18 definiții pentru brăcinar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. (Pop.) 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” <lat.) + suf. -ar.

brăcinár smn [At: LM / V: bărci~, breci~, brici~ / Pl: ~e, ~i / E: brăcire + -ar] 1 Ață (șiret, sfoară, curea) care se bagă prin îndoitura de sus a izmenelor (a ițarilor sau cioarecilor) spre a le putea strânge pe mijloc Si: brăneț (1), brănișor (3). 2 (Pop; îe) A fi tare în ~ A fi bogat. 3 (Pop; îe) A-l ține ~ul A avea curaj. 4 (Pex) Splină a calului. 5 Vergea de fier care unește coarnele plugului pentru a le întări.

BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț. 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări. – Brăcină (reg. „cingătoare” < lat.) + suf. -ar.

BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. Șiretul (sau sfoara, cureaua) care se bagă în îndoitura de sus a izmenelor, a ițarilor sau a cioarecilor, spre a-i putea strînge pe mijloc. Își spînzură cuțitul la spate, într-un ochete de la brăcinarul nădragilor. GALACTION, O. I 299. Copil cu brăcinar de sfoară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 204.

BRĂCINÁR, brăcinare, s. n. (Pop.) Șiretul (sau sfoara, cureaua) cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc. – Din brăcire (puțin folosit) + suf. -ar.

brăcinar n. 1. Tr. curea de strâns nădragii (sau bracele); 2. fig. spetează ce leagă capetele cracilor la piscul carului.

brăcinár n., pl. e (din brăcirar, d. brăcire). Vest. Sfoara cu care se strîng cioareciĭ. Lemnu care unește furca caruluĭ (în care se îmbucă furca caruluĭ). – Și bîrcinar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brăcinár (pop.) s. n., pl. brăcináre

brăcinár s. n., pl. brăcináre

brăcinár s. n., pl. brăcinare; (în gen.) s. m., pl. brăcinari, conform Dicționarului limbii române (Academia Română).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRĂCINÁR s. v. crucea dinapoi, spetează.

BRĂCINÁR s. (pop.) bârneț. (~ la ițari.)

brăcinar s. v. CRUCEA DINAPOI. SPETEAZĂ.

BRĂCINAR s. (pop.) bîrneț. (~ la ițari.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

brăcinár, brăcinari, s.m. – (reg.) 1. Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului: „El n-o știut că de Fata Pădurii poți scăpa cu o căpățână de ai și cu brăcinaru de la izmene” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 103). 2. Brăcinăriță „puntea dintre coarnele plugului”; bulfeie, brățară (ALR, 1956: 20). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din brăcire, brăcină „cingătoare, cordon” (< lat. pop. bracile) + suf. -ar (DEX, MDA).

brăcinár, -i, s.m. – 1. Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului. 2. Puntea dintre coarnele plugului (de obicei, în forma diminutivă, brăcinăriță); bulfeie, brățară (ALR 1956: 20). – Din brăcie + -ar.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

desfăcut la brăcinari expr. care provoacă (pe cineva) la o competiție.

Intrare: brăcinar
brăcinar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brăcinar
  • brăcinarul
  • brăcinaru‑
plural
  • brăcinare
  • brăcinarele
genitiv-dativ singular
  • brăcinar
  • brăcinarului
plural
  • brăcinare
  • brăcinarelor
vocativ singular
plural
brăcinar2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brăcinar
  • brăcinarul
  • brăcinaru‑
plural
  • brăcinari
  • brăcinarii
genitiv-dativ singular
  • brăcinar
  • brăcinarului
plural
  • brăcinari
  • brăcinarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brăcinar popular

  • 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.
    exemple
    • Își spînzură cuțitul la spate, într-un ochete de la brăcinarul nădragilor. GALACTION, O. I 299.
      surse: DLRLC
    • Copil cu brăcinar de sfoară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 204.
      surse: DLRLC
  • 2. Vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: spetează

etimologie:

  • Brăcină (regional „cingătoare” din limba latină) + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98