17 definiții pentru curea


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

curea sf [At: ANON. CAR. / V: ~ra / Pl: ~ele, (reg) ~răli / E: ml corrigia] 1 Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. 2 Curea (1) folosită ca cingătoare. 3 Nojiță. 4 Unealtă a cizmarului cu care acesta ține fixată încălțămintea pe genunchi. 5 (Bot; reg) Broscăriță (Potamogeton natans). 6 (Bot; reg; îc) ~elele-de-opinci-ale-Domnului-Hristos Iarba șerpilor (Triglochin palustris). 7-8 (Pfm; îe) A (nu)-l ține pe cineva ~ua (sau -elele) A (nu) avea curajul de a face ceva. 9-10 (Îae) A (nu) fi capabil de o acțiune. 11 (Îs) ~ de transmisie Bandă de piele (sau de pânză) continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul. 12 (Îas) Ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 13 (Îs) ~ de transport Bandă de transport. 14 (Îvp) Unitate de măsură a lungimii egală cu aproximativ 16 picioare. 15 (Îvp) Fâșie lungă și îngustă de pământ (sau pădure). 16 (Mol; maa) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Cf curelușă (3). 17 (Ban) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; spec. o astfel de fâșie folosită ca cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.

CUREÁ ~éle f. 1) Fâșie lungă de piele sau din alte materiale având diferite întrebuințări. 2) Fâșie din piele sau din alt material, care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; brâu; cordon; centură. ◊ A (nu)-l ține ~eaua a (nu) se simți în stare să... 3): ~ de transmisie bandă continuă de piele sau de pânză rezistentă, care servește pentru transmiterea mișcării de rotație de la un ax la altul. [Art. cureaua; G.-D. curelei; Sil. cu-rea] /<lat. corrigia

cureà f. 1. fășie de piele lungă și îngustă: a-l ținea cureaua, a-i da mâna, a îndrăzni; 2. teren lung și îngust (termen de hotărnicie); 3. măsură de lungime de 16 picioare. [Lat. CORRIGIA].

cureá f., pl. ele (d. lat. corrĭgia, curea de la încălțăminte; it. coreggia, fr. courroie, sp. correa, pg. correia. Guturala între vocale a dispărut ca și în eŭ, graur și urez). Fășie lungă și îngustă de pele. Moșioară lungă și îngustă, sfoară. O veche măsură de lungime de 16 picĭoare. Nu mă țin (lasă) curelele saŭ nu mă ține (lasă) cureaŭa, nu-mĭ dă mîna, nu pot, nu îndrăznesc să fac un lucru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUREA s. centură, cingătoare, cordon. (Și-a strîns pantalonii cu ~.)

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.

cureaua vînării s. v. BUCAR. CURAR. VÎNAR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cureá (curéle), s. f.1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard.Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζω „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a nu-l mai ține cureaua expr. 1. a fi la capătul resurselor materiale. 2. a-și pierde vigoarea.

Intrare: curea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curea
  • cureaua
plural
  • curele
  • curelele
genitiv-dativ singular
  • curele
  • curelei
plural
  • curele
  • curelelor
vocativ singular
plural