3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buciumá [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~ciná, ~ciuná / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.

bușuma vt [At: ENC.VET. 611V: ~șomá, buciu~ / Pzi: ~mez / E: fr bouchonner] A freca un cal cu un șomoiog de paie.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Rar) A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.

BUCIUMÁ1 vb. I v. bușuma.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca (un cal) cu un șomoiog de paie sau de fîn. Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86. – Variantă: buciuma (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 8/3, SADOVEANU, O. A. II 112) vb. I.

BUCIUMÁ1 vb. I. v. bușuma.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Reg.) A freca un cal cu un șomoiog de paie sau de fân. [Var.: buciumá vb. I] – Din bușon (puțin cunoscut) „șomoiog de paie” (< fr. bouchon).

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare

A BUȘUMÁ ~éz tranz. (cai) A freca cu un mănunchi de paie (pentru a șterge de transpirație, de spumă). /Orig. nec.

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].

2) búcĭum, a - v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă

bușumá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bușumeáză

buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă

bușumá vb., ind. prez. 1 sg. bușuméz, 3 sg. și pl. bușumeáză


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bușuma În ER, p. 66, am discutat pe bușuma, care de la înțelesul de „a freca caii cu șomoiogul” (vezi V. Em. Galan, Bărăgaul I, p. 303: Să-ți buciume armăsarul) a trecut la „a bate îndeset cu pumnii, fără a lăsa urme” (vezi și Lex. reg. I, p. 76: a bușuma „a bate pe cineva rău de tot” – de la Rîmnicu-Vîlcea. O paralelă semantică ne este oferită de a țesăla, care înseamnă „a bate”(TDRG).

arată toate definițiile

Intrare: buciumat
buciumat participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buciumat
  • buciumatul
  • buciumatu‑
  • buciuma
  • buciumata
plural
  • buciumați
  • buciumații
  • buciumate
  • buciumatele
genitiv-dativ singular
  • buciumat
  • buciumatului
  • buciumate
  • buciumatei
plural
  • buciumați
  • buciumaților
  • buciumate
  • buciumatelor
vocativ singular
plural
Intrare: buciuma
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumă
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucium
(să)
  • bucium
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumi
(să)
  • buciumi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
Intrare: bușuma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bușuma
  • bușumare
  • bușumat
  • bușumatu‑
  • bușumând
  • bușumându‑
singular plural
  • bușumea
  • bușumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bușumez
(să)
  • bușumez
  • bușumam
  • bușumai
  • bușumasem
a II-a (tu)
  • bușumezi
(să)
  • bușumezi
  • bușumai
  • bușumași
  • bușumaseși
a III-a (el, ea)
  • bușumea
(să)
  • bușumeze
  • bușuma
  • bușumă
  • bușumase
plural I (noi)
  • bușumăm
(să)
  • bușumăm
  • bușumam
  • bușumarăm
  • bușumaserăm
  • bușumasem
a II-a (voi)
  • bușumați
(să)
  • bușumați
  • bușumați
  • bușumarăți
  • bușumaserăți
  • bușumaseți
a III-a (ei, ele)
  • bușumea
(să)
  • bușumeze
  • bușumau
  • bușuma
  • bușumaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumea
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buciumez
(să)
  • buciumez
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumezi
(să)
  • buciumezi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumea
(să)
  • buciumeze
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumea
(să)
  • buciumeze
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buciuma

  • 1. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65.
      surse: DLRLC
    • [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165.
      surse: DLRLC
    • Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177.
      surse: DLRLC
    • figurat Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A anunța, a vesti ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: anunța trâmbița vesti 3 exemple
      exemple
      • De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212.
        surse: DLRLC
      • poetic Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19.
        surse: DLRLC
      • Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.
        surse: DLRLC

etimologie:

bușuma buciuma

  • 1. rar A freca un cal cu un șomoiog de paie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86.
      surse: DLRLC

etimologie: