beg² a [At: ENC. VET. 149 / Pl: begi^[1] / E: nct] (D. cal) Care a depășit opt ani fără a pierde mișuna. corectată

beg¹ sm vz bei

beg (turc. beg, bet, bei). Trans. sud. Pietricică de jucat aruncînd-o în sus și prinzînd-o la jocu numit în Mold. Munt. „opinca”: a juca la begĭ.

*BEG < sl. sbeg „fugă, refugiu, ascunzătoare”, iar ca poreclă, în sens de refugiat, sinonim cu „bejan”. Pentru toponime, situația satului Begu din r. Cislău este concludentă. 1. Beg, Ionuț (16 A III 14); Begu (Paș; Ac Bz); – Neagoe (AO III 44); Begul Stan (Drj nr. 44); -ești, -easa tt. 2. Bega b. (DR III); – fam. (s. Racovița, r. R-Sărat); – b. (16 B IV 324) și canalul din Banat 3. Beghea V., mold., act. 4. Begoc țig., 1516 (16 B I 61). 5. Beguș Ana, act. 5. Zbagu loan 1647 (Tec I).