BORȘ, (2) borșuri, s. n. 1. Zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă. 2. P. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (Fam.) A mânca borș = a minți. A-i da (cuiva) borșul = a-i țâșni cuiva sângele din nas. A se face borș = a se înfuria. ♦ (Arg.) Sânge. – Din rus., ucr. borșci.

borș sn [At: NEGRUZZI, S. I, 151 / Pl: ~uri / E: rs, ucr борши] 1 Zeamă acră din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă. 2 (Pex) Ciorbă cu borș (1). 3 (Îs) ~ rusesc Borș (2) cu carne de vacă și legume. 4 (Pop; îs) ~ holtei Borș (2) cu ceapă, sare și piper. 5 (Reg; îs) ~ sălcui Borș (1) insuficient acrit. 6 (Pfm; îe) A-i sufla (cuiva) în ~ (sau a sufla în ~ul cuiva) A se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. 7 (Pfm; îe) A sufla în ~ A sforăi. 8 (Fam; îe) A mânca ~ A minți. 9 (Pm; îe) A-i da cuiva ~ul în foc A-i sări țandăra. 10 (Pfm; îe) S-a umplut de ~ Nu a rezolvat nimic. 11 (Pfm; îe) S-a iuțit tărâța în ~ S-a înfuriat. 12 (Pfm; îe) A veni ca la ~ A veni și a pleca repede. 13 (Pfm; îe) A pune de ~ A nu reuși. 14 (Fig) Sânge. 15 (Pfm; îe) A-i da (cuiva) ~ul A-i țâșni sângele (din nas). 16 (Pfm; îae) A (se) lovi tare făcând să curgă sânge. 17 (Pfm; îe) A se face ~ A se înfuria. 18 Suc acru pe care furnicile (de pădure) îl secretă într-o bășică din partea inferioară a corpului. 19 Joc de copii. 20 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 Melodie după care se execută acest dans.

borș s.n. 1 Zeamă acră obținută prin fermentarea tărîțelor (de grîu, secară etc.) în apă, cu care se acresc unele mîncăruri; ext. ciorbă preparată cu această zeamă sau acrită cu oțet, cu zeamă de varză etc. După borșul polonez, veneau mîncări grecești (C. NEGR.). ◊ Borș pescăresc v. pescăresc. ◊ Expr. (fam.) A mînca borș = a minți. A se face borș = a se înfuria. Ignat Cercel se făcuse borș de cum deschise ochii (REBR.). A-i da cuiva borșul în foc = a se mînia; a-i sări țandăra. A se iuți tărîța în borș v. iuți. A mînca borșul cuiva v. mînca. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva v. sufla. A umple borș v. umple. A veni ca la borș v. veni. ♦ Gener. Ceea ce este acru. Smîntîna s-a făcut borș. 2 (entom.; pop.) Sucul secretat de furnici. 3 (arg.) Sînge. ◊ Expr. A-i da cuiva borșul (pe nas) = a-i curge, a-i țîșni cuiva sîngele (pe nas). • pl. -uri. /<rus., ucr. борщ.

BORȘ (pl. -șuri) sn. 1 🍽 Zeamă acră făcută din tărîțe dospite în apă; ciorbă preparată cu această zeamă: nu mă hrănisem decît cu ~ de puiu (NEGR.); proverb: a sufla cuiva în ~, a se amesteca în trebile altuia, căutînd să le strice rostul; a mînca ~, a spune lucruri neadevărate pe seama cuiva; a-i da ~ul în foc, a-i sări țandăra; cine s’a fript cu ~ul suflă și’n iaurt ¶ 2 🍸 Vin prost, acru: la unele găsești și vin, dar ce vin? ~, nu altceva (ISP.) [rus. borštšŭ].

BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră preparată din tărâțe de grâu, de secară sau de sfeclă de zahăr fermentate în apă; p. ext. ciorbă preparată cu această zeamă. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (neîntrebat) în treburile cuiva. (Fam.) A mânca borș = a minți. A-i da (cuiva) borșul = a-i țâșni cuiva sângele din nas. A se face borș = a se înfuria. ♦ (Arg.) Sânge. – Din rus., ucr. borșci.

BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră, preparată din tărîțe puse să fermenteze în apă; p. ext. ciorbă făcută cu această zeamă sau acrită cu oțet, cu zeamă de varză etc. Borșul de miel și sarmalele și friptura... erau, cum spusese gazda, fudulie. PAS, L. I 25. Anghelina a adus borșul de găină. SADOVEANU, N. F. 14. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc. CREANGĂ, P. 25. Cine se frige cu borș suflă și-n iaurt. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. Dar, la urma urmelor, de omorît n-a omorît pe nimeni... în borșul nimănui n-a suflat, SLAVICI, O. I 323. Mie unuia știu că nu-mi suflă nimene în borș. CREANGĂ, P. 230. (Familiar) A mînca borș = a spune lucruri neadevărate; a minți. Să nu mai mănînce borș pe degeaba. PAS, L. I 126. A se face borș = a se înfuria; a se face foc. Ignat Cercel se făcu borș de cum deschise ochii, fiindcă muierea nu era mulțumită de loc că n-a luat și un purcel. REBREANU, R. II 162. A-i da (cuiva) borșul în foc = a-i sări țandăra.

BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră, preparată din tărîțe puse să fermenteze în apă; p. ext. ciorbă acră. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca în treburile cuiva. (Fam.) A mînca borș = a minți. A se face borș = a se înfuria. – Rus, ucr. borșc.

BORȘ ~uri n. 1) Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea în apă a tărâțelor de grâu opărite. 2) Fel de mâncare lichid, constând din fiertură de carne sau/și de legume, înăcrită cu acest lichid (sau cu alt fel de acreală). * A mânca (la) ~ a minți. A sufla în ~ul cuiva a se amesteca nedorit în treburile cuiva. /<rus., ucr. boršț

borș n. 1. zeamă acrită prin dospirea tărâțelor într’însa; 2. ciorbă făcută din zeamă de varză; 3. fig. orice lucru acru; vin, borș curat; nu-i suflă în borș, nu se lasă a fi luat în râs: mie unuia nu-mi suflă nimeni în borș CR. [Rus. BORȘTŬ].

borș n., pl. urĭ (rut. boršč, borș și plantă umbeliferă țepoasă heracléum spondýlium, din care odinioară de făcea borș. [Bern. 1, 109]. V. borșesc, zborș, bursuc). Apă înăcrită pin dospirea tărîței. Fertură (de frupt orĭ de post) făcută din această apă, foarte obișnuită la masa Românuluĭ. O porțiune de borș: adă doŭă borșurĭ! Fig. Iron. Vin prea acru. A mînca borș (Triv.), a spune minciunĭ. A nu lăsa pe cineva să-țĭ sufle’n borș, a nu-ĭ permite obrăzniciĭ față de tine. A te face borș, a te’nfuria, a te face foc. V. ciorbă.

borș s. n., (ciorbe) pl. borșuri

borș s. n., (ciorbe) pl. borșuri

borș s. n., pl. borșuri

borș (borșuri), s. n. – 1. Zeamă acră preparată din fermentarea tărîțelor de grîu. – 2. Ciorbă preparată cu această zeamă. – 3. (Arg.) sînge. Rut., rus. boršt (Miklosich, Slaw. Elem., 16). – Der. borșar, s. m. (poreclă dată soldaților); borșer, s. n. (vas în care fermentează borșul); borși, vb. (a fermenta).

BORȘ, borșuri, s.n. 1. Lichid acru preparat din tărâțe de grâu și de porumb, peste care se toarnă apă clocotită, lăsat apoi să fermenteze la 24-26 °C, utilizat pentru acrit supele. 2. Supă tradițională în țările Europei de est, gătită cu legume diverse, cu sau fără carne sau pește, acrită cu borș.

borș, s.n. Plantă; crețușcă (Filipendula ulmaria L.). (Maram.). ■ În alte regiuni: aglică, barba caprei, caprifoaie. – Din ucr. boršč, „plantă umbeliferă țepoasă, din care odinioară se făcea borș” (Scriban, DER, MDA).

BORȘ, com. în jud. Bihor; 3.632 loc. (1991 ). Expl. de balast și petrol. Uzină de alumină. Punct de frontieră rutier, cu Ungaria.

BORȘ subst., dar poate fi alt radical. 1. fam.; -u, Ioan, mold. (BCI IV 214); -ul, Osul (Băl III). 2. Borșa, N., ard.; – Onofrei (BCI VII 110); Borș/ani s.; -arul t.; -eni, -șești ss.

a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită.

a sufla (cuiva) în borș expr. a-i face (cuiva) toate poftele; a ține (cuiva) partea necondiționat și fără discernământ.

a umple de borș (pe cineva) expr. a bate (pe cineva) până la sângerare.

a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera.