blamare sf [At: DA ms / Pl: ~mări / E: blama] 1 Exprimare publică a dezaprobării față de o atitudine considerată reprobabilă. 2 Facere de râs. 3 Păcălire.

blamare s.f. Dezaprobare în public; reprobare. • pl. -ări. /v. blama.

BLAMARE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama; dezaprobare în public, reprobare.

BLAMARE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama; reprobare.

BLAMARE s.f. Acțiunea de a blama; reprobare. [< blama].

BLAMA, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile; a condamna. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

blama [At: DA / Pzi: ~mez / E: fr blâmer] 1 vt A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un gest etc. considerate reprobabile Si: a condamna. 2 vr (Trs; Buc; gms) A se face de râsul lumii. 3 vr (Trs; Buc; gms) A se păcăli.

blama vb. I. tr. A dezaproba, a condamna public o persoană, o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. • prez. ind. -ez. /<fr. blâmer.

*BLAMA (-amez) vb. tr. 1 A dojeni, a mustra ¶ 2 A desaproba (purtarea cuiva): Obșteasca Adunare... blamînd încheierile Sfatului administrativ (I.-GH.) [fr.].

BLAMA, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

BLAMA, blamez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane sau la fapte ale lor) A dezaproba (în public); a reproba, a condamna. ◊ (Refl. pas.) Chiar în adunările Societății literare... se blama vînzarea averii lui Hagi-Moscu în detrimentul creditorilor și în folosul familiei falitului. GHICA, S. A. 152.

BLAMA, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blîmer.

BLAMA vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].

BLAMA vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)

A BLAMA ~ez tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer

blamà v. a socoti vrednic de blam.

*blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren).

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blama (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blamez, 3 blamează; conj. prez. 1 sg. să blamez, 3 să blameze

blama (a ~) vb., ind. prez. 3 blamează

blama vb., ind. prez. 1 sg. blamez, 3 sg. și pl. blamează

BLAMARE s. v. dezaprobare.

BLAMARE s. blam, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (rar) reprobațiune, sancționare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ cuiva pentru faptele sale.)

Blamare ≠ laudă

BLAMA vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia.

BLAMA vb. 1. a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. 2. a (se) bîrfi, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

A blama ≠ a lăuda