BINIȘ, binișuri, s. n. (Învechit) Haină boierească pentru solemnități, de modă turcească, lungă pînă la călcîie și îmblănită pe margini. [Boierii cei mari purtau] vara și iarna scurteică îmblănită...; pe deasupra giubea de postav sau, la sărbători, biniș. GHICA, S. 501. Tînăra fecioară se arată cu conciul semănat cu diamanturi... cu auritul văl de beteală răsfirat pe un biniș de sevai alb. ODOBESCU, S. A. 93. Venerabilul bătrîn apăru în pridvorul caselor sale îmbrăcat cu anteriu de atlas vișiniu, încins cu șal de Țarigrad, cu biniș de postav albastru-închis. FILIMON, C. 55. ◊ Fig. [Ceapa] se-mbrăcă îndată, iute, cu mînie. Douăsprece haine puse de dimie Și cămăși atîtea albe subțirele, Îmbrăcînd binișul roșu peste ele. PANN, P. V. I 122. – Variantă: (Mold.) beniș (ALECSANDRI, T. 80, NEGRUZZI, S. I 30) s. n.