17 definiții pentru bantă

bántă sf [At: PANN, ap. HEM. 2467 / V: (reg) bean- / Pl: benți, bente / E: rs бaнт(a)] 1 Bandă2 (1). 2-3 Fâșie de pânză cusută (în locul gulerului sau) ca manșetă la cămașă. 4 (Înv) Bandă2 (3). 5 (Înv) Șină de metal cu care se strâng baloturile de mărfuri pentru expediere. 6 (Reg; îf beantă) Balama (la ușă). 7 (îrg; lpl) Cătușe.

BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă2 (1) ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).

BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă2 (1). ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).

BÁNTĂ2, benți și bente, s. f. 1. Bandă* (1). Lecția îi va ieși din gură ca scrisă pe o bantă de hîrtie. VLAHUȚĂ, la TDRG. Pe mijlocul acestor tinichele [mașina] are cîte o bantă de metal. ALEXANDRESCU, la TDRG. 2. Fîșiuță de pînză cusută pe marginea gulerului și mînecilor cămășii, servind pe alocuri, la țară, de guler și de manșetă. Cîntărețul se făcu negru-verde și răspunse, încheindti-și banta de la mîna dreaptă... DELAVRANCEA, V. V. 23. 3. (La pl.; învechit) Cătușe, fiare, obezi. De ce nu l-a prins viu, Să-l lege, să-l puie-n bente și să-l ducă la zapciu? PANN, la HEM.

BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă2 (1). 2. Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și mânecilor cămășii; p. ext. guler; manșetă. 3. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Rus bant(a).

BÁNTĂ s. 1. v. bandă. 2. bată.

bántă (bénți), s. f. – Laț, fîșie, bridă, lanț. Dim. bendiță, bentiță, s. f. (dim. de la bantă). Rus. bant, pol. bant, din germ. Band (DAR), cf. bandă. Se confundă uneori acest ultim cuvînt: o bantă de hîrtie (Vlahuță), în loc de o bandă de hîrtie.

BÁNTĂ benți f. 1) v. BANDĂ2. 2) (în portul popular) Fâșie de pânză, cusută pe marginea gulerului și a mânecii cămășii. [Pl. și bente] /<rus. bant[a]

bantă f. 1. (pl. benți) marginea de sus la o cămașă sau rochie; 2. cearcăn ce împresoară și mărginește piepții sau mânecile unei cămăși; 3. (pl. bente) fiare, lanțuri: să-l puie în bente și să-l ducă la zapciu PANN. [Sas. BANT = nemț. BAND].

bántă f., pl. bente și bențĭ (rut. pol. bant, sas. bant, germ. band. V. bandă și pantă). Bandă, fășie la mînecă, la marginea haĭneĭ. Vechĭ. Lanțurĭ, cătușĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

bántă s.f., g.-d. art. bénții; pl. benți / bénte

BANTĂ s. 1. bandă, fîșie, ștraif. (~ la o mînecă.) 2. bată. (~ la o cămașă.)

Intrare: bantă
substantiv feminin (F66)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bantă
  • banta
plural
  • benți
  • bențile
genitiv-dativ singular
  • benți
  • benții
plural
  • benți
  • benților
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F17)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bantă
  • banta
plural
  • bente
  • bentele
genitiv-dativ singular
  • bente
  • bentei
plural
  • bente
  • bentelor
vocativ singular
plural