BIBLIOTECĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.

bibliotecă sf [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 181/ V: ~tică / A: -otecă / P: ~bli-o~ / Pl: ~eci / E: fr bibliotheque, lat bibliotheca] 1 Dulap sau mobilă cu rafturi pentru ținut cărți. 2 Încăpere în care se păstrează și se citesc cărți. 3 Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. 4 Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 5 (Fig; îs) ~ ambulantă Persoană care are cunoștințe vaste. 6 (Îm; înv; șîs -ca Grimaud după numele unei forme de cărți de joc) Cărți de joc. 7 Nume dat unei serii de cărți cu caractere comune, publicate de aceeași editură.

bibliotecă s.f. 1 Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. ♦ Mobilier destinat încăperii în care se păstrează și se citesc cărțile. 2 (bibl.) Colecție (publică sau particulară) de cărți, manuscrise, publicații periodice etc., aranjate și clasate într-o anumită ordine. ♦ Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. ◊ Bibliotecă volantă v. volant. Bibliotecă ambulantă = v. ambulant. 3 Nume dat unor colecții de cărți prezentînd, din punct de vedere grafic și tematic, un caracter unitar, și care sînt tipărite de aceeași editură. 4 (inform.) Colecție organizată de seturi de instrucțiuni, programe sau fișiere de date. • sil. -bli-o-. pl. -ci. /<fr. bibliothèque, lat. bibliothēca, -ae, germ. Bibliothek, ngr. βιβλιοθήκη.

*BIBLIOTECĂ (pl. -eci) sf. 1 Sală sau clădire în care se păstrează cărți și manuscrise, și unde se pot citi sau consulta ¶ 2 Dulap în care sînt așezate cărți sau care e destinat pentru a se așeza în el cărți (🖼 465) ¶ 3 Colecție de cărți ¶ 4 fig. ~ vie, om foarte învățat [fr. < lat.].

BIBLIOTECĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi de ținut cărți. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Nume dat unei serii de cărți care prezintă caractere comune și sunt publicate de aceeași editură. – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.

BIBLIOTECĂ, biblioteci, s. f. 1. Instituție în care se adună și se păstrează, într-o anumită ordine, cărți, reviste, ziare, etc. pentru a fi utilizate de cititori. Biblioteca Academiei Republicii Populare Romîne. ▭ Canalul cel mal important prin care cartea poate să ajungă în masa cititorilor este rețeaua de biblioteci. Ele sînt menite să fie unități active ale revoluției noastre culturale, adevărate focare de răspîndire a culturii socialiste la orașe și sate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr: 333, 2/4. ♦ Colecție particulară de cărți și periodice. Am citit și eu poezia asta într-o revistă din biblioteca tatei. SADOVEANU, N. F. 120. Am alergat la biblioteca tatălui meu, care era într-o ladă mare purure deschisă, în coridor. NEGRUZZI, S. I 10. 2. Cameră (într-o locuință particulară sau în localul unei instituții) în care se păstrează cărțile; depozit de cărți. ♦ Mobilă cu rafturi (uneori închisă în formă de dulap) în care se păstrează cărțile. O bibliotecă de stejar. 3. (Urmat de determinări arătînd destinația, cuprinsul etc.) Nume sub care editurile tipăresc uneori serii de cărți identice ca aspect și purtînd un număr de ordine, de obicei cu scopul de popularizare. Biblioteca pentru toți. Biblioteca radiofonistului. – Pronunțat: -bli-o-.

BIBLIOTECĂ, biblioteci, s. f. 1. Instituție în care se adună și se păstrează cărți, periodice etc., pentru a fi utilizate de cititori. ♦ Colecție particulară de cărți și periodice. 2. Cameră, sală în care se păstrează (și se citesc) cărțile. ♦ Mobilă cu rafturi în care se păstrează cărțile. 3. (Urmat de determinări) Colecție de cărți (tipărite de o editură) identice ca aspect și ținînd de aceeași specialitate. [Pr.: -bli-o-] – Fr. bibliothèque (lat. lit. bibliotheca).

BIBLIOTECĂ s.f. 1. Colecție (publică sau particulară) de cărți, de manuscrise, de publicații periodice etc. aranjate și clasate într-o anumită ordine. ♦ Instituție, local care adăpostește o astfel de colecție. 2. Nume dat unor colecții de tipărituri, identice ca aspect, care tratează teme dintr-un domeniu oarecare. [Pron. -bli-o-, pl. -ci. / < lat. bibliotheca, fr. bibliothèque, it. biblioteca, cf. gr. biblion – carte, theke – dulap].

BIBLIOTECĂ s. f. 1. colecție de cărți, manuscrise, publicații periodice etc., aranjate și clasate într-o anumită ordine; instituție, local care o adăpostește. ◊ mobilă, raft, dulap pentru păstrarea cărților. 2. nume dat unor colecții de tipărituri, identice ca aspect, care tratează teme dintr-un domeniu oarecare. 3. colecție de programe într-o unitate de informatică. (< fr. bibliotèque, lat. bibliotheca)

BIBLIOTECĂ ~ci f. 1) Colecție (publică sau particulară) de cărți, publicații periodice, manuscrise etc., clasificate și aranjate într-o anumită ordine pentru a facilita utilizarea lor de către cititori. 2) Instituție care adăpostește o asemenea colecție, punând-o la dispoziția cititorilor. 3) Mobilă cu rafturi pentru păstrarea cărților. 4) Colecție de publicații cu o anumită tematică, scoasă de o editură în volume identice ca format și ca aspect. [G.-D. bibliotecii; Sil. -bli-o-] /<lat. bibliotheca, fr. bibliothéque

bibliotecă f. 1. colecțiune de cărți și manuscripte așezate într’o ordine oarecare; 2. dulapul, camera sau edificiul unde sunt depuse cărțile. Cea mai celebră bibliotecă din antichitate fu cea din Alexandria Egiptului, coprinzând până la 700.000 de volume. Cea mai mare din timpul nostru e Biblioteca națională din Paris, care conține 2 milioane volume și 150.000 manuscripte; după ea vine Biblioteca Muzeului britanic cu 1.500.000 de volume.

*bibliotécă f., pl. ĭ (vgr. bibliothéke, d. biblion, carte, și théke, dulap. V. teacă). Colecțiune de cărțĭ și manuscripte. Locu unde-s așezate. Dulap de cărțĭ. Fig. E o bibliotecă vie, e un om erudit. – În vechime, era celebră biblioteca din Alexandria Egiptuluĭ, care cuprindea 700.000 de volume și a fost arsă de califu Omar. Astăzĭ, îs însemnate: la Paris, Biblioteca Națională, a Arsenalului, a Camereĭ Deputaților, Mazarină și a Sfintei Genoveva; în Germania, La lipsca, Drezda și München; în Anglia, a Muzeuluĭ Britanic (British Museum) și Bodleĭana din Oxford; în Spania, a Escorialuluĭ; în Italia, a Vaticanuluĭ, Ambroziana din Milano și Laurențiana din Florența.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

bibliotică sf vz bibliotecă

vivliotică sf vz bibliotecă

biblio- (bibl.) Elem. de compunere „carte”. • /<fr. biblio-; cf. gr. βιβλίον „carte”.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘOARECE, șoareci, s. m. (Și în forma șoarec) Mic animal din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușie-închisă, cu botul ascuțit, cu coada lungă (și subțire) și cu mișcările repezi (Mus musculus). Un șoarec trece covorul. BENIUC, V. 137. Cum nu sînt un șoarec, doamne -măcar totuși are blană. EMINESCU, N. 42. Zmeul are gînd rău cu noi, ziua ne pune la muncă și noaptea ne-nchide în turnul ăsta plin de șoareci. ALECSANDRI, T. I 440. El rămîne prins Ca șoarecul de mîță. NEGRUZZI, S. II 244. Șoarece de bibliotecă, se zice (adesea depreciativ) despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Complexa personalitate a lui Helicide cuprinde, alături de oratorul public și de profet, pe un om de texte, pe un șoarece de bibliotecă, trăind cea mai mare parte a vieții lui în traducerea, compulsarea și comentarea marilor autori vechi și moderni. VIANU, A. P. 39. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca mîța cu șoarecele, se spune despre cei care nu se pot suferi și se ceartă într-una. I-au mas șoarecii în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, P. 259. (Nici) în gaură (sau în bortă) de șoarece = (nici) în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, (nici) în gaură de șarpe, v. șarpe. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta șoarecului nu ești scăpat de mine. CREANGĂ, P. 212. ◊ Compuse: șoarece-de-cîmp = mic rozător de cîmp, care face stricăciuni în pepiniere, culturi de cereale etc. (Microtus arvalis). [Păsărelele] furnică pe jos ca niște șoareci-de-cîmp; nu pot zbura și copiii le prind cu mîna. BART, B. 168. Șoarecii-de-cîmp și mai ales chițoranii strică îndeajuns. PAMFILE, A. R. 92; șoarece-de-pădure = animal rozător, ceva mai mare decît șoarecele-de-casă, care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). – Variante: șoarec, șoaric (ȘEZ. II 107) s. m.

bibliotecă-vitrină s. f. Piesă de mobilă ce cuprinde o bibliotecă și o vitrină ◊ „[Camera] cuprinde, între altele, o bibliotecă-vitrină, având un loc special prevăzut pentru pic-up și magnetofon.” Sc. 2 VI 62 p. 2. ◊ „Nu este cu putință să nu doriți a vă trece palma peste furnirul de înaltă calitate, peste bronzurile fin cizelate, peste incrustațiile în «biscuit» al unei superbe biblioteci-vitrină de cel mai autentic stil «Empire»; sau poate vă atrage mai curând asprimea aparentă a mahonului din care este construită această comodă-scrin, piesă funcțională de mare efect.” Săpt. 14 XII 73 p. 8 (din bibliotecă + vitrină)

dulap-bibliotecă s. n. ◊ „Dintre acestea amintim camera «Lămâița», compusă din opt piese cu funcțiuni diferite: un dulap-bibliotecă format din trei corpuri separate [...]” Sc. 18 II 67 p. 2. ◊ „Canapeaua pat, încadrată într-un ansamblu de dulapuri-biblioteci, permite amplasarea în orice spațiu.” I.B. 25 I 73 p. 5; v. și Sc. 18 X 70 p. 2 (din dulap + bibliotecă)

tramvai-bibliotecă s. n. ◊ „Bibliotecile mobile au devenit un lucru obișnuit în R.P. Ungară. Tramvaiele-biblioteci circulă la intervale regulate în diferite centre ale Budapestei.” I.B. 17 V 62 p. 3; v. și 30 IX 64 p. 3 (din tramvai + bibliotecă)

bibliotecă (desp. bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecii; pl. biblioteci

bibliotecă (bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecii; pl. biblioteci

bibliotecă s. f. (sil. -bli-o-), g.-d. art. bibliotecii; pl. biblioteci

bibliotecă (i-o), gen. bibliotecii

bibliotecă, -ci.

șoarece de bibliotecă (persoană) s. m., pl. șoareci de bibliotecă

!șoarece de bibliotecă s. m., pl. șoareci de bibliotecă

șoarece de bibliotecă s. m. + prep. + s. f.

BIBLIO- „carte, de cărți”. ◊ gr. biblion „carte” > fr. biblio-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. biblio-. □ ~clast (v. -clast), s. m. și f., distrugător de cărți; ~fag (v. -fag), adj., s. m. și f., (insectă) care se hrănește cu celuloza din cărți; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Colecționar) de cărți rare și prețioase. 2. adj., (Despre ediții) Realizat în condiții grafice deosebite; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Pasiune de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. 2. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul cărților rare și al valorii lor artistice; ~fob (v. -fob), s. m., persoană care urăște cărțile; ~fobie (v. -fobie), s. f., aversiune patologică față de cărți; ~graf (v. -graf), s. m., specialist în bibliografie (1); ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul tipăriturilor, al edițiilor operelor etc. 2. Ansamblul lucrărilor unui autor sau al scrierilor referitoare la o anumită chestiune; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în bibliologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul cărților din punct de vedere al formei, al istoricului lor etc.; ~man (v. -man₁), adj., s. m. și f., (persoană) care manifestă pasiune excesivă pentru cărți; ~manie (v. -manie), s. f., pasiune exagerată pentru cărți; ~tecă (v. -tecă), s. f., instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează cărțile și publicațiile, pentru a putea fi puse la dispoziția cititorilor; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor maladii nervoase prin lecturi adecvate.

BIBLIOTÉCĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. Primele b. iau naștere în antic, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut sînt păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre sînt b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la Alexandria, Pergam și Roma. În ev. med., manuscrisele sînt adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma). În perioada Renașterii și mai ales după apariția tiparului iau naștere primele b. publice (Bodleiana ș.a.). Printre marile b. ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca Academiei Române, din București ș.a. ♦ (INFORM.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul înlesnirii activității de programe. 2. Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. 3. Colecție de cărți (tipărite de o anumită editură), prezentînd din punct de vedere grafic și tematic un caracter unitar.

bibliotecă, biblioteci s. f. 1. (intl.) pachet nou de cărți de joc. 2. cârciumă. 3. băutură.

biblioteca Grimaud expr. (glum., înv.) pachet de joc de cărți.