botcă² sf vz butcă

botcă¹ sf [At: MARIAN, INS. 145 / V: boatcă / Pl: ~tci / E: nct] (Mol; Buc) 1 Alveolă în fagure, în care se reproduce matca Si: tâță. 2 Scorbură. 3 Lovitură dată în capul cuiva cu nodul degetului mare și apoi, printr-o întorsătură repede a pumnului, cu nodul degetului mic Si: castană, nucă, pară.

botcă² s.f. v. butcă.

botcă¹ s.f. (apic.; reg.) Celulă specială de fagure în care se dezvoltă matca. • pl. -ce. /etimol. nec.

❍BOTCĂ (pl. -ce) sf. Mold. Alveolă, chilioara din fagur, în care se naște matca.

BOTCĂ, botce, s. f. (Reg.) Alveolă (2) în care se găsește matca.

botcă f. Mold. chilioară în care se naște matca albinelor. [Rut. BUDKA, bordeiu (v. butcă)].

bótcă f., pl. ĭ și e (ung. bödke, cutie. Cp. cu bîtcă 2). Alveolă, chilioară (maĭ ales a matceĭ albinelor). V. scorbură.

boatcă sf vz botcă²

butcă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 363/11 / V: bot~ / Pl: butci / E: ucr бутка] (Îrg) Caleașcă.

butcă s.f. (înv.; arh.) Trăsură de lux, de obicei închisă; caleașcă. Dă poruncă să fie gata butca și slujitorii (SADOV.). • pl. butci, și botcă s.f. /<ucr. бутка.

BUTCĂ (pl. -ci) sf. Trăsură boierească închisă sau deschisă (mai ales Mold.), caleașcă: boierii intrau unul după altul în butcile lor I. -GH.; a plecat veselă cu Doamna la plimbare, în ~ deschisă CAR. [rut.].

BUTCĂ, butci, s. f. (Învechit și arhaizant) Trăsură de lux (de obicei închisă); caleașcă. V. rădvan. Vel-armașe Toadere... dă poruncă să fie gata butca și slujitorii. SADOVEANU, Z. C. 169. Șirag de rădvane și de butci veneau pe urmă. GALACTION, O. I 74. S-a gătit frumos ș-a plecat veselă cu doamna la plimbare, în butcă deschisă. CARAGIALE, O. II 240.

BUTCĂ, butci, s. f. (Înv. și arh.) Caleașcă. – Ucr. budka.

butcă f. Mold. caleașcă: trase butca dinaintea bordeiului AL. [Rut. BUDKA, bordeiu (v. botcă) și un fel de trăsură].

bútcă f., pl. ĭ (rus. búdka, gherita, butca, dim. d. búda, baracă, d. vgerm. bûde, azĭ bude, baude, baracă. V. budă, bujdă). Trăsură de lux acoperită (cupeŭ), cum era la modă pe la 1848 (V. rădvan). Gherită. Căsuță de cîne (Sadov.). V. cocă 1.

botcă (reg.) s. f., g.-d. art. botcei; pl. botce

botcă (reg.) s. f., g.-d. art. botcei; pl. botce

botcă s. f., g.-d. art. botcei; pl. botce

butcă (înv.) s. f., g.-d. art. butcii; pl. butci

butcă (înv.) s. f., g.-d. art. butcii; pl. butci

butcă s. f., g.-d. art. butcii; pl. butci

butcă, butci.

butcă (butci), s. f. – Caleașcă. Rut. butka, budka (Cihac, II, 31; Sanzewitsch 198; DAR); din pol. buda „colibă; capotă de trăsură”, cf. buda.

BUTCĂ s. v. caleașcă.

butcă s. v. CALEAȘCĂ.

BUTCĂ s.f. (Mold.) Trăsură boierească închisă; caleașcă. Împăratul au luat pe Dimitrașco-Vodă și l-au ascuns într-o butcă a lui, de cele cu două roate. NECULCE. Primblîndu-se pe la Prut Cu butca cu patru cai. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: ucr. budka. Cf. leagăn.