ENGLEZ, -Ă, englezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Marii Britanii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor (1), privitor la Marea Britanie ori la englezi; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.

englez, ~ă [At: LEG. COND. 138/11 / S și: engles / V: inglez smf (Pl: ingleji) / Pl: ~i, ~e / E: it inglese, ngr ένγλεζος] 1-2 smf (Rar la f) Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. 3 smp Popor care trăiește în Anglia. 4 sm (Îe) A face pe ~ul sau a se face ~, a fi ~ A se face că nu înțelege. 5-6 a Care aparține Angliei sau englezilor. 7-8 a Propriu Angliei sau englezilor. 9-10 a Referitor la Anglia sau la englezi. 11-12 a De Anglia sau de englezi. 13 sf Limba engleză. 14 sma Dans nedefinit îndeaproape. 15 sma Melodie după care se execută dansul englez (14). 16-17 smf, a Britanic. corectat(ă)

ENGLEZ, -Ă, englezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Angliei sau populației ei, privitor la Anglia sau la populația ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.

ENGLEZ¹, englezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau care este originară de acolo.

ENGLEZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Anglia. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită de englezi. (< it. inglese, fr. anglais)

ENGLEZ² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară din Anglia. /<it. inglese

englez a. și m. din Anglia: poporul englez, un Englez.

*Engléz, -ă s. Locuitor din Anglia saŭ de rasă anglo-saxonă. Adj. Din Anglia, de Englez: limba engleză. – Și Inglez (it. Inglese, ngr. Inglézos): solul Inglezuluĭ (Nec. 2, 264).

inglez, ~ă smf vz englez

inglez, V. englez.

englez adj. m., s. m., pl. englezi; adj. f. engleză, pl. engleze

englez adj. m., s. m., pl. englezi; adj. f. engleză, pl. engleze

englez s. m., adj. m., pl. englezi; f. sg. engleză, pl. engleze

Englez, -zi.

ENGLEZ s., adj. 1. s. britanic. (Cunoscutul calm al ~ilor.) 2. adj. v. englezesc.

ENGLEZ s., adj. 1. s. britanic. (Cunoscutul calm al ~.) 2. adj. britanic, englezesc. (Nave ~.)

METODA ENGLEZULUI măsură extremă luată de un instructor de zbor constând în aplicarea unei lovituri cu un obiect contondent în capul elevului crispat pe manșă care periclitează în acest mod securitatea zborului.

ENGLÉZ, -Ă (< ngr., it.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor anglo-saxon (puternic influențat de normanzii de limbă franceză care au cucerit Anglia în sec. 11); s-a format ca națiune pe terit. Angliei. Mai trăiesc în Africa de Sud, S.U.A., Canada, Australia, India ș.a.; de religie creștină (anglicani și catolici); p. ext. britanic. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Anglia. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor, privitor la Marea Britanie sau la englezi; p. ext. britanic. ◊ Artă e. = artă dezvoltată în Arhipelagul britanic. În arhitectură, se păstrează monumente încă din Neolitic (cromlehurile de la Stonehenge), din perioada romană și din epoca dinaintea cuceririi normande, dar construcțiile importante apar în sec. 11 în stilul romanic de influență normandă (catedrala de la Ely). O serie de monumente gotice sunt construite după modelul unor prototipuri continentale, cristalizându-se apoi trei faze ale goticului e.: lanceolat, decorat și perpendicular (catedrala de la Gloucester). Caracterele Renașterii se regăsesc în stilurile Tudor și elisabetan. În sec. 17, I. Jones impune spiritul clasicist, inspirat după A. Palladio, a doua jumătate a secolului fiind dominată, în arhitectură, de creația lui Chr. Wren. Sec 18 continuă în special formele clasiciste, pentru ca în sec. 19 să se revină la gotic (Parlamentul din Londra); apar însă și construcțiile cu schelet metalic (Crystal Palace din Londra), premergătoare arhitecturii moderne. Pictura de manuscris și sculptura ca ornament arhitectonic sunt forme reprezentative de artă plastică în Evul Mediu, păstrându-se și monumente de sculptură funerară, picturi de portrete (miniaturile lui Nicholas Hilliard, sec. 16). În sec. 17 se dezvoltă portretistica, iar în sec. 18 are loc o mare înflorire a picturii, în genuri variate (portret, peisaj, de gen), ilustrată de personalități ca W. Hogarth, J. Reynolds, Th. Gainsborough, G. Romney – ca și a gravurii și a sculpturii (J. Flaxman). Spre sfârșitul sec. 18 și în sec. 19 se afirmă romantismul în pictura e. (T.H. Lawrence, H. Raeburg, apoi J. Constable, R.P. Bonington, J. Turner). Un loc aparte îl ocupă W. Blake, cu viziunea sa fantastică de esență gotică, iar la mijlocul sec. 19 mișcarea prerafaeliților. După 1860, filozoful Morris va întemeia mișcarea „Art and Crafts” (Arte și meserii) menită să resuscite meșteșugurile artistice și să confere vieții cotidiene o dimensiune a frumosului ce va influența „Modern Style” („Arta 1900” în Anglia). Curentele sec. 20 și-au găsit exponenți în arta e. (Ben Nicholson, G. Sutherland, V. Pasmore ș.a.). Sculptura sec. 20 este dominată de personalitatea lui H. Moore. În artele decorative s-au remarcat, în sec. 18, frații Adam (decoratori), ebeniștii Chippendale și Sheraton, ceramistul Wedgwood. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia de limbi germanice, ramura de vest. Este a doua din lume ca vorbitori (c. 700 mil.), după chineză. Este limba oficială în Marea Britanie, Irlanda, S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica și în unele zone din Asia, Africa, Oc. Pacific și limbă secundară sau folosită oficial în alte state (India, Filipine ș.a.); este una din limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.