2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî.

bidiviu sm [At: MOXA, 388/36 / V: ~dibiu, ~didiu / Pl: ~ii / E: tc bedevî] 1 Cal de rasă arabă. 2 Cal ager, frumos și iute Cf sireap. 3 (În povești) Cal năzdrăvan. 4 (Mun; înv; fig) Om mic și slab, dar ager.

bidiviu s.m. Cal tînăr, iute și frumos. Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum (DELAVR.). ◊ (adj.) Poștalioane cu opt cai bidivii (DELAVR.). • pl. -ii. și (reg.) bidibiu, bididiu s.m. /<tc. bedevî.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal (de călărie) tînăr, iute și frumos. V. sireap. (în basme) Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ (Adjectival). I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. – Variante: bidibíu (ISPIRESCU, M. V. 36), bididíu (TEODORESCU, P. P. 608) s. m.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tînăr, iute și frumos. [Var.: bidibíu, bididíu s. m.] – Tc. bedevi.

BIDIVÍU ~i m. Cal tânăr, iute și frumos, folosit, mai ales, la călărie. [Sil. -di-viu] /<turc. bedevî

bidiviu m. cal arâpesc, mic și sprinten la fugă: un bidiviu cu sânge de argint viu POP. [Turc. BEDEVI, lit. cal beduin].

bidivíŭ, -íe s. și adj. (turc. [d. ar.] bédevi, beduin, de unde vine și fr. bédouin). Vechĭ. Cal arăbesc sprinten: un bidiviŭ, o ĭapă bidivie. Azĭ. Iron. Cal de rasă înhămat, telegar: ține-ți bidiviiĭ, boĭerule! Fig. Om impetuos: ia oprește-te, bidiviule! – Și bididiŭ. V. ducipal.

BIDIBÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.

pigidig[1] sm vz bidiviu

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală; posibil să fie vorba și de o greșală de tipar, greu de aflat care — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii (-vi-ii)

bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Bidiviu ≠ mârțoagă, gloabă

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bidivíu (bidivíi), s. m.1. Armăsar, cal arab.2. (Arg.) Băiat, flăcău. – Var. bidibiu, bididiu. Tc. bedevi, de la bedu „deșert” (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție adj.: un cal bidiviu.Der. bididie, s. f. (arg., țiitoare, amantă), cf. sl. bedevija, „iapă arabă”.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BIDIVIU subst. < tc. bedevi „cal (arab)”. Bidiviul, Radu boier (17 B II 126); – olt. (AO XIV 107); – D. 1646 (AO XVII 306). Pentru etim. cf. St. Nicolaescu, Doc. slavo- romîne 294 și Sext. Pușcariu (DR I 329).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bidiviu, bidivii s. m. (pop.) tânăr.

bididiu, bididii s. m. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.

Intrare: Bidiviu
Bidiviu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bidiviu
Intrare: bidiviu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bidiviu
  • bidiviul
  • bidiviu‑
plural
  • bidivii
  • bidiviii
genitiv-dativ singular
  • bidiviu
  • bidiviului
plural
  • bidivii
  • bidiviilor
vocativ singular
  • bidiviule
plural
  • bidiviilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bidibiu
  • bidibiul
  • bidibiu‑
plural
  • bidibii
  • bidibiii
genitiv-dativ singular
  • bidibiu
  • bidibiului
plural
  • bidibii
  • bidibiilor
vocativ singular
  • bidibiule
plural
  • bidibiilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bididiu
  • bididiul
  • bididiu‑
plural
  • bididii
  • bididiii
genitiv-dativ singular
  • bididiu
  • bididiului
plural
  • bididii
  • bididiilor
vocativ singular
  • bididiule
plural
  • bididiilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bidiviu, bidiviisubstantiv masculin

  • 1. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote în basme Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. DLRLC
    • format_quote în basme Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. DLRLC
    • format_quote El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.