BUCATĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; fragment, dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.

bucată sf [At: CREANGĂ, P. 6 / Pl: ~căți, (7-9) ~te / E: lat buccata] 1 Parte delimitată dintr-un întreg. 2 (Determinat prin „de drum”, „de cale”) Distanță. 3 (D. timp) Interval. 4 (Cmr; ind) Piesă dintr-un ansamblu sau dintr-o serie de obiecte de același fel. 5 (Fig; îe) A face ~căți A zdrobi (în bătaie). 6 (îvr) Piesă (literară, muzicală). 7 (Lpl) Feluri de mâncare (gătită). 8 (Lpl) Alimente. 9 (Reg; lpl) Cereale. 10 (Reg) Vite. 11 (Reg; pex) Avere (mișcătoare). 12 (Îe) A vinde (cumpăra) cu ~ta A vinde (cumpăra) în detaliu (cu amănuntul). 13 (Îe) A face ceva din bucăți A confecționa ceva din piese care provin din ansambluri diferite. 14 (Îs) Om dintr-o ~ Om integru. 15 (îas) Om grosolan. 16 (Pfm; îe) A face cuiva ~ta A provoca cuiva, în mod deliberat, ceva neplăcut, un rău.

bucățea sf [At: DA / Pl: ~ele / E: bucată + -ea] Bucată mică.

bucățică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 86/2 / Pl: ~țele / E: bucată + -ică] 1-2 (Șhp) Bucată (mică). 3 (Fig; fam) Fată (sau femeie) frumoasă. 4 (Arg; îs ~ bună) Femeie ușoară. 5 (Fam; îs ~ ruptă) Persoană care seamănă foarte mult cu unul din membrii familiei sale. 6 Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. 7 (Îe) A-și da ~ ca de la gură A fi foarte darnic sau altruist. 8 (Îe) A lua (cuiva) ~ ca de la gură A lipsi pe cineva de strictul necesar traiului. corectat(ă)

bucată s.f. I 1 Parte tăiată, ruptă sau desfăcută dintr-un corp solid sau dintr-un întreg; fragment. Pune la loc o bucată de piatră (AGÂR.). ◊ Om dintr-o bucată = om onest, integru. ◊ expr. A face (sau a rupe, a tăia etc.) bucăți = a) a împărți în mai multe părți, a fărîmița; b) a distruge (în bătaie). Întru o clipală îl făcu bucăți (c. NEGR.).A-i face (cuiva) bucata = a-i provoca (cuiva) cu intenție o încurcătură, un lucru neplăcut, un rău. ◊ poet. Norii se rupeau bucăți pe cer (EMIN.). 2 ext. (determ. prin „de drum”, „de cale”) Distanță, porțiune. Mai avem o bucată bună de drum (SADOV.). ◊ (eliptic) Da bună bucată am mers (CR.). ♦ (determ. prin „de vreme”, „de timp”) Interval, perioadă. După o bucată de vreme rămîneau... în urmă (IBR.). ◊ (eliptic) Și soarele au stătut o bucată în loc (POP.). ◊ Loc.adv. O bună bucată (sau o bucată bună) (de timp, de loc etc.) v. bun. 3 Obiect cu dimensiuni și formă determinate (de consistență solidă) dintr-o mulțime de obiecte de același fel; exemplar, piesă. Cînd a transportat tablourile, fiecare bucată a fost ambalată cu grijă. ◊ Bucată cu bucată = unul cîte unul. ◊ (com., ind.) Parte unitară dintr-o mulțime de produse de același fel. Vinde ceasornice de aur cu 2 lei bucata (IBR.). ◊ Loc.adv. Cu bucata sau la bucată = cu amănuntul. ∆ expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata (sau la bucată) = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau la bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. 4 Operă de dimensiuni relativ reduse sau fragment dintr-o operă literară. Ea știe bucăți întregi din opera povestitorului (IBR.). 5 Fragment dintr-o operă muzicală; piesă muzicală. Adela mi-a cîntat o bucată care știe că îmi place (IBR.). II (la pl.; în forma „bucate”) 1 Produse alimentare. Să cumpere bucate și legume (AGÂR.). ♦ Mîncăruri gătite. Am mîncat cele mai minunate bucate cu putință (SADOV.). ♦ Feluri de mîncare. Bucate de post. ◊ Carte de bucate v. carte. Listă de bucate v. listă. ◊ expr. A se amesteca ca mărarul în bucate v. mărar. A fi ca sarea-n bucate v. sare. ♦ (pop.) Recoltă de grîne, cereale. 2 (reg.) Animale domestice (boi, oi, porci etc.); vite. A pribegit de acolo..., s-a tras cu bucatele încoace (CR.). • pl. -ăți, -ate. /lat. buccata.

bucățea s.f. Dim. al lui bucată; bucățică. • pl. -ele. /bucăți, pl. lui bucată + -ea.

bucățică s.f. 1 Dim. al lui bucată; bucățea. 2 Părticică tăiată dintr-un corp solid. ◊ Bucățică ruptă = (fam.; cu privire la o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale) la fel, întocmai, identic. ∆ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă v. semăna. ◊ Expr. A face bucățele = a fărîmița. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul (ISP.). = A(-i) lua bucățica de la gură = a lipsi (pe cineva) pînă și de strictul necesar traiului. A-și trage (sau a-și lua, a-și da bucățica) de la gură v. gură. ♦ Ceea ce servește de mîncare (în cantitate mică). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă (CR.). 3 (fam.) Fată (sau femeie) frumoasă. ♦ Femeie de moravuri ușoare. • pl. -ele. /bucăți, pl. lui bucată + -ică.

BUCATĂ (pl. -ăți) I. sf. 1 O parte ruptă sau tăiată din ceva: ~ de pîine; ~ de lemn ¶ 2 pr. ext. O parte dintr’un tot: ~ de drum; ~ de loc; ~ de vreme ¶ 3 Una din părțile din care e alcătuit un obiect ¶ 4 📝 🎼 Parte dintr’o operă literară sau muzicală ¶ 5 O unitate dintr’o cantitate mai mare de obiecte de același fel: o ~ de pînză, de postav, de mătase; cît cer pe o ~?; a vinde cu bucata, a vinde cu mărunțișul (pr. op. a vinde cu toptanul sau cu ridicata). II. BUCATE pl. 1 🍽 Mîncări gătite, feluri de mîncare: a pune sare ’n bucate; proverb: (a fi, a sta) în capul bucatelor, în locul de frunte; proverb: nu te amesteca ca mărarul (sau ca pătrunjelul) în toate bucatele ¶ 2 ‡ Alimente, provizii ¶ 3 🚜 Grîne, cereale (pe cîmp): dacă în ziua de Bobotează va bate crivățul, vor fi roade la bucate (ZNN.) ¶ 4 Vite, în spec. turme de oi: s’a tras cu bucatele încoace. ca și... alți mocani (CRG.) [lat. buccata „îmbucătură”].

BUCATE sf. pl. 👉 BUCATĂ II.

BUCĂȚEA (pl. -țele) sf. dim. BUCATĂ I.

BUCĂȚICĂ (pl. -țele) sf. 1 dim. BUCATĂ I. ¶ 2 familiar O ~ de..., puțintel: Costan... (era) ~ de neam cu vorniceasa (GRIG.) ¶ 3 Fig. familiar Fată sau femeie frumoasă: le lăsa gura apă la toți după o așa ~ (ISP.) ¶ 4 pop. E ~ ruptă din..., e leit..., e aidoma la chip cu..., seamănă ca două picături de apă cu...

BUCATĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.

BUCATE s. f. pl. 1. Mîncări gătite, feluri de mîncare. Pentru întîia oară am mîncat cele mai minunate bucate cu putință. SADOVEANU, N. F. 72. Să nu mai mănînci din bucatele ce-ți fierbe baba. EMINESCU, N. 21. Bune bucate!... îmi fac cu ochiul... De unde să-ncep?... A!... de la curcan. ALECSANDRI, T. I 394. Numele bucatelor era de ajuns ca să-mi taie apetitul. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ Listă de bucate = listă care cuprinde felurile de mîncări servite la masă. ◊ Fig. (Neobișnuit la sg.) Rea bucată-i dragostea: Cine prinde-a o gusta N-are cap de-a o lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. 2. Cereale, grîne. (pe cîmp sau strînse). La fiecare... belșugul bate Cu brațele-ncărcate De poamă și bucate. DEȘLIU, G. 49. Păstră pe seamă-i visteria și turmele și stogurile de bucate. ODOBESCU, S. I 114. 3. (Mold.) Vite (oi, boi, porci etc.). A pribegit de acolo ca și noi, s-a tras cu bucatele încoace, ca și moș Dediu din Vînători și alți mocani. CREANGĂ, A. 19. – Formă gramaticală: sg. (neobișnuit) bucată.

BUCĂȚEA s. f. v. bucățică.

BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. 1. v. bucată (1). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. Sfîșiind pasportul, aruncam bucățelele în apă. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A tace (sau a tăia, a rupe) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 12.4. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul. ISPIRESCU, U. 64. Șarpele se zvîrcolea... Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. (În legătură cu verbele «a fi», «a semăna» etc.) Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă, bucățică = exact la fel, leit (cu cineva). Îți samănă ție, ruptă bucățică! CREANGĂ, P. 75. Fețișoara lui... bucățică ruptă tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. Îmi seamănă mie... bucățică tăiată. ALECSANDRI, T. I 173. ♦ (Prin restricție, cu nuanță afectivă) Lucru de mîncare. Îi puneau masă curată și-i păstrau bucățica cea mai aleasă, cînd venea de la serviri la trei. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi generos. A-i lua (cuiva) bucățica din gură = a exploata pe cineva, lipsindu-l chiar și de strictul necesar. [Boierul] ca un om făr’de inimă, a tot căutat să ne gîtuie și să ne ieie și bucățica copiilor din gură. BUJOR, S. 72. 2. v. bucată (2). Merg o bucățică bunișoară. SBIERA, P. 173. Averea bogatului mănîncă bucățica săracului ( = din cauza exploatării, țăranul sărac pierde și puținul ce-l are). – Variantă: (rar) bucățea (MARIAN, la TDRG) s. f.

BUCATĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată sau ruptă dintr-un corp solid; fragment, frîntură. ◊ Expr. A face (sau a rupe, a tăia etc.) bucăți (sau în bucăți sau bucăți-bucăți) = a rupe (sau a tăia etc.) în părticele mici de tot. 2. Parte dintr-un întreg considerată ca o unitate. O bucată de stofă. ◊ Expr. Om dintr-o bucată = om cu caracter integru. ♦ Porțiune, de dimensiuni și forme determinate, dintr-un produs fabricat. Bucată de zahăr. ♦ Unitate de numărare; exemplar. ◊ Expr. Cu bucata = cu amănuntul. A plăti cu bucata = a plăti în acord. A face (cuiva) bucata = a crea (cuiva) o încurcătură, a face (cuiva) un rău. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” etc.) Distanță. ♦ (Determinat prin „de timp”, „de vreme” etc.) Interval. 3. Operă literară sau muzicală (de proporții mai reduse). II. (La pl.) 1. (Feluri de) mîncare. 2. Cereale, grîne. 3. (Reg.) Vite. – Lat. *buccata.

BUCĂȚEA, bucățele, s. f. Bucățică. – Din bucată + suf. -ea.

BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. ◊ Expr. A face (sau a tăia, a rupe în) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mîncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) chiar și de strictul necesar.

BUCATE f. pl. Feluri de mâncare; mâncăruri. ◊ Listă de ~ meniu. /<lat. buccata

bucate f. pl. 1. mâncări gătite pentru masă, fierte sau fripte: bucate de dulce, de post; 2. grâne (în special grâu, orz, secară și ovăs): câmpul cu bucate. [V. bucată].

bucățică f. bucată mică; bucățică ruptă din, leit, aidoma la chip.

bucățícă f., pl. ele (dim. d. bucată). Bucată mică. Fig. Iron. Bună bucățică, bun tacîm, bună pramatie: acest băĭat e o bună bucățică. Bucățică ruptă, leit, aidoma: acest băĭat e bucățică ruptă tată-su. Pl. Lucrurĭ bune (de mîncare). – În nord și bî-.

bucate (alimente; cereale; mâncăruri) (pop.) s. f. pl. (și: carte de ~)

bucățică s. f., g.-d. art. bucățelei; pl. bucățele

bucate (alimente, cereale) (pop.) s. f. pl.

bucățea (pop.) s. f., g.-d. art. bucățelei; pl. bucățele, art. bucățelele

!bucățică s. f., g.-d. art. bucățelei; pl. bucățele, art. bucățelele

bucate (mâncare, cereale) s. f. pl.

bucățică/bucățea s.f., g.-d. art. bucățelei; pl. bucățele

bucățică, -țele.

bucată (-ăți), s. f. – 1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrană. – 4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogăție. – 6. (Arg.) Bilet de o sută de lei. – 7. (Arg.) Hoție, operație organizată de mai mulți din bandă. – 8. (Arg.) Mișcare greșită. – Mr. bucată. Lat. bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toți cu accepția etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată”; cf. și it. boccone, de unde sb. bokun „bucată”. Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale” este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. și bucă, îmbuca. Der. bucătar, s. m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare); bucătăreasă, bucătăriță, s. f. (femeie care are meseria de a găti mîncare); bucătărie, s. f. (cameră în care se gătește mîncarea); bucăți, îmbucăți, vb. (a face bucăți); îmbucături, vb. (a face bucăți de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta.

a odihni bucatele expr. (glum.) a se odihni după prânz, a-și face siesta de după-amiază.

a-i număra cuiva bucățelele / îmbucăturile expr. (peior. – d. gazde, în raport cu oaspeții) a fi zgârcit cu tratația oferită unui musafir.

a-și lua bucățica de la gură expr. a cheltui și ultimul ban (pentru a veni în ajutorul cuiva)

bucată, bucate s. f. (deț.) lovitură cu pumnul.

bucățică bună expr. 1. femeie frumoasă / atrăgătoare. 2. femeie de o moralitate îndoielnică.

nici bechi / boacă / bucățică expr. nimic.

BUCATĂ s. 1. crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. fâșie, limbă, petic, sprânceană. (O ~ de pădure.) 3. v. exemplar. 4. v. compoziție. 5. (la pl.) v. recoltă. 6. v. distanță. 7. v. interval.

BUCATE s. pl. v. aliment, avere, avut, avuție, bogăție, bun, cereale, grâne, hrană, masă, mijloace, mâncare, situație, stare.

BUCĂȚEA s. v. bucățică, fărâmă, pic.

BUCĂȚICĂ s. 1. fărâmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pâine.) 2. v. sfărâmătură.

BUCATĂ s. 1. crîmpei, fracțiune, fragment, frîntură, parte, porțiune, secțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. fîșie, limbă, petic, sprînceană. (O ~ de pădure.) 3. exemplar. (A cumpărat două ~.) 4. compoziție, piesă. (O ~ muzicală.) 5. (la pl.) recoltă, rod, (înv.) vipt. (A strîns ~ cîmpului.) 6. distanță, interval, (reg.) postată. (A parcurs o bună ~ din drum.) 7. interval, răstimp. (A trecut o bună ~ de timp de cînd nu ne-am văzut.)

bucate s. pl. v. ALIMENT. AVERE. AVUT. AVUȚIE. BOGĂȚIE. BUN. CEREALE. GRÎNE. HRANĂ. MASĂ. MIJLOACE. MÎNCARE. SITUAȚIE. STARE.

bucățea s. v. BUCĂȚICĂ. FĂRÎMĂ. PIC.

BUCĂȚICĂ s. 1. fărîmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pîine.) 2. fărîmătură, sfărîmătură. (~ dintr-un obiect.)

BUCATĂ. Subst. Bucată, bucățică (dim.), bucățea, bucăcioară (reg.), bucătoi (augm.), dărab (reg.), dărăbuț (dim.); fărîmă, firimitură, fărîmătură (reg.), fărîmică (pop.), fârîmiță (dim.), sfărîmătură, frîntură, brac (reg.). Parte, părticea (dim.), părticică; particulă, moleculă, atom. Pic, picătură, picăturică (dim.), piculeț, picuș (pop.), picușor (pop.), picuț (pop.), strop. Fragment, pasaj, crîmpei; fîșie, fîșioară (dim.), porțiune, felie, felioară (dim.), feliuță. Drob, drobușor (dim.), grunz, grunzuraș (dim.), bulgăre, bulgăraș, (dim.), bulz (pop.), bulzișor (dim.), cocoloș, boț, ghemotoc. Ciob, ciobuleț (dim.), hîrb (pop.), țandără, țăndărică (dim.), așchie, așchiuță (dim.), așchioară, zob. Petic, peticuț (dim.), peticel, palhă (reg.), cîrpă, petică (reg.), zdreanță, ruptură. Bucată de carne, halcă, ciozvîrtă, hartan, garf. Codru de pîine (de mămăligă), coajă de pîine (de mălai). Îmbucătură, bucătură (pop.). Adj. Rupt, sfîșiat, sfărîmat, fărîmițat, fărîmat (pop.), frînt, rupt în bucăți, tăiat în felii, spart, zdrobit, zdrelit, zdrumicat (pop.), hîrbuit; fragmentar, fracționat, împărțit, divizat, secționat; divizibil, secționabil, țăndăros (reg.), așchios. Vb. A-îmbucătăți, a îmbucăți (rar), a bucăți (pop,), a bucățeli (reg.), a face (a tăia, a rupe) în bucăți (bucățele, bucățele-bucățele), a fărîmița, a fărîma (pop.), a mărunți, a sfărîma, a rupe, a frînge, a zdrobi, a zdrumica (pop.), a dumica (pop.), a (se) hîrbui, a (se) face (mici sau mii și) fărîme, a (se) face zob; a sfîșia, a zdrențui; a sparge, a crăpa, a ciobi, a plesni; a face țăndări, a țăndări, a așchia; a despica, a tăia, a desprinde; a fragmenta, a fracționa, a diviza, a hnpărți, a secționa. Adv. În bucăți, bucăți-bucățele. V. ciopîrțire, distrugere, micime, sfărîmare, tăiere, zdreanță.

BUCATE s. f. pl. (Mold.) Vite; avere mobilă. A: Cela ce va fi ispravnic vreunui cucon micșor, de-i va ținea bucatele pre urma și după moartea părinților, și de va lăcomi să ia ceva dentr-aceale bucate … face greșală cu înșelăciune. PRAV. Să orînduiască din pămîntul Moldovei loc … de pășunarea bucatelor. PSEUDO-AMIRAS. Și măcar că de la o vreme încoace o mai scăzuse [dajdea goștinei] și alți domni și la opt parale de oaie, și la cinci, dară foarte se împuținase aceste bucate din țară. CANTA, apud TDRG; cf. ȘAPTE TAINE, apud TDRG. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: lat. buccata. Cf. agonisită (2), blagă, bogătate, iosag, marhă, povijie, prilej, sirmea. substantiv feminin plural

bucate, s.f., pl. (recoltă de) Mălai, grâu, cartofi etc. – Lat. buccata (CDDE, DEX, MDA).

bucate, s.f., pl. – (recoltă de) Mălai, grâu, cartofi etc. – Lat. buccata (Pușcariu, CDDE, DEX, MDA).

bucate, s.f., pl. – (Recoltă de) Mălai, grâu, cartofi etc. – Lat. buccata.