16 definiții pentru biniș beniș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș.

biníș sn [At: (a. 1783) DOC., ap. ȘIO / V: (îrg) ben- / Pl: ~uri / E: tc biniş] (Înv) 1 Cavalcadă. 2 Haină boierească lungă de ceremonie, cu mâneci largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale (căptușită cu blană), devenită ulterior îmbrăcăminte a vechilor lăutari. 3 (Îvp; îe) Cinci inși p-un – Exprimă situația când mai mulți inși împart un lucru puțin valoros.

BINÍȘ, binișuri, s. n. Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Din tc. biniș.

BINÍȘ, binișuri, s. n. (Învechit) Haină boierească pentru solemnități, de modă turcească, lungă pînă la călcîie și îmblănită pe margini. [Boierii cei mari purtau] vara și iarna scurteică îmblănită...; pe deasupra giubea de postav sau, la sărbători, biniș. GHICA, S. 501. Tînăra fecioară se arată cu conciul semănat cu diamanturi... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93. Venerabilul bătrîn apăru în pridvorul caselor sale îmbrăcat cu anteriu de atlas vișiniu, încins cu șal de Țarigrad, cu biniș de postav albastru-închis. FILIMON, C. 55. ◊ Fig. [Ceapa] se-mbrăcă îndată, iute, cu mînie. Douăsprece haine puse de dimie Și cămăși atîtea albe subțirele, Îmbrăcînd binișul roșu peste ele. PANN, P. V. I 122. – Variantă: (Mold.) beníș (ALECSANDRI, T. 80, NEGRUZZI, S. I 30) s. n.

BINÍȘ, binișuri, s. n. (Înv.) Haină boierească de solemnitate, lungă și cu blană pe margini. [Var.: (înv. și reg.) beníș s. n.] – Tc. biniș.

biniș n. V. beniș: îmbrăcat cu biniș de postav albastru deschis FIL.

biníș și (Mold.) beníș n. pl. urĭ (turc. biniš, beniš, călărie, cavalcadă). Vechĭ. Un fel de manta cu mînicile despicate pe care o purtaŭ la început boieriĭ și cucoanele la alaiurĭ și cavalcade, iar maĭ pe urmă haĭduciĭ și lăutariĭ.

BENÍȘ s. n. v. biniș.

BENIȘ s. n. (Mold.) Haină boierească lungă de ceremonie. Îmbracă … pe unii cu blane …, pe alții cu benișuri de postav. GHEORGACHI. Etimologie: tc. biniș. corectată substantiv neutru

beniș n. 1. (Munt. biniș) haină boerească de paradă, cu mânecile despicate și îmblănită pe de margini, purtată de bărbați și de femei: largile mâneci a benișului NEGR. auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de suvaiu alb OD.; 2. haină analoagă purtată de haiduci și, până în timpul din urmă, de lăutari: acum mi se mucezește cobza sub beniș AL. [Turc. BENIȘ (BINIȘ), lit. călărie, această haină fiind purtată mai ales pe la alaiuri și cavalcade (v. binigiu)].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

biníș (înv.) s. n., pl. biníșuri

biníș s. n., pl. biníșuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

biníș (biníșuri), s. n.1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli.

Intrare: biniș
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biniș
  • binișul
  • binișu‑
plural
  • binișuri
  • binișurile
genitiv-dativ singular
  • biniș
  • binișului
plural
  • binișuri
  • binișurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beniș
  • benișul
  • benișu‑
plural
  • benișuri
  • benișurile
genitiv-dativ singular
  • beniș
  • benișului
plural
  • benișuri
  • benișurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

biniș beniș

  • 1. învechit Haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: binișel 4 exemple
    exemple
    • [Boierii cei mari purtau] vara și iarna scurteică îmblănită...; pe deasupra giubea de postav sau, la sărbători, biniș. GHICA, S. 501.
      surse: DLRLC
    • Tînăra fecioară se arată cu conciul semănat cu diamanturi... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93.
      surse: DLRLC
    • Venerabilul bătrîn apăru în pridvorul caselor sale îmbrăcat cu anteriu de atlas vișiniu, încins cu șal de Țarigrad, cu biniș de postav albastru-închis. FILIMON, C. 55.
      surse: DLRLC
    • figurat [Ceapa] se-mbrăcă îndată, iute, cu mînie. Douăsprece haine puse de dimie Și cămăși atîtea albe subțirele, Îmbrăcînd binișul roșu peste ele. PANN, P. V. I 122.
      surse: DLRLC

etimologie: