bidiviu s.m. Cal tînăr, iute și frumos. Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum (DELAVR.). ◊ (adj.) Poștalioane cu opt cai bidivii (DELAVR.). • pl. -ii. și (reg.) bidibiu, bididiu s.m. /<tc. bedevî.

BIDIVIU sm. 🐒 Cal arăpesc de călărie: ~l lui Pitache, gras ca pepenele și lucios la păr (BR.-VN.) ¶ 2 Cal mic de călărie frumos și sprinten la fugă: băiatul... încălecă și sbură cu ~l lui (ISP.) [tc. bedevi].

BIDIVIU subst. < tc. bedevi „cal (arab)”. Bidiviul, Radu boier (17 B II 126); – olt. (AO XIV 107); – D. 1646 (AO XVII 306). Pentru etim. cf. St. Nicolaescu, Doc. slavo- romîne 294 și Sext. Pușcariu (DR I 329).