2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.

binecuvântát1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: binecuvânta] (Rar) 1-4 Bine-cuvântare (1-4).

binecuvântat2, ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 117/21 / V: (îrg) bire~ / Pl: ~ați, ~e / E: binecuvânta] 1 Care a primit binecuvântare (religioasă) Si: blagoslovit. 2 (Fig) Înzestrat. 3 (D. lucruri) Cu o acțiune binefăcătoare (2). 4 (D. cauze, motive etc.) Justificat.

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta.

BINECUVÂNTÁT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvântarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvântată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvânta.

binecuvântat a. fig. întemeiat: pricină binecuvântată.

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

binecuvânta vt [At: BIBLIA (1688) pr 8/19 / V: (reg) bire- / Pzi: ~tez, (rar) -vânt / E: bine + cuvânta] 1 (D. Dumnezeu) A revărsa grația divină Si: a blagoslovi. 2 (D. preoți) A invoca harul divinității asupra cuiva sau a ceva Si: a blagoslovi, (îvr) a bine-grăi. 3 (Pan) A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând pe Dumnezeu). 4 A slăvi pe Dumnezeu. 5 (Pan) A slăvi (în semn de recunoștință) Si: a ferici, a lăuda, a preamări.

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

BINECUVÎNTÁT, -Ă, binecuvîntați, -te, adj. 1. Mai ales în sens bisericesc) Care a primit binecuvîntarea cuiva; blagoslovit. Untdelemn binecuvîntat. GALACTION, O. I. 17 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. Țară binecuvîntată.Aici pămîntul nostru e binecuvîniat, El varsă rîuri d-aur. BOLINTINEANU, O. 13. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă sau preamărire (pentru acțiunea sa binefăcătoare). Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme. GALACTION, O. I 37. 4. (Despre motive, cauze, pricini) Bine întemeiat, îndreptățit, legitim.

BUNECUVÎNTÁ, binecuvîntez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală pentru a atrage asupra cuiva ajutorul divinității. Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274. ♦ (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor. Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180. 2. (Subiectul este divinitatea) A revărsa asupra cuiva belșug, mulțumire, satisfacție. Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva care îți dă satisfacție, te mulțumește. Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91. – Prez. ind. și: binecuvînt.

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvấnt] – Din bine1 + cuvânta (după v. sl. blagosloviti).

A BINECUVÂNTÁ ~éz tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta

binecuvântà v. 1. a chema favorurile cerești asupra cuiva; 2. a dărui cu toate bunătățile; 3. a lăuda, a glorifica: binecuvântați pe Domnul! [Traducere după slav. blagoslovi].

binecuvîntát, -ă adj. Fig. Serios, întemeiat: motive binecuvîntate.

binecuvîntéz v. tr. Invoc favoarea lui Dumnezeŭ asupra cuĭva: a binecuvînta armata. Glorific, laud: binecuvîntați pe Domnu! Recompensez, dăruĭesc cuĭva toate bunătățile: Dumnezeŭ îĭ binecuvîntează pe ceĭ harnicĭ. – Și -vintez -ezĭ, -ează, să -vintez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ ea).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

binecuvântá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 binecuvânteáză

binecuvântá vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 sg. și pl. binecuvânteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BINECUVÂNTÁT adj. v. binevenit, folositor, fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, salutar, serios, temeinic, util.

arată toate definițiile

Intrare: binecuvântat
binecuvântat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binecuvântat
  • binecuvântatul
  • binecuvântatu‑
  • binecuvânta
  • binecuvântata
plural
  • binecuvântați
  • binecuvântații
  • binecuvântate
  • binecuvântatele
genitiv-dativ singular
  • binecuvântat
  • binecuvântatului
  • binecuvântate
  • binecuvântatei
plural
  • binecuvântați
  • binecuvântaților
  • binecuvântate
  • binecuvântatelor
vocativ singular
plural
Intrare: binecuvânta
binecuvânta1 (1 -ântez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvântea
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvântez
(să)
  • binecuvântez
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvântezi
(să)
  • binecuvântezi
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvântea
(să)
  • binecuvânteze
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvântea
(să)
  • binecuvânteze
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
binecuvânta2 (1 -ânt) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvântă
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvânt
(să)
  • binecuvânt
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvânți
(să)
  • binecuvânți
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvântă
(să)
  • binecuvânte
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvântă
(să)
  • binecuvânte
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
binecuvânta3 (1 -intez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT207)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvintea
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvintez
(să)
  • binecuvintez
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvintezi
(să)
  • binecuvintezi
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvintea
(să)
  • binecuvinteze
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvintea
(să)
  • binecuvinteze
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

binecuvântat

etimologie:

  • vezi binecuvânta
    surse: DEX '98 DEX '09

binecuvânta

  • 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: blagoslovi attach_file un exemplu
    exemple
    • Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: blagoslovi attach_file un exemplu
      exemple
      • Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor.
        exemple
        • Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180.
          surse: DLRLC
    • 1.2. prin analogie A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu).
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 2.1. prin analogie A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lăuda preamări attach_file un exemplu
      exemple
      • Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91.
        surse: DLRLC
  • 3. figurat A susține, exprimându-și acordul.

etimologie: