuți și vorbe de duh.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face pe bufonul expr. 1. a se complăcea în ipostaza de obiect de batjocură celor din jur. 2. a-i distra pe cei din jur cu glume.

Intrare: bufon
bufon
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bufon (adj.)
bufon1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bufon
  • bufonul
  • bufonu‑
  • bufo
  • bufona
plural
  • bufoni
  • bufonii
  • bufone
  • bufonele
genitiv-dativ singular
  • bufon
  • bufonului
  • bufone
  • bufonei
plural
  • bufoni
  • bufonilor
  • bufone
  • bufonelor
vocativ singular
plural
Intrare: bufon (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bufon
  • bufonul
  • bufonu‑
plural
  • bufoni
  • bufonii
genitiv-dativ singular
  • bufon
  • bufonului
plural
  • bufoni
  • bufonilor
vocativ singular
  • bufonule
  • bufone
plural
  • bufonilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bufon (adj.)

etimologie:

bufon (s.m.)

  • 1. Personaj comic (pitic sau cocoșat), care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: măscărici nebun (bufon, piesă de șah)
    • 1.1. Personaj comic într-o piesă de teatru.
      surse: DEX '09 DN
    • 1.2. peiorativ Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • La voi în toată vremea au trecere bufonii. NEGRUZZI, S. II 228.
        surse: DLRLC

etimologie: