14 definiții pentru brici


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brici sn [At: CORESI, PS. 137 / Pl: ~ice / E: vsl брич] 1 Instrument cu limbă de oțel, foarte ascuțită, cu care se rade barba. 2 (Rar; îc) Buză~ Persoană tăioasă la vorbă.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĭ.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner. [Pl. și: briciuri] – Din sl. bricĩ.

BRICI, brice, s. n. Instrument cu limbă de oțel, cu tăiș foarte ascuțit, care servește la bărbierit. Gura... zîmbea fără răutate, împresurată de un puf bălan pe care nu-l atinsese încă briciul. SADOVEANU, N. F. 54. ◊ (Metaforic) Frigul se face un brici de oțel. MACEDONSKI, O. 147. Timpul e frumos... adică soarele e splendid, dar vintul brici. ALECSANDRI, S. 154.

BRICI, brice, s. n. Instrument de bărbierit, cu limbă de oțel. [Pl. și: briciuri] – Slav (v. sl. bricĩ).

BRICI ~e n. Instrument de bărbierit, având forma unui cuțit cu mâner și cu o lamă de oțel ascuțită. /<sl. briți

bricĭ n., pl. ce (vsl. bg. bričĭ). Cuțit de ras barba și mustățile. Acest cuțit taĭe ca bricĭu, taĭe foarte bine.

briciu n. cuțit de ras barba. [Slav. BRIČI].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bríci (brice), s. n. – Cuțit de bărbierit. – Mr. briți. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

brici adj. invar., adv. excelent, formidabil.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.

Intrare: brici
brici1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brici
  • briciul
  • briciu‑
plural
  • brice
  • bricele
genitiv-dativ singular
  • brici
  • briciului
plural
  • brice
  • bricelor
vocativ singular
plural
brici2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brici
  • briciul
  • briciu‑
plural
  • briciuri
  • briciurile
genitiv-dativ singular
  • brici
  • briciului
plural
  • briciuri
  • briciurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brici

  • 1. Instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Gura... zîmbea fără răutate, împresurată de un puf bălan pe care nu-l atinsese încă briciul. SADOVEANU, N. F. 54.
      surse: DLRLC
    • metaforic Frigul se face un brici de oțel. MACEDONSKI, O. 147.
      surse: DLRLC
    • metaforic Timpul e frumos... adică soarele e splendid, dar vîntul brici. ALECSANDRI, S. 154.
      surse: DLRLC

etimologie: