26 de definiții pentru blestema

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLESTEMA, blestem, vb. I. Tranz. A rosti un blestem. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli. [Prez. ind. acc. și: blestem] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).

blestema [At: COD. VOR. 124/12 / V: -tăma, blăstăma, blăs- / Pzi: blestem (A: bles-) / E: ml *blastimare] 1 vi (Înv) A huli. 2 vt (Înv) A înjura. 3 vt(a) A invoca abaterea nenorocirii asupra cuiva. 4 vt(a) (C. este Dumnezeu) A sorti pe cineva nenorocirii. 5-6 vt (C. e momentul întâmplării unei nenorociri) A-și aminti cu durere (sau mânie). 7 vr (Înv) A se jura. 8-9 vtr (Înv) A jura sau a face pe cineva să jure.

blestema vb. I. tr. 1 (compl. indică persoane) A invoca abaterea asupra cuiva a unei nenorociri sau a urgiei divinității; a rosti un blestem; a afurisi. Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit (POP.) ◊ (abs.) Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme (PAS). ◊ (refl. recipr.) Hai să ne blăstămăm! (CR.). ♦ A sorti pe cineva pedepsei lui Dumnezeu. 2 intr. A înjura, a ocărî; a huli. 3 tr. (compl. indică vitregiile vieții, soarta etc.; constr. cu pron. în dat.) A se revolta, a-și aminti cu durere sau cu mînie de ceva. Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem (MACED.). • prez.ind. blestem, acc. și blestem. și (pop.) blăstema vb. IV. /lat. pop. blastimare = blasphemare.

BLESTEMA, blestem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestem] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).

BLESTEMA, blestem, vb. I. 1. Tranz. (Și în forma populară blăstăma) A spune, a rosti, a exprima un blestem împotriva cuiva (v. afurisi); a invoca abaterea unei nenorociri asupra cuiva. În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143. Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. ◊ (Urmat de propoziții secundare arătînd felul nenorocirii) Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105. ◊ Absol. Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31. ◊ Refl. reciproc. Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58. 2. Intranz. A înjura, a ocărî cu vorbe urîte, a rosti vorbe de hulă; a huli. Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82. ◊ Tranz. (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A cîrti, a se revolta împotrivă-i. Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3. Prez. ind. accentuat și: blestem.Prez. ind. pers. 3 și: blesteamă (GHEREA, ST. CR. I 143). – Variante: (popular) blăstăma, blastăm și blăstăm, blăstema vb. I

BLESTEMA, blestem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cîrti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestem] – Lat. *blastemare (< blasphemare).

A BLESTEMA blestem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare

blestemà v. 1. a rosti vorbe rele și injurioase împotriva cuiva; 2. a chema asupra cuiva urgia cerului: blestemul părinților dărapănă casele fiilor. [Mold. blastăm = lat. vulg. BLASTEMARE, clasic BLASPHEMARE].

blăstema vb. IV. (pop.) v. blestema.

blestem s.n. 1 Imprecație prin care se invocă abaterea unei nenorociri sau a urgiei divinității asupra cuiva; afurisenie, anatemă. Era o scrisoare fulgerătoare, plină de învinuiri și blesteme (BART). ◊ Carte de blestem = carte de afurisenie. 2 Nenorocire a cuiva pusă pe seama mîniei divine; soartă rea de care nu se poate scăpa. E un blestem ce s-a întîmplat. 3 Expr. A-și face blestem cu (sau de) cineva = a chinui, a supăra. Acum cred că nu ți-i mai face blăstăm cu mine, mi-i da drumul (CR.). • acc. și blestem. pl. -e. și (pop.) blăstăm, blăstem s.n. /de la blestema, prin derivare regresivă.

blástăm, a blăstămà (est), bléstem, a (vest) și blástem, a blăstemá (vechĭ) v. tr. (lat. blasphémo, pop. *blástemo, -áre [infl. de áestimo, áre, a prețui], d. vgr. blaspheméo, blasfemez; it. bestemmiare, pv. blastimar, cat. blastemar, sp. pg. blastimar. V. blamez, blasfem). Invoc urgia dumnezeĭască contra cuĭva: nu blăstăma pe nimenĭ!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!blestema (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blestem, 3 blestemă; conj. prez. 1 sg. să blestem, 3 să blesteme

blestema (a ~) vb., ind. prez. 3 blestemă/bleste

blestema vb., ind. prez. 1 blestem/blestem, 3 sg. și pl. blestemă/bleste

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLESTEMA vb. 1. (BIS.) a afurisi, a anatemiza, a excomunica, (pop.) a oropsi, (înv.) a lepăda, a procleți. (Papa l-a ~.) 2. a se afurisi, (pop.) a se jura. (Se ~ că nu minte.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

blestema (-m, -at), vb.1. A huli, a ocărî. – 2. (Refl.) A face jurămînt, a se jura. – 3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. – Var. blăstăma, blăstema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. *blastēmāre, der. de la blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atestă existența formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. și it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un der. de la lat. *blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar); blestemățesc, adj. (infam); blestemățește, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemăți, vb. (a ajunge rău); blestemăție, s. f. (acțiune reprobabilă, în general).

Intrare: blestema
  • pronunție: blestem, blestem
verb (VT1)
Surse flexiune: DOOM 3, DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blestema
  • blestemare
  • blestemat
  • blestematu‑
  • blestemând
  • blestemându‑
singular plural
  • bleste
  • blestemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blestem
(să)
  • blestem
  • blestemam
  • blestemai
  • blestemasem
a II-a (tu)
  • blestemi
(să)
  • blestemi
  • blestemai
  • blestemași
  • blestemaseși
a III-a (el, ea)
  • bleste
(să)
  • blesteme
  • blestema
  • blestemă
  • blestemase
plural I (noi)
  • blestemăm
(să)
  • blestemăm
  • blestemam
  • blestemarăm
  • blestemaserăm
  • blestemasem
a II-a (voi)
  • blestemați
(să)
  • blestemați
  • blestemați
  • blestemarăți
  • blestemaserăți
  • blestemaseți
a III-a (ei, ele)
  • bleste
(să)
  • blesteme
  • blestemau
  • blestema
  • blestemaseră
verb (VT19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăstăma
  • blăstămare
  • blăstămat
  • blăstămatu‑
  • blăstămând
  • blăstămându‑
singular plural
  • blastămă
  • blăstămați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blastăm
(să)
  • blastăm
  • blăstămam
  • blăstămai
  • blăstămasem
a II-a (tu)
  • blastămi
(să)
  • blastămi
  • blăstămai
  • blăstămași
  • blăstămaseși
a III-a (el, ea)
  • blastămă
(să)
  • blastăme
  • blăstăma
  • blăstămă
  • blăstămase
plural I (noi)
  • blăstămăm
(să)
  • blăstămăm
  • blăstămam
  • blăstămarăm
  • blăstămaserăm
  • blăstămasem
a II-a (voi)
  • blăstămați
(să)
  • blăstămați
  • blăstămați
  • blăstămarăți
  • blăstămaserăți
  • blăstămaseți
a III-a (ei, ele)
  • blastămă
(să)
  • blastăme
  • blăstămau
  • blăstăma
  • blăstămaseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blăstema
  • blăstemare
  • blăstemat
  • blăstematu‑
  • blăstemând
  • blăstemându‑
singular plural
  • blăste
  • blăstemați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blăstem
(să)
  • blăstem
  • blăstemam
  • blăstemai
  • blăstemasem
a II-a (tu)
  • blăstemi
(să)
  • blăstemi
  • blăstemai
  • blăstemași
  • blăstemaseși
a III-a (el, ea)
  • blăste
(să)
  • blăsteme
  • blăstema
  • blăstemă
  • blăstemase
plural I (noi)
  • blăstemăm
(să)
  • blăstemăm
  • blăstemam
  • blăstemarăm
  • blăstemaserăm
  • blăstemasem
a II-a (voi)
  • blăstemați
(să)
  • blăstemați
  • blăstemați
  • blăstemarăți
  • blăstemaserăți
  • blăstemaseți
a III-a (ei, ele)
  • blăste
(să)
  • blăsteme
  • blăstemau
  • blăstema
  • blăstemaseră
blestăma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blestema, blestemverb

  • 1. A rosti un blestem. DEX '09 DLRLC
    • format_quote În «Venere și Madonă» poetul învinuiește, blestemă pe iubita sa. GHEREA, ST. CR. I 143. DLRLC
    • format_quote Plimbă-se călugării, Blestemîndu-și părinții, De ce i-au călugărit Și nu i-au căsătorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. DLRLC
    • format_quote Împărăteasa își blăstămă fata ca să se facă pasăre verde și nouă ani să trăiască în codru. BOTA, P. 105. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Femeile au început să țipe, să ocărască și să blesteme. PAS, L. I 31. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Hai să ne blăstămăm, și care dintre noi amîndoi a fi mai meșter, acela să ieie banii! CREANGĂ, P. 58. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv Huli, ocărî, înjura. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Femeia blestema de ciudă... mai ales că și pruncul plîngea în leagăn. CAMILAR, TEM. 82. DLRLC
      • 1.1.1. tranzitiv (Cu privire la un moment din viață, la viață, soartă etc.) A se revolta împotrivă-i. DLRLC
        • format_quote Viața nu-mi blestem Și nici moartea nu mi-o chem. MACEDONSKI, O. I 39. 3. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.