brăcinar, brăcinari, s.m. (reg.) Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului: „El n-o știut că de Fata Pădurii poți scăpa cu o căpățână de ai și cu brăcinaru de la izmene” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 103). (Sec. XVI). – Din brăcire, brăcină „cingătoare, cordon” + suf. -ar (DEX, MDA).