BRIC² adj. invar., s. n. (Franțuzism) 1. Adj. invar. Cărămiziu. 2. S. n. Culoare bric (1). – Din fr. brique.

BRIC¹, bricuri, s. n. Navă cu două catarge, cu pânze pătrate și bompres, uneori și cu motor, folosită în trecut în scopuri militare și comerciale. – Din fr. brick.

bric² [At: DEX² / E: fr brique] (Frm) 1 ain Cărămiziu. 2 sni Culoare cărămizie.

bric¹ sn [At: I. GHICA, ap. CADE / Pl: ~uri / E: eg brick] Vas cu pânze, cu două (rar, trei) catarge, uneori cu motor auxiliar, care servea altădată ca vas de comerț sau de război, iar astăzi este folosit mai ales ca navă școală pentru elevii de marină.

bric¹ adj.invar., s.n. 1 adj.invar. Care este de culoarea cărămizii; cărămiziu. 2 s.n. Culoarea cărămizie. • /<fr. brique.

bric² s.n. (mar.) Navă cu două catarge, cu pînze pătrate și bompres, folosită în trecut în scopuri militare, iar în prezent ca navă-școală. ◊ Bric-goeletă = brigantină. • pl. -uri. /<fr. brick, germ. Brigg engl. brig.

*BRIC (pl. -curi), *BRIK (pl. -kuri) sn. ⛵ Corabie mică cu două catarte, din care cel mai mare e așezat în partea dinapoi (🖼 594): am pornit spre Calimnos, unde am întîlnit ~ul turcesc (I.-GH.) [fr.].

BRIC¹, bricuri, s. n. Navă cu două catarge, cu pânze pătrate și bompres, uneori și cu motor, folosită în trecut în scopuri militare. – Din fr. brick.

BRIC² adj. invar., s. n. (Franțuzism) 1. Adj. invar. Cărămiziu. 2. S. n. Culoare cărămizie. – Din fr. brique.

BRIC, bricuri, s. n. Navă cu pînze (uneori cu motor auxiliar), avînd două catarge și pînze pătrate.

BRIC, bricuri, s. n. Navă cu pînze și cu două catarge, uneori și cu motor. – Fr. brick (<engl.).

BRIC s.n. Corabie cu două catarge, echipată cu pînze pătrate și uneori cu motor. ◊ Bric-goeletă = bric al cărui arbore trinchet poartă vele pătrate, iar celălalt arbore vele aurice. [Pl. -curi. / < fr. brick, cf. engl. brig].

BRIC¹ s. n. velier cu două catarge și bompres, folosit în trecut ca navă de luptă, iar astăzi ca navă-școală. (< fr. brick)

BRIC² adj. inv., s. n. cărămiziu. (< fr. brique)

BRIC ~uri n. înv. Corabie (militară sau comercială), prevăzută cu două catarge, cu pânze pătrate și, uneori, cu motor. /<fr. brick

bric n. bastiment cu două catarge. corectat(ă)

*bric n., pl. urĭ (fr. brik, engl. brig). Un fel de bastiment de războĭ cu doŭă catargurĭ.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.

brici sn [At: CORESI, PS. 137 / Pl: ~ice / E: vsl брич] 1 Instrument cu limbă de oțel, foarte ascuțită, cu care se rade barba. 2 (Rar; îc) Buză~ Persoană tăioasă la vorbă.

brici s.n. Instrument din oțel, cu limbă foarte ascuțită și cu mîner, folosit la bărbierit. ◊ Compar. Vîntul, deși se mai potolise, tăia ca briciul (AGÂR.). • pl. -ce. /<sl. veche брнчь <bg. брич.

BRICIU (pl. -ce, ‼ -ciuri) sn. Cuțit de ras (barba) (🖼 596): era așa de ascuțit, de tăia ca ~ul (ISP.) [vsl.].

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.

BRICI, brice, s. n. Instrument cu limbă de oțel, cu tăiș foarte ascuțit, care servește la bărbierit. Gura... zîmbea fără răutate, împresurată de un puf bălan pe care nu-l atinsese încă briciul. SADOVEANU, N. F. 54. ◊ (Metaforic) Frigul se face un brici de oțel. MACEDONSKI, O. 147. Timpul e frumos... adică soarele e splendid, dar vintul brici. ALECSANDRI, S. 154.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).

BRICI ~e n. Instrument de bărbierit, având forma unui cuțit cu mâner și cu o lamă de oțel ascuțită. /<sl. briți

briciu n. cuțit de ras barba. [Slav. BRIČI].

bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.

bric³ (navă) s. n., pl. bricuri

bric¹ adj. invar. (jachete ~)

bric² (culoare) s. n.

bric³ (navă) s. n., pl. bricuri

bric² (culoare) s. n.

bric¹ (culoare) adj. invar.

bric (culoare) adj. invar., s. n.

bric (navă) s. n., pl. bricuri

brici² s. n., pl. brice

+brici¹ (fam.) adj. invar., adv. (minte ~, a merge ~) corectat(ă)

brici s. n., pl. brice

brici s. n., pl. brice

brici, pl. brice

brici (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).

brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.

BRIC adj. invar. v. cărămiziu, roșcat, roșiatic.