BRĂCINAR, brăcinare, s. n. Șiretul (sau sfoara, cureaua) care se bagă în îndoitura de sus a izmenelor, a ițarilor sau a cioarecilor, spre a-i putea strînge pe mijloc. Își spînzură cuțitul la spate, într-un ochete de la brăcinarul nădragilor. GALACTION, O. I 299. Copil cu brăcinar de sfoară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 204.