2 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINECUVÂNTAT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.

binecuvântat2, ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 117/21 / V: (îrg) bire~ / Pl: ~ați, ~e / E: binecuvânta] 1 Care a primit binecuvântare (religioasă) Si: blagoslovit. 2 (Fig) Înzestrat. 3 (D. lucruri) Cu o acțiune binefăcătoare (2). 4 (D. cauze, motive etc.) Justificat.

binecuvântat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: binecuvânta] (Rar) 1-4 Bine-cuvântare (1-4).

BINECUVÂNTAT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta.

binecuvântat a. fig. întemeiat: pricină binecuvântată.

BINECUVÂNTA, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvânt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

binecuvânta vt [At: BIBLIA (1688) pr 8/19 / V: (reg) bire- / Pzi: ~tez, (rar) -vânt / E: bine + cuvânta] 1 (D. Dumnezeu) A revărsa grația divină Si: a blagoslovi. 2 (D. preoți) A invoca harul divinității asupra cuiva sau a ceva Si: a blagoslovi, (îvr) a bine-grăi. 3 (Pan) A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând pe Dumnezeu). 4 A slăvi pe Dumnezeu. 5 (Pan) A slăvi (în semn de recunoștință) Si: a ferici, a lăuda, a preamări.

birecuvânta vt vz binecuvânta

birecuvântat a vz binecuvântat2

binecuvinta vb. I. v. binecuvînta.

binecuvînta vb. I. tr. 1 (despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (despre preoți) A invoca harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ◊ Ext. Binecuvintează-mă, tată, și rămîi sănătos! (CR.). ♦ Analog. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocînd adesea numele lui Dumnezeu). 2 A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ Analog. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. ◊ Ext .Binecuvînta ziua în care a cunoscut-o. • prez.ind. -ez, (înv.) binecuvînt. și (înv.) binecuvinta vb. I. /bine + cuvînta, după slav. благословнтн, lat. benedicere.

binecuvîntat, -ă adj. 1 Care a primit binecuvîntare (religioasă). Untdelemn binecuvîntat. ◊ Fig. Aici pămîntul nostru e binecuvîntat, El varsă rîuri de aur (BOL.). ♦ Fig. Care este înzestrat, talentat, dotat. A afirmat că tînărul este un pianist binecuvîntat. 2 (despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme (GAL.). ♦ Care este fericit, norocos. Zi binecuvîntată. 3 (despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. • pl. -ți, -te. /v. binecuvînta.

BINECUVÂNTA, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvânt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

BINECUVÎNTAT, -Ă, binecuvîntați, -te, adj. 1. Mai ales în sens bisericesc) Care a primit binecuvîntarea cuiva; blagoslovit. Untdelemn binecuvîntat. GALACTION, O. I. 17 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. Țară binecuvîntată.Aici pămîntul nostru e binecuvîniat, El varsă rîuri d-aur. BOLINTINEANU, O. 13. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă sau preamărire (pentru acțiunea sa binefăcătoare). Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme. GALACTION, O. I 37. 4. (Despre motive, cauze, pricini) Bine întemeiat, îndreptățit, legitim.

BUNECUVÎNTA, binecuvîntez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală pentru a atrage asupra cuiva ajutorul divinității. Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274. ♦ (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor. Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180. 2. (Subiectul este divinitatea) A revărsa asupra cuiva belșug, mulțumire, satisfacție. Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva care îți dă satisfacție, te mulțumește. Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91. – Prez. ind. și: binecuvînt.

BINECUVÎNTA, binecuvîntez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvînt] – Din bine1 + cuvînta (după v. sl. blagosloviti).

BINECUVÎNTAT, -Ă, binecuvîntați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvîntarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvîntată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvînta.

A BINECUVÂNTA ~ez tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta

binecuvântà v. 1. a chema favorurile cerești asupra cuiva; 2. a dărui cu toate bunătățile; 3. a lăuda, a glorifica: binecuvântați pe Domnul! [Traducere după slav. blagoslovi].

binecuvîntát, -ă adj. Fig. Serios, întemeiat: motive binecuvîntate.

binecuvîntéz v. tr. Invoc favoarea lui Dumnezeŭ asupra cuĭva: a binecuvînta armata. Glorific, laud: binecuvîntați pe Domnu! Recompensez, dăruĭesc cuĭva toate bunătățile: Dumnezeŭ îĭ binecuvîntează pe ceĭ harnicĭ. – Și -vintez -ezĭ, -ează, să -vintez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ ea).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

binecuvânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântez, 3 binecuvântea; conj. prez. 1 sg. să binecuvântez, 3 să binecuvânteze

binecuvânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântez, 2 sg. binecuvântezi, 3 binecuvântea

binecuvânta vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântez, 2 sg. binecuvântezi, 3 sg. și pl. binecuvântea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BINECUVÂNTAT adj. v. binevenit, folositor, fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, salutar, serios, temeinic, util.

BINECUVÂNTAT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ă Fecioară!) 2. v. preamărit.

BINECUVÂNTA vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.

BINECUVÎNTA vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.)

BINECUVÎNTAT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ Fecioară!) 2. glorificat, lăudat, mărit, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit. (~ zi a Unirii!)

binecuvîntat adj. v. BINEVENIT. FOLOSITOR. FUNDAMENTAT. ÎNDREPTĂȚIT. ÎNTEMEIAT. JUST. JUSTIFICAT. LEGITIM. LOGIC. MOTIVAT. SALUTAR. SERIOS. TEMEINIC. UTIL.

A binecuvânta ≠ a afurisi, a blestema

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

binecuvînta (binecuvîntez, binecuvîntat), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului.Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvîntător, adj. (care binecuvîntează).

Intrare: binecuvântat
binecuvântat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binecuvântat
  • binecuvântatul
  • binecuvântatu‑
  • binecuvânta
  • binecuvântata
plural
  • binecuvântați
  • binecuvântații
  • binecuvântate
  • binecuvântatele
genitiv-dativ singular
  • binecuvântat
  • binecuvântatului
  • binecuvântate
  • binecuvântatei
plural
  • binecuvântați
  • binecuvântaților
  • binecuvântate
  • binecuvântatelor
vocativ singular
plural
birecuvântat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: binecuvânta
binecuvânta1 (1 -ântez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvântea
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvântez
(să)
  • binecuvântez
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvântezi
(să)
  • binecuvântezi
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvântea
(să)
  • binecuvânteze
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvântea
(să)
  • binecuvânteze
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
binecuvânta2 (1 -ânt) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvântă
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvânt
(să)
  • binecuvânt
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvânți
(să)
  • binecuvânți
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvântă
(să)
  • binecuvânte
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvântă
(să)
  • binecuvânte
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
birecuvânta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
binecuvânta3 (1 -intez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT207)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvintea
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvintez
(să)
  • binecuvintez
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvintezi
(să)
  • binecuvintezi
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvintea
(să)
  • binecuvinteze
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvintea
(să)
  • binecuvinteze
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binecuvântat, binecuvântaadjectiv

  • 1. Care a primit binecuvântarea cuiva. DEX '09 DLRLC
    sinonime: blagoslovit
    • format_quote Untdelemn binecuvîntat. GALACTION, O. I. 175. DLRLC
    • 1.1. figurat Bogat înzestrat de natură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Țară binecuvântată. DLRLC
      • format_quote Aici pămîntul nostru e binecuvîntat, El varsă rîuri d-aur. BOLINTINEANU, O. 13. DLRLC
  • 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme. GALACTION, O. I 37. DLRLC
  • 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat. DEX '09 DLRLC
etimologie:
  • vezi binecuvânta DEX '98 DEX '09

binecuvânta, binecuvântezverb

  • 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: blagoslovi
    • format_quote Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188. DLRLC
    • 1.1. (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru. DEX '09 DLRLC
      sinonime: blagoslovi
      • format_quote Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274. DLRLC
      • 1.1.1. (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor. DLRLC
        • format_quote Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180. DLRLC
    • 1.2. prin analogie A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). DEX '09 DEX '98
  • 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. DEX '09 DEX '98
    • 2.1. prin analogie A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91. DLRLC
  • 3. figurat A susține, exprimându-și acordul. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.