británic, ~ă [At: DEX² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr britannique] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Marii Britanii. 3-4 smf, a (Om) originar din Marea Britanie. 5 smp Populație care locuiește în Marea Britanie. 6 a Care aparține Marii Britanii. 7 a Care aparține britanicilor (5). 8 a Privitor la Marea Britanie. 9 a Privitor la britanici (5). 10 a Care este specific Marii Britanii. 11 a Care este specific britanicilor (5). 12 a Care provine din Marea Britanie.

BRITÁNIC, -Ă, britanici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Marii Britanii; p. restr. englez. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau britanicilor (1), privitor la Marea Britanie ori la britanici; p. restr. englez. – Din fr. britannique.

BRITÁNIC, -Ă, britanici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Marii Britanii: p. restr. englez. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii, privitor la Marea Britanie; p. restr. englez. – Din fr. britannique.

BRITÁNIC², -Ă, britanici, re, s. m. și f. Persoană care locuiește sau care este originară din Marea Britanie; englez.

BRITÁNIC¹, -Ă, britanici, -e, adj. Care ține de Marea Britanie; englez, englezesc. Insulele britanice.

BRITÁNIC, -Ă, britanici, -e, adj., s. m. și f. Englez. – Fr. britannique.

BRITÁNIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Marii Britanii sau este originară din Marea Britanie. /<fr. britannique

BRITÁNIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care aparține Marii Britanii sau populației ei; din Marea Britanie. /<fr. britannique

Britanic m. fiul împăratului Claudiu și al Mesalinei, fu otrăvit de Nerone în anul 56 d. Cr.

Britanice (Insule) pl. nume colectiv al celor 3 regate (Anglia, Scoția și Irlanda) și al insulelor înconjurătoare.

Columbia (britanică) 1. provincie în America de N., pe Oceanul Pacific, cap. Victoria: 780.000 loc.; 2. (sau Oregon), fluviu în America de.N., iese din Munții Stâncoși, străbate Columbia britanică și se varsă în Oceanul Pacific: 1800 km.

británic adj. m., s. m., pl. británici; adj. f., s. f. británică, pl. británice

británic s. m., adj. m., pl. británici; f. sg. británică, g.-d. art. británicei; pl. británice

BRITÁNIC s., adj. 1. s. v. englez. 2. adj. v. englezesc.

BRITANIC s., adj. 1. s. englez. 2. adj. englez, englezesc.

BRITANIC, Arhipelagul ~ (BRITISH ISLES) [brítiș ialz], arh. în NV Europei, între Oc. Atlantic și Marea Nordului, separat de continent prin str. Pas de Calais; c. 315 mii km²; 60,7 mil. loc. (1989). Ins. pr.: Marea Britanie, Irlanda, Hebride, Orkney, Shetland, Normande, Man, Anglesey, Wright. Cuprinde statele Marea Britanie și Rep. Irlanda.

COLUMBIA BRITANICĂ (BRITSH COLUMBIA [britiș cəlámbiə]), prov. în V Canadei cu ieșire la Oc. Pacific, cuprinzînd și ins. Vancouver și Queen Charlotte; 929,7 mii km²; 3,04 mil. loc. (1989) Centrul ad-tiv: Victoria. Expl. forestiere, de cărbune, argint, zinc, plumb, petrol și gaze naturale, cupru. Cereale, fructe. Creșterea bovinelor. Pescuit.

COMUNITATEA BRITANICĂ DE NAȚIUNI, denumirea inițială (1926-1947) a Comunității de Națiuni. V. Commonwealth (2).

HONDURASUL BRITANIC, denumirea, între 1862 și 1973, a terit. colonial (azi statul) Belize.

IMPERIUL BRITANIC v. Marea Britanie.