báște sf vz baștă

báșcă² sf vz baștă

baștă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 216/35 / V: (înv) ~te, ~șcă² (pl: baște, băști), ~tie (pl: ~tii, băștii) / Pl: ~te, băști / E: pn baszta, mg básțya] 1 (Înv) Bastion. 2 Tranșee. 3 (Pex; îf bașcă) Beci. 4 (Pex; îaf) Temniță. 5 (Îaf) Lădiță de lemn. corectată

báștie sf vz baștă

báștă s.f. v. bașcă.

BÁȘTĂ, baște, s. f. (Înv. și reg.) Masiv de pământ; tranșee, redută. – Din pol. baszta.

báștă și băște f., pl. băștĭ (pol. baszta, ung. bástya, germ. bastei, d. it. bastia. V. bașcă). Vechĭ. Bastion.

BÁȘTE s. v. cetate, fortăreață.

baște s. v. CETATE. FORTĂREAȚĂ.

BASTE, BAȘTE cf. subst. baștă „redută” < pol. baszta. 1. Baste, Onuț (Ard II 123); Bastea, act; 2. Bastachi (Arh); cf. de alta origine, Basta Georgio, albanez italienizat, ucigașul lui Mihai Viteazul, redat în cronici „Baștea Giurgiu”. 3. Baștea Drag., munt. 1631 (Sd VII 272); – Gh., post. munt. 1652 (Sd VII 272); – Stan (AO VI 425); – ard. (Viciu 15); ca prenume: – Bran, munt, (BCI IX 9). 4. – Bălan (17 B II 228). 5. Cf. Beastea, V. (Sd X).