ștraif¹ sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / V: (înv) straf (reg) streaf, ~af (Pl: ~e), ~aft, ~reaf (Pl: ~e), ștrof sn, ~ă, ~reafă sf / Pl: ~uri / E: ger Streif(e) (dal Straf, Straaf), mg stráf] 1 (Trs; Ban) Linie (de culoare). 2 (Reg) Vipușcă. 3 (Reg) Pată de altă culoare pe părul animalelor. 4 (Ban; îf ștraf) Bucată de piele cu care se înfășoară chișița calului pentru a o feri de loviri în timpul mersului. 5 (Tip) Fâșie de carton sau de material textil folosită în legătorie. 6 (Fit) Sistem de colecționare în care poziția mărcilor este în linie dreaptă.

ștraif² sn [At: LEXIC REG. 110/ Pl: ? / E: ns cf ștrăifui] (Buc) Operație de târâre a buștenilor pe pământ până la locul unde sunt încărcați în vehicule.

ȘTRAIF, ștraifuri, s. n. Dungă, linie; fîșie, bandă. Trebuia doar să potrivești pe suprafața netedă a mașinii un semn, în așa fel încît... să nu rămînă din coală ștraifuri fără folos. PAS, Z. I 275.

ȘTRAIF s.n. Dungă, bandă, linie, fîșie. ♦ (Filat.) Sistem de colecționare în care dispoziția mărcilor este în linie dreaptă. [Pron. ștraif, pl. -furi. / < germ. Streif].

ȘTRAIF s. n. dungă, bandă, linie, fâșie. ◊ ansamblu de mărci poștale, detașate dintr-o coală, dispuse în linie dreaptă. (< germ. Streif)

ȘTRAIF ~uri n. Fâșie îngustă dintr-un material textil, folosită la legat, întărit sau la împodobit ceva; bandă. /<germ. Streif[e]

ștraf³ sn vz ștraif

ștraft sn vz ștraif

ștraifă sf vz ștraif

ștreaf³ sn vz ștraif

ștreafă sf vz ștraif

ștrof³ sn vz ștraif

ștraif s. n., pl. ștraifuri

ȘTRAIF s. v. bandă.

ȘTRAIF s. v. dungă, linie.

ștraif s. v. DUNGĂ. LINIE.

ȘTRAIF s. bandă, bantă, fîșie. (Un ~ la mînecile cămășii.)

ștraif s.n. (reg.) operație de târâre a buștenilor pe pământ până la locul unde sunt încărcați în vehicule.

ștraif, ștraifuri, s.n. – (reg.) 1. Linie, dungă colorată. 2. Pată cu culoare pe părul animalelor. – Din germ. Streif „dungă, fâșie” (DEX, MDA).