18 definiții pentru bojoc bojog


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bojoc sm [At: CARAGIALE, M. 285 / V: (reg) ~jog, boșogi, borjogi, borjoți[1] smp / Pl: ~oci, ~oace / E: nct] (Pop; mai ales la animale) 1 Plămân. 2 (Îe) A-și vărsa ~ocii A vomita mult. 3 (Îe) A-și scuipa ~ocii A muri de ftizie. 4 (D. fumători; îae) A tuși mult și zgomotos. 5 (Îe) A-și umfla ~ocii A face scandal. 6 (Îe) A mânca ~ocii (cuiva) A exaspera. corectată

  1. borjoti → borjoți — Ladislau Strifler

BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojog s. m.] – Et. nec.

BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojóg s. m.] – Et. nec.

BOJÓC, bojoci, s. m. (De obicei la pl.) Plămîn de animal sau (familiar) de om. A tunat din străfundul bojocilor încă o dată. GALAN, Z. R. 370. Carnea [era] mai mult oase, bojoc și zgîrciuri. PAS, L. I 76. Trăgeau cu foc la niște hori, bătuta, brîul de puteai să-ți rupi bojocii jucînd. ISPIRESCU, L. 238. – Variantă: bojóg (PREDA, Î. 164, CAMIL PETRESCU,14) s. m.

BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămâni. [Var.: (reg.) bojóg s. m.] – Comp. magh. borzsák.

BOJÓC ~ci m. pop. Fiecare dintre cele două organe de respirație la om și la animale, așezate în cavitatea toracică; plămân; pulmon. /Orig. nec.

bojóc, bojóg și (Munt. est) borjóc m. (cp. cu ung. börzsák, pîntece). Plămîn de vită. – Despre oamenĭ ironic: demagogu striga din adîncu bojocilor! V. gighir.

BOJÓG s. m. v. bojoc.

bojogi m. pl. 1. plămânii vitelor; 2. măruntaie de vite gătite pentru masă. [Origină necunoscută].

plămî́n m. (ngr. plemóni, vgr. pneúmon, ionic pleúmon, de unde și lat. pŭlmo, pŭlmónis, și de aci it. polmone, pv. polmo, fr. poumon. V. pneumatic, pulmonar). Măruntaĭ care se află în pept și care e organu principal al respirațiuniĭ (numit la animale și bojoc): în plămînĭ se vivifică aeru. – În Munt și plumîn. Vechĭ în Mold. și Trans. și plămînă, maĭ rar plumînă, pl. ĭ și e: plămînele arse de sete (N. Cost. 2, 33). Azĭ în est ob. plămîĭ m. pl. tot așa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bojóc (pop.) s. m., pl. bojóci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOJÓC s. v. plămân, pulmon.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bojóc (bojóci), s. m. – Plămîn. – Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s. n. (Trans., buzunar). Origine obscură. Semantismul var. trans. este în legătura cu der. bojogar, s. m. (hoț, pungaș); bojogăreală, s. f. (hoție, furt, pungășie); bojogări, vb. (a pungăși); bojogărie, s. f. (pungășie), care indică existența în cadrul etimonului a sensului dublu „plămîn” și „pungă”. Aceasta pare să ducă la gr. βύρσα „pungă”, și să indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evoluția lui s la z, cf. rus. birža „pungă”. În acest caz, var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine mag. borszak „pîntece”. Pentru semantism, cf. foale. Totuși, DAR consideră că „bojoc” provine din boșog și acesta de la boașe „testicule”. În cazul lui „bojogar”, care a însemnat întotdeauna „hoț de buzunare”, DAR se bazează pe o explicație care are toate aparențele unei etimologii populare, și aplică acest nume hoților de bojoci de prin măcelării; însă este cert că bojocii sînt cel mai puțin furați din acestea. Este posibil să provină din același cuvînt der. bojoțel sau bojgățel, s. m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozățel, bozoțel, s. m. (varietate de elebor). Rebreanu folosește blohotăi, s. f. (organe interne în general), și bojotaie, s. f. (tăiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) și aflate în legătură cu etimonul mag. pe care l-am menționat.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și scuipa bojocii expr. (pop.) a fi bolnav de tuberculoză.

Intrare: bojoc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bojoc
  • bojocul
  • bojocu‑
plural
  • bojoci
  • bojocii
genitiv-dativ singular
  • bojoc
  • bojocului
plural
  • bojoci
  • bojocilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bojog
  • bojogul
  • bojogu‑
plural
  • bojogi
  • bojogii
genitiv-dativ singular
  • bojog
  • bojogului
plural
  • bojogi
  • bojogilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bojoc bojog

  • 1. popular Plămân (mai ales de animale).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: plămân pulmon 3 exemple
    exemple
    • A tunat din străfundul bojocilor încă o dată. GALAN, Z. R. 370.
      surse: DLRLC
    • Carnea [era] mai mult oase, bojoc și zgîrciuri. PAS, L. I 76.
      surse: DLRLC
    • Trăgeau cu foc la niște hori, bătuta, brîul... de puteai să-ți rupi bojocii jucînd. ISPIRESCU, L. 238.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: