BUTCĂ, butci, s. f. (Învechit și arhaizant) Trăsură de lux (de obicei închisă); caleașcă. V. rădvan. Vel-armașe Toadere... dă poruncă să fie gata butca și slujitorii. SADOVEANU, Z. C. 169. Șirag de rădvane și de butci veneau pe urmă. GALACTION, O. I 74. S-a gătit frumos ș-a plecat veselă cu doamna la plimbare, în butcă deschisă. CARAGIALE, O. II 240.