buciumá [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~ciná, ~ciuná / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium¹ (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.

BUCIUMÁ¹ vb. I v. bușuma.

BUCIUMÁ², búcium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.

BUCIUMÁ¹ vb. I. v. bușuma.

BUCIUMÁ², búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].

búciumă sf vz bucium²

bușuma vt [At: ENC.VET. 611V: ~șomá, buciu~ / Pzi: ~mez / E: fr bouchonner] A freca un cal cu un șomoiog de paie.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Rar) A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca (un cal) cu un șomoiog de paie sau de fîn. Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86. – Variantă: buciuma (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 8/3, SADOVEANU, O. A. II 112) vb. I.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Reg.) A freca un cal cu un șomoiog de paie sau de fân. [Var.: buciumá vb. I] – Din bușon (puțin cunoscut) „șomoiog de paie” (< fr. bouchon).

A BUȘUMÁ ~éz tranz. (cai) A freca cu un mănunchi de paie (pentru a șterge de transpirație, de spumă). /Orig. nec.

2) búcĭum, a --á v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.

buciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 búciumă

buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă

bușumá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bușumeáză

bușumá vb., ind. prez. 1 sg. bușuméz, 3 sg. și pl. bușumeáză