16 definiții pentru balamuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

balamúc sn [At: CONV. LIT. XVI, 118/ Pl: ~uri / E: Malamuc] 1 Clinică pentru alienați mintali Si: casă de nebuni, ospiciu. 2-3 (Clădirea împreună cu) pacienții și personalul medical din balamuc (1). 4 (Îe) A fi bun de dus la – A fi nebun. 5 (Fig) Gălăgie (ca la casa de nebuni). 6 Scandal. 7 Necaz.

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni, ospiciu. Zgomotul asurzitor al vînzătorilor de jurnale, care, alergînd ca niște scăpați din balamuc, strigau cît le lua gura... D. ZAMFIRESCU, R. 5. ◊ Expr. A fi bun de (dus la) balamuc = a fi nebun. ♦ Fig. Larmă, gălăgie, zgomot, tărăboi, ceartă mare (ca în casa de nebuni); zăpăceală, griji, pacoste, necazuri. Care vrea se duce, care vrea se-ntoarce... Balamuc! GALAN, Z. R. 180.

BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni; ospiciu. ♦ Fig. Gălăgie mare, dezordine. – Din Malamuc (nume propriu).

BALAMÚC ~uri n. 1) pop. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Gălăgie mare, însoțită de dezordine. /Din Malamuc n. pr.

balamuc n. 1. casă de nebuni (după ospiciul de alienați cu acelaș nume); 2. tărăboiu: îți fac un balamuc să mă pomenești. [Vorba e identică cu Malamuc, localitate aproape de Gherghița unde era casa de nebuni].

balamúc n., pl. urĭ (d. balmut, adică „locaș al dezordinii”. Unii cred c’ar veni din Malamuc, o localitate de lîngă Gherghița, unde era balamucu care apoi s’a mutat la Mărcuța, București). Spital de nebunĭ. Fig. Tărăboi, gălăgie, dezordine: ce înseamnă balamucu ăsta?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

balamúc s. n., pl. balamúcuri

balamúc s. n., pl. balamúcuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BALAMÚC s. 1. v. ospiciu. 2. v. hărmălaie.

BALAMÚC s. v. dezordine, neorânduială, răvășeală, zăpăceală.

balamuc s. v. DEZORDINE. NEORÎNDUIALĂ. RĂVĂȘEALĂ. ZĂPĂCEALĂ.

BALAMUC s. 1. ospiciu, casă de nebuni, casă de sănătate. 2. gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

balamúc (balamúcuri), s. n.1. Ospiciu, spital de nebuni. – 2. Zarvă, larmă, dezordine. De la Malamoc, vechea reședință a unui ospiciu în Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este comună multor limbi, cf. rom. Golia, Mărcuța, fr. Sainte-Anne, sau Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (ALR, II, 55).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

balamuc, balamucuri s. n. 1. ospiciu, casă de nebuni 2. dezordine, harababură 3. scandal; ceartă

Intrare: balamuc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamuc
  • balamucul
  • balamucu‑
plural
  • balamucuri
  • balamucurile
genitiv-dativ singular
  • balamuc
  • balamucului
plural
  • balamucuri
  • balamucurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

balamuc

etimologie: