3 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

buciumá [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~ciná, ~ciuná / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.

buciuma1 vb. I. 1 intr. A sufla, a cînta, a da semnale din bucium1. Un corn apucă și buciumă în vînt (ALECS.). ♦ (reg.; despre autovehicule) A claxona. 2 tr. Fig. (compl. indică vești, noutăți etc.). A anunța, a vesti. ◊ Poet. Toamna își buciuma mîhnirea (SADOV.). • prez.ind. bucium. /lat. bucĭnare.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cînta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ1 vb. I. v. bușuma.

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Rar) A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

bușuma vt [At: ENC.VET. 611V: ~șomá, buciu~ / Pzi: ~mez / E: fr bouchonner] A freca un cal cu un șomoiog de paie.

bucium2 s.n. (pop.) 1 Trunchi sau buștean (de arbore). ♦ Spec. Butuc de viță-de-vie. 2 Butuc (al roții carului). • pl. -e. /cf. bucium1.

bușuma vb. I. tr. (compl. indică cai) A freca cu un șomoiog de paie. • prez.ind. -ez. și bușoma, (reg.) buciuma vb. I. /<fr. bouchonner.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca (un cal) cu un șomoiog de paie sau de fîn. Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86. – Variantă: buciuma (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 8/3, SADOVEANU, O. A. II 112) vb. I.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Reg.) A freca un cal cu un șomoiog de paie sau de fîn. [Var.: buciumá vb. I] – Din bușon (puțin cunoscut) „șomoiog de paie” (< fr. bouchon).

A BUȘUMÁ ~éz tranz. (cai) A freca cu un mănunchi de paie (pentru a șterge de transpirație, de spumă). /Orig. nec.

2) búcĭum, a - v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buciuma (a ~) vb., ind. prez. 3 buciumă

buciumá vb., ind. prez. 1 sg. búcium, 3 sg. și pl. búciumă

bușuma (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bușumea

bușumá vb., ind. prez. 1 sg. bușuméz, 3 sg. și pl. bușumeáză

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bușuma În ER, p. 66, am discutat pe bușuma, care de la înțelesul de „a freca caii cu șomoiogul” (vezi V. Em. Galan, Bărăgaul I, p. 303: Să-ți buciume armăsarul) a trecut la „a bate îndeset cu pumnii, fără a lăsa urme” (vezi și Lex. reg. I, p. 76: a bușuma „a bate pe cineva rău de tot” – de la Rîmnicu-Vîlcea. O paralelă semantică ne este oferită de a țesăla, care înseamnă „a bate”(TDRG).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

buciuma, bucium v. t. a linguși; a se purta slugarnic.

Intrare: buciuma
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumă
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucium
(să)
  • bucium
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumi
(să)
  • buciumi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
Intrare: buciumă
buciumă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bușuma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bușuma
  • bușumare
  • bușumat
  • bușumatu‑
  • bușumând
  • bușumându‑
singular plural
  • bușumea
  • bușumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bușumez
(să)
  • bușumez
  • bușumam
  • bușumai
  • bușumasem
a II-a (tu)
  • bușumezi
(să)
  • bușumezi
  • bușumai
  • bușumași
  • bușumaseși
a III-a (el, ea)
  • bușumea
(să)
  • bușumeze
  • bușuma
  • bușumă
  • bușumase
plural I (noi)
  • bușumăm
(să)
  • bușumăm
  • bușumam
  • bușumarăm
  • bușumaserăm
  • bușumasem
a II-a (voi)
  • bușumați
(să)
  • bușumați
  • bușumați
  • bușumarăți
  • bușumaserăți
  • bușumaseți
a III-a (ei, ele)
  • bușumea
(să)
  • bușumeze
  • bușumau
  • bușuma
  • bușumaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumea
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buciumez
(să)
  • buciumez
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumezi
(să)
  • buciumezi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumea
(să)
  • buciumeze
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumea
(să)
  • buciumeze
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buciuma, buciumverb

  • 1. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. DLRLC
    • format_quote [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. DLRLC
    • format_quote Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. DLRLC
    • format_quote figurat Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A anunța, a vesti ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. DLRLC
      • format_quote poetic Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. DLRLC
      • format_quote Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230. DLRLC
etimologie:

bușuma, bușumezverb

  • 1. rar A freca un cal cu un șomoiog de paie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.