2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLAMÁRE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama.V. blama.

BLAMÁRE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama.V. blama.

blamare sf [At: DA ms / Pl: ~mări / E: blama] 1 Exprimare publică a dezaprobării față de o atitudine considerată reprobabilă. 2 Facere de râs. 3 Păcălire.

blamare s.f. Dezaprobare în public; reprobare. • pl. -ări. /v. blama.

BLAMÁRE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama; dezaprobare în public, reprobare.

BLAMÁRE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama; reprobare.

BLAMÁRE s.f. Acțiunea de a blama; reprobare. [< blama].

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile; a condamna. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

blamá [At: DA / Pzi: ~méz / E: fr blâmer] 1 vt A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un gest etc. considerate reprobabile Si: a condamna. 2 vr (Trs; Buc; gms) A se face de râsul lumii. 3 vr (Trs; Buc; gms) A se păcăli.

blama vb. I. tr. A dezaproba, a condamna public o persoană, o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. • prez. ind. -ez. /<fr. blâmer.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane sau la fapte ale lor) A dezaproba (în public); a reproba, a condamna. ◊ (Refl. pas.) Chiar în adunările Societății literare... se blama vînzarea averii lui Hagi-Moscu în detrimentul creditorilor și în folosul familiei falitului. GHICA, S. A. 152.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blîmer.

BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].

BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)

A BLAMÁ ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer

*blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blamáre s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blama (a ~) vb., ind. prez. 3 blamea

blamá vb., ind. prez. 1 sg. blaméz, 3 sg. și pl. blameáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLAMARE s. blam, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (rar) reprobațiune, sancționare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ cuiva pentru faptele sale.)

BLAMÁ vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia.

BLAMA vb. 1. a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. 2. a (se) bîrfi, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

Intrare: blamare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blamare
  • blamarea
plural
  • blamări
  • blamările
genitiv-dativ singular
  • blamări
  • blamării
plural
  • blamări
  • blamărilor
vocativ singular
plural
Intrare: blama
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blama
  • blamare
  • blamat
  • blamatu‑
  • blamând
  • blamându‑
singular plural
  • blamea
  • blamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blamez
(să)
  • blamez
  • blamam
  • blamai
  • blamasem
a II-a (tu)
  • blamezi
(să)
  • blamezi
  • blamai
  • blamași
  • blamaseși
a III-a (el, ea)
  • blamea
(să)
  • blameze
  • blama
  • blamă
  • blamase
plural I (noi)
  • blamăm
(să)
  • blamăm
  • blamam
  • blamarăm
  • blamaserăm
  • blamasem
a II-a (voi)
  • blamați
(să)
  • blamați
  • blamați
  • blamarăți
  • blamaserăți
  • blamaseți
a III-a (ei, ele)
  • blamea
(să)
  • blameze
  • blamau
  • blama
  • blamaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blamare, blamărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi blama DEX '09 DEX '98 DN

blama, blamezverb

  • 1. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote reflexiv pasiv Chiar în adunările Societății literare... se blama vînzarea averii lui Hagi-Moscu în detrimentul creditorilor și în folosul familiei falitului. GHICA, S. A. 152. DLRLC
    • 1.1. A vorbi de rău. DEX '09 DEX '98
      sinonime: defăima
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.